Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | Mai 21, 2009

JURNALUL COMUNITĂŢII BAPTISTE ROMÂNE de Constantin Adorian, 3

Făcui și cunoștința profesorului, care mă asigură că îmi va da lecții și că am să învăț curând, va trebui numai să-mi dau osteneala să fac lecțiile.

Eu, însă cu tot dorul de a învăța, veneam seara zdrobit de oboseală, așa că nu-mi făcui lecțiile mele, totuși luna se împlinea. Vrusei să plătesc onorariul însă el nu-l primi, zicând: Dumneata nu ai învățat nimic, nici eu nu-ți iau nimic. Totuși te invit să vii pe la societatea noastră și acolo îți voi arăta în mod gratuit în fiecare duminică.

Mă înființai în strada Popa Rusu nr.28, însă nu văzui nici o firmă care să-mi indice că acolo este o societate de muzică.

Mă învârtii eu câtva timp când observ un domn cu barbă și părul roșu, anume Max Lichtenstein care vine grăbit cu o carte la subțioară.

Mă adresai lui însă el dete din umeri, că o societate de muzică nu știe pe aci. Dar pe D-l Carol Strobel îl cunoașteți, îi zisei eu. A, da, mă rog, poftiți cu mine, vă duc eu la dânsul acu, numaidecât.

Mă duse amicul, foarte amabil și acesta încercă la sala de adunare, care îsă era încuiată. Mă pofti să mă iau după el și mă duse prin camera din dosul adunarei, apoi intrarăm în localul adunarei, în care nu era nimeni. Mă pofti să șed, căci dl. Strobel Carol nu venise. Începui să studiez toate obiectele din adunare, m-a interesat mult tabla cu numere pe care erau date cântările și nu-mi dădeam seama ce poate fi.

După puțin timp apare în fund, spre catedră, un domn cu barba blondă, cu o jăntilică (probabil un halat n.ed.) pe el, cu niște papuci mari în picioare, cu un fel de tichie în cap și cu o găleată de cărbuni în mână. Venea să pue cărbuni în sobă.

Mă privi surâzând, puse găleata jos, nu știu ce mă întrebă și dete mâna cu mine. Eu nu prea vrui să-i dau mâna servitorului, căci doar n-o să dau eu mâna cu toți servitorii acum.

Domnul acesta începu, punând cărbuni în sobă și aranjând soba să tragă, să-mi istorisească că el a fost odată îmblânzitor de lei, că a fost un mare bețiv și o mulțime de lucruri care nu mă interesau de fel, totuși mă miram că mi le istorisește tam nesam mie, pe care îl vede întâia oară în viață.

A vorbit el mult, însă eu care știam puțin limba germană începusem să nu mai înțeleg nimic. Ardeam de dorința să vie odată dl. Strobel să scap de pacostea asta și de d. Lichtenstein care umbla forfota și una două venea la mine și care cum venea mă recomanda.

Începu să vie lume, care lua loc, unii în față, alții mai jos. Eu luasem loc în ultima bancă pentru a putea privi mai bine toate mișcările cari mi se păreau așa de suspecte.

În fine, veni și dl. Strobel, profesorul, care îmi dete mâna, însă care părea foarte aferat. Mă dusei cu el în față, la harmoniu. Îmi spusese că îmi va arăta mai târziu și că ar dori să mă recomande domnișoarelor, lucru care l-am refuzat categoric.

Aici întâlnii și pe dl. F.W. Schuller, amic din copilărie care îmi trimisese vorbă cu un an înainte prin tatăl săău că ar dori să mă vadă, care însă, spre surprinderea mea, îmi arăta atâta indiferență care mă uimi. Mă așteptam ca după ce nu ne văzusem timp de 10 ani să fie încântat.

Veni și dl. Ed. Strobel și, așezați în ultima bancă, priveam la tot ce se mișca în adunare.

După ce se termină cu exercițiile corale și începu sala să se umple, la ora 4 ½ fix se urcă servitorul, care adusese cărbuni la sobă și care îmi bătea capul, în haină lungă neagră pe catedră și după rugăciune începu să vorbească. Mă căznii eu să înțeleg ceva însă nu înțelesei nimic.

La sfârșitul adunării ieșii și eu din bancă; domni, doamne, tineri, bătrâni, chiar unele domnișoare, fetițe, băieți îmi dădură mâna, lucru care m-a surprins colosal. Toți îmi zâmbeau așa de amical încât eu, căruia aceste procedeuri îmi erau necunoscute, rămăsei confuz.

Dl. Ed. Strobel mă zorea să plecăm și eu îmi pusei pălăria și îmi luai bastonul și mănușile și îmi luai rămas bun de la dl. Strobel Carol, care voia să mă mai ție, pe care îl refuzai promițându-i că voi veni duminica viitoare.

Am plecat cu Ed. Strobel, hoinărind pe stradă am intrat pe bulevardul Elisabeta la o berărie și am băut câte o bere apoi ne-am despărțit. Am plecat spre casă cu sufletul într-o stare foarte tulburată. Petrecusem timp de două ore în Comunitate, care mi-au adus atâtea surprize și care deșteptaseră în mine spiritul curiozităței; descoperisem o lume nouă cu obiceiuri noi, cu priviri blânde, cu familiaritate, cu gesturi curioase.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: