L-am cunoscut pe fratele Samuel Chibici din copilărie şi întotdeauna l-am perceput ca un om duhovnicesc, plin de blândeţe şi bun. Viaţa sa nu a fost uşoară, dar a trăit-o biruitor. Născut în 1926 şi-a încheiat alergarea anul acesta, 2011, pe data de 23 ianuarie. Fratele Chibici Samuel este unul dintre cei puţini care NU s-au compromis cu Securitatea comunistă. Se redau mai jos doar câteva crâmpeie din viaţa dânsului.
Într-o vreme, pe fratele Chibici Samuel îl dureau tare picioarele şi ar fi trebuit să meargă la biserica din Ilişeşti. Fiica dânsului îl întreabă:
„Cum vrei tată să te duci aşa şchiop? ” La care dânsul răspunde:
„Dar pentru mine cum umblu aşa şchiop şi să nu umblu şi pentru Dumnezeu?”
Îmi spunea odată fratele Samuel:
„Multe necazuri mi-au făcut ăştia (cei din sistemul comunist, n.a.). Atunci când s-a construit biserica de la Ipoteşti, m-au chemat de vreo 14 ori pe la Securitate, la Departamentul Cultelor, la Consiliul Judeţean… Mi-au zis,
– Du-te şi opreşte construcţia!
– Nu mă duc!
– Cum vorbeşti tu?
Le-am răspuns puţin obraznic:
– Româneşte. Domnilor, eu sunt între ciocan şi nicovală.
– Cum aşa?
– Păi, dacă mă duc la ai mei şi le spun să oprească construcţia mă fac urât lor; dacă nu mă duc, mă fac urât dumneavoastră. Dumneavoastră ce aţi face în locul meu?
Şi au tăcut.”
foarte bun om a fost,
il mai tin minte ,a fost pastor la noi la bosanci…
By: Musica Crestina on iulie 27, 2011
at 6:03 am