Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | Aprilie 7, 2011

Constantin Adorian – fragment autobiografic

1902.

La anul 1902 am luat primul contact cu Comunitatea Baptistă Germană din Bucureşti, strada Popa Rusu, Nr. 28.

Aici am găsit pe Mântuitorul meu şi am păşit cu credinţă în actul botezului în aprilie, la Paşte, în anul 1903.

Prima activitate a fost ca corist unde am activat timp de mai mulţi ani.

A doua activitate a fost împărţirea de tractate la clienţii care vorbeau limba germană şi care veneau la Droguerie unde eram în serviciu.

A treia activitate era că învăţam poezii din revista germană „Wahrheitszeuge” (Martorul adevărului).

A patra activitate era că predicatorul fr. Johann Hammerschmidt mă punea adesea să vorbesc la tineret, bineînţeles o făceam cu greutate.

 

Anii au trecut repede, gândul era mereu ca să facem ceva ca să vestim Evanghelia la români. Fraţii germani erau cam temători, deoarece au promis faţă de autorităţi că nu vor face adepţi decât numai printre germani, astfel se punea problema, chiar la botezul meu, ca să fiu trimis la Constanţa ca acolo să fiu botezat, de teamă să nu aibă neplăceri. Eu şi alţii am insistat să fiu botezat aci, întâmplă-se orice. Neuitată îmi va fi hotărârea tinerimii de a suferi consecinţele.

Fiind mereu în contact cu tinerimea care mă iubea foarte mult şi de care eram strâns legat şi cu care am petrecut cele mai frumoase zile din viaţă, mă ţinea legat o fiinţă, care de la început mă hotărâ să rămân credincios atât crezului cât şi ei. De acum gândul şi visul meu era la un cămin pentru ea şi o casă pentru Domnul meu. Aşa am stat o vreme logodit în taină, apoi oficial, timp de patru ani, ca apoi la 21 mai 1907 să mă căsătoresc cu ea, o fecioară din familia unui colportor de Biblii. Un om care a colindat ţara distribuind această Carte Sfântă pe la toate târgurile şi prin toate oraşele de provincie.

 

La anul 1908, de la 29 august până la 3 septembrie se ţinu congresul Baptist European (Continental Congress) la Berlin. A fost invitată şi Comunitatea Germană din Bucureşti, care era foarte cunoscută în Germania, ca o biserică ce ajuta mult Seminarul din Hamburg. Problema se punea cine să meargă dintre fraţii din biserică. Desigur, în primul rând urma să meargă predicatorul. Dar Fr. F. W. Schuller, într-o şedinţă, făcu o expunere în care arătă că este prea important ca să piardă o ocazie unică pentru viitorul nostru, adică pentru a o aduce pentru ţara noastră, şi recomandă bisericii să fie trimişi tineri care să fie inspiraţi de o astfel de desfăşurare măreaţă. După unele discuţii, alegerea a căzut asupra noastră, un român şi un german, amândoi tineri.

Călătoria în sine, deja produse acestor tineri o mulţime de impresii noi, trecerea prin Austro-Ungaria şi prin o parte din Germania, apoi Berlinul cu mulţimea şi animaţia oraşului cu multe omnibuse, tramvaie şi metrouri, a fost pentru ei ameţitoare.

Primirea congresiştilor fu făcută cu multă căldură, mai cu seamă bătrânul Scheve, un venerabil frate, pe care nu-l pot uita, care spunea „Suntem fericiţi a găzdui îngeri pe care Dumnezeu ni i-a trimis, fiţi bine veniţi.” Aceste cuvinte au încălzit şi mai mult inimile.

Congresul a fost deschis de preşedintele Alianţei Mondiale, Dr. Cliford, un savant teolog recunoscut de toată lumea ca o autoritate teologică. Despre discursul său despre frăţietatea baptistă din Europa, discurs pe care îl am în întregime şi care a făcut o adâncă impresie aupra mulţimii, au scris ziarele şi pe care le am.

Au urmat apoi prezentările delegaţilor, aci când îmi veni rândul meu şi când preşedintele de zi observă din introducere că este vorba de un discurs, mă făcu atent că am de vorbit numai 3 minute şi, atunci eu, faţă de mulţimea ce asculta, m-am pierdut cu totul, uitai că trebuie să fiu tradus şi în limba engleză, o luai repede şi razna şi, impresionat de mulţime, de situaţia momentului, înflăcărat spusei câteva cuvinte şi terminai roşu ca focul şi plin de năduşeală. Se stârni discuţie şi un frate Brauns se adresă mie; fratele Onken fiul, care îmi făcu un interogatoriu, după care fr. Brauns spuse „dacă eşti dispus să pleci la studii vei fi sprijinit”.

 

Au fost o serie de referate ca:

– acela al Dr. Rushbrooke „Baptiştii ca educatori, principiile lor de educaţie”

– „Baptiştii şi viitorul” de J. Phipps

– „Misiunea baptistă în Anglia şi influenţa ei în patrie” de Macalpine

– „Influenţa principiilor noastre asupra caracterului creştin” de T. Trupe

– „Lucrul femeilor în misiunea printre păgâni” de A. G. Angus

– „Lucrul femeilor în familie” de Frida Fetzer

şi alte zece referate diverse pe care nu le mai ştiu decât titlurile.

Au fost 20 de delegaţi de la alte confesiuni, o listă a lor o am la îndemână.

Au fost delegaţi din toată Europa şi din toată Germania, pe provincii, cât şi foarte mulţi musafiri. În Comitetul de Doamne era o tânără foarte simpatică, o negresă care a atras atenţia multora.

O carte de cântece, special tipărită pentru Congres cu traducere în limba engleză, a servit la toate serviciile.

Două fotografii pe care le mai am arată, una Comitetul Congresulu şi alta delegaţii străini în care sunte noi şi cei din Ungaria şi anume, Gromen, Mayer, Kornia, Unvornochi, Zdahal, Tolar, G.Florian şi alţii.

Dr. Rushbrooke a fost traducătorul din limba engleză în germană şi din germană în engleză şi atunci a devenit el foarte popular şi foarte apreciat şi de o parte şi de alta prin felul lui cu adevărat simpatic.

Cu adânci impresii şi cu o bogată experienţă, plini de bucurie ne întoarserăm la Bucureşti.

P.S. A fost apoi o seară de producţie corală cu intrare, 1,50 Mk de persoană.

O statistică a fraţilor germani din rusia a fost alcătuită, un exemplar am primit şi eu.

Am prezentat la fraţii de la biserica germană impresiile mele şi cele discutate cu Onken, cu Rushbrooke şi cu Brauns.

 

De acum frământări noi avui în suflet pentru că făcusem o promisiune în faţa unui Congres şi o repetai în faţa bisericii, dar care voiam, dacă ar fi fost cu putinţă, să nu se întâmple. Mi se părea că am făcut un lucru necugetat.

Fr. Schuller însă scrie la Hamburg, la Seminar şi Seminarul acceptă să fiu primit. Fr. Strobel se împotriveşte spunând că şi fără seminar se poate începe un lucru. Biserica nu făcea nici un fel de misiune de teamă să nu-şi calce angajamentul faţă de guvern şi mai cu seamă faţă de poliţie. Comitetul de bătrâni nu ştia cum să rezolve problema. Era vorba de întreţinerea familiei mele. Existenţa mea era asigurată de la Seminar, însă ce se face soţia şi mama? Soţia, deşi căsătorită de un an, acceptă ca eu să plec la Seminar. Părinţii ei acceptară să îi dea toată întreţinerea iar pentru mama mea să se îngrijească cumnatul meu şi cu fr. Schuller şi cred că şi alţii.

Dar ce se întâmplă? Copilul nostru cel întâi se îmbolnăveşte şi moare. O lovitură destul de gravă pentru mine şi soţie. Mi se pare că într-o marţi am înmormântat copilul şi în aceeaşi săptămână, joi, am părăsit casa, soţia, mama şi ţara ca să mă duc la Seminar. Nu pot descrie starea sufletească în care mă găseam în acele momente.

Dar consternare s-a produs la serviciul meu la drogherie, unde servisem timp de nouă ani, unde eram aşa de cunoscut şi apreciat. Numeni nu putea înţelege de ce schimb eu meseria, de ce deodată să mă fac popă, după cum spuneau ei. De ce, acum după ce omul s-a căsăstorit, să se ducă la seminar acum să înveţe, şi încă meseria de predicator. Plecat însă, au fost toate lăsate ca Domnul să le rânduiască după voia Lui.

În adevăr, astăzi îmi pot da seama, când mă uit în urmă, şi văd mâna cea bună a Domnului care m-a purtat în chip minunat şi a purtat grijă de toate.

Iată cum a lucrat Domnul. În fiecare an, în timpul vacanţei, Seminarul trimitea pe băieţi pe la biserici şi fr. J. Fleischer fu repartizat în România, la Bucureşti. Aci, la noi, îşi petrecu vacanţa în care timp îmi muri copilul, pe care el îl înmormântă. Tot cu el am plecat în Germania. El însă mă luă cu el la el acasă la părinţi. Eilenburg, orăşel liniştit de provincie, fu primul popas unde, după o călătorie obositoare, am odihnit bine. Tatăl lui Fleischer era un om evlavios, de asemenea soţia lui şi toată casa lor, cu copii mari, erau credincioşi. O minunată familie unde am petrecut cât se poate de bine. Bătrânul era de meserie tâmplar şi avea un mare atelier. Lucra mobilă pentru Lipsca. Aci am găsit pe lângă această familie şi altele cu care legarăm o prietenie adevărat creştinească. Adevăraţi oameni ai lui Dumnezeu care se interesau de mine ca de fratele lor. Bătrânul avea un cumnat care fusese mulţi ani în China şi adusese o mulţime de cadouri, obiecte şi îmbrăcăminte de acolo, în care, atât bătrânii cât şi eu cu tânărul Fleischer am fost fotografiaţi. Colegului mei îi plăcea să fotografieze şi o făcea cu multă pasiune.


Venind însă vrema ca să ne îndreptăm spre Seminar ne făcurăm bagajele şi o pornirăm către Hamburg. Cum aveam cu mine un frate care cunoştea toate, nu duceam lipsă de nimic, ci numai de acei de acasă care şi ei erau acum singuri însă în siguranţă.


Anunțuri

Responses

  1. Vreau sa va intreb daca aveti cumva marturisirea de credinta tradusa de C. Adorina din lb germana in lb romana.
    Am intelels ca e prima marturisire de credinta a baptistilor romani.
    Imi fac doctoratul la Academia Romana Cluj – pe tema baptisitlor din Transilvania.
    Ar fi un document importat pt mine.
    Multumesc.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: