Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | Mai 7, 2009

JURNALUL COMUNITĂŢII BAPTISTE ROMÂNE de Constantin Adorian

jurnal-ca2

JURNALUL COMUNITĂȚII BAPTISTE ROMÂNE

de Constantin Adorian

Dorind a scrie Jurnalul Comunităților Baptiste Române m-am hotărât să încep această descriere și să arat mai întâi urmărind firul departe în trecut.

Comunitatea Baptistă Germană, cu sediul în strada Popa Rusu, Nr.28 și existând în București de aproape 40 de ani, în adunările ei la rugăciune s-au rugat Domnului ca Domnul să deștepte dintre locuitorii țării pe vreun român care să aducă Evanghelia acestora, în a căror țară se găseau atât de bine dar cărora le lipsea acea unitate spirituală de a se înțelege frățește. Comunitatea în tot timpul a fost persecutată și nerecunoscută de nimeni. De baptiști nu se auzea nicăieri. În schimb de adventiști se făcea mare caz și ei luptau din răsputeri să au și reușit să câștige teren la oraș și la țară.

Frații germani se gândeau foarte mult la români și mai cu seamă era fratele Carol Strobel care avea o pasiune pentru lucrul Domnului între români și care veșnic se gândea ce s-ar putea face pentru ei.

El istorisește că un frate nume Stelejan se ducea în Tei, și acolo erau frați unguri, unde vorbea și ținea adunări în limba maghiară și română. Nu știu cât o fi durat lucrul acesta însă Stelejan pleacă în America iar acolo nu mai avea cine să se ducă. Fratele Strobel s-a dus de câteva ori, însă el fiind foarte legat de lucrul său în Com. Germană îi consuma toată energia și îi lua tot timpul astfel că lucrul acolo rămase baltă.

În țară, și anume Dobrogea care se popula tot mai mult de români, au venit mulți transilvăneni, astfel că printre aceștia se stabiliră și frați veniți de dincolo care însă trăiau izolați singuri și fără de vreo comunitate. Aceștia scriau mereu dincolo la frați să vină și să-i mai viziteze căci au nevoie de întăriri. Un frate bătrân cu numele Gheorghe se ducea pe la ei când avea timp. Acesta avea o figură impresionantă, se ruga tare – poseda niște organe vocale că ar fi putut vorbi la mii de oameni și toți l-ar fi auzit. Un alt frate, Radu Tașca, cu scoala din B. Pesta, lucrător energic se duse și el prin Dobrogea și stătu și el câtva timp, mustrând, predicând, mângâind și învățând pe frați.

S-au format deci mici grupări și mai cu seamă Cerna Vodă deveni un fel de centru. Aici însă se întâmpla o catastrofă căci diavolul căuta să strice lucrul Domnului și i-a și reușit. Doi frați care erau rivali se apucă și se iau la bătaie chiar în adunare și scoțându-l afară pe cel ce predica, unii strigară să se aducă cuțite spre a se înjunghia. La aceste strigăte de groază lumea a alergat și s-a îngrozit de faptul că aceia care predică Evanghelia, pocăiții – cum îi numeau ei – să facă astfel de lucru. Ca urmare a acestui scandal lucrul a încetat, diavolul învinsese să doboare sfeșnicul și lumina s-a stins pentru foarte multă vreme. Frații s-au împrăștiat, alții au plecat spre America iar cei din alte sate nu au mai venit la Cerna Vodă ci au început să lucreze în liniște în satele lor.

În Plasa Mulciova, în cătunul [Arabagi] locuia familia fratelui N. Baban care începe să lucreze în via Domnului. Alături de el avea o soție care, pe cât era de credincioasă și de muncitoare, poseda un curaj de a mărturisi pe Domnul și o voință de fier în ceea ce întreprindea. Această soră își crește copiii și le dă o educație pur evanghelică, copiii ei toți îi seamănă ei, voioși gata la orice răspuns, gata oricând pentru Domnul. Fratele Baban, un om domol plin de răbdare a lăsat să vină peste el multe furtuni, el a propovăduit înainte Cuvântul. Era foarte impresionabil și cu toate acestea nu da înapoi de fel. El era slab, soția și copiii lui îl susțineau, îl întăreau și astfel toate încercările ce veneau de afară el le putea să le întâmpine. Această familie era ideală. Ei au ajuns de au construit chiar pe locul lor local de adunare, ei trăiau pentru Domnul și gândul lor era să facă cât mai mult pentru El.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: