Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | Martie 5, 2011

Traversarea Focului

Pentru cei interesaţi în istoria recentă, semnalez apariţia şi disponibilitatea cărţii „Traversarea Focului” scrisă de Alice Panaiodor, carte care completează imaginea persecuţiei creştinilor din timpul regimului comunist din România.  Este relatată experienţa autoarei, parte din „familia” Wurmbrand, care a petrecut cinci ani de temniţă comunistă.  Cartea aduce şi perspectiva feminină asupra vieţii de creştin şi de detenţie.

Cartea este disponibilă la editura Liga Bibliei, are un preţ de 20 Lei şi poate fi comandată la adresa de e-mail:

tblrom@mail.kappa.ro

sau la telefonul: 021  311 1288

Includ doar un mic paragraf pentru a vă stârni curiozitatea.

„Apoi, curgeau întrebările, iar dacă nu răspundeai aşa cum doreau anchetatorii, urmau loviturile, bătăile şi alte torturi.  Eu am căpătat lovituri fie cu o cravaşă cu un vârf de metal, fie cu o linie lungă şi groasă din metal.  pentru că eram mai înaltă, iar anchetatorul scund, lui i-a fost mai uşor să mă bată legată de un scaun şi astfel loviturile cele mai multe le-am primit în cap.  Îmi apăram capul cu mâiniel, astfel că la un moment dat ele deveniseră negre de vineţeală.  Atât mi-au lovit capul, încât ani de zile am suferit de dureri de cap, care nu au încetat nici astăzi.  În timpul bătăilor, din cauza loviturilor, mi-am rupt mai mulţi dinţi.  Într-una din zile, anchetatorul era aşa de înfuriat că nu voiam să semnez ceea ce îmi cerea, încât nu ştiu cum m-a lovit de mi-a sărit un dinte.  Am simţit aşa o durere, că nu am mai ştiut ce se întâmplă cu mine şi mi-am pierdut cunoştinţa.  M-am trezit simţind cum curgea apa, pe care o vărsaseră pe mine ca să-mi revin.  Altă dată mă trântea pe podea şi mă călca în picioare, sau trăgea cu cizma în mine.”

Este o carte despre suferinţă, biruinţă, şi printre altele arată frumuseţea sau hidoşenia omenească ce se naşte în aceleaşi vicisitudini ale vieţii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: