ACTIVITATEA LUI DUMITRU HODOROABĂ
S-a născut în anul 1892 în comuna Păltinoasa, jud. Gura Humorului, într-o familie săracă. Tatăl său se numea Pavel și mama sa, Maria. A fost primul născut, dar a mai avut frați pe Mardare, Costan și Ilie și două surori, Ștefania și Ileana. Școala primară a făctut-o în Păltinoasa. Religia era una din materiile preferate. După terminarea școlii a trebuit ca să muncească ca să poată trăi.
În anul 1913, când era în vârstă de 21 ani, familia Hodoroabă s-a mutat din Păltinoasa în comuna Pătrăuții de Jos, unde s-a revândut moșia unui boier falimentar și din care a cumpărat și Pavel Hodoroabă 2 ha de pământ iar în cursul anului 1913 și-a zidit o casă. Peste drum, tot la aceeași dată, zidește și Gh. Păduche o casă. Ca vecini apropiați ei au stat de vorbă adesea despre credință și gh. Păduche și sora lui Augustina i-au predicat pe Christos, iar tânărul Dumitru Hodoroabă a primit pe Domnul și l-a urmat. Din familia Hodoroabă au mai primit pe Domnul mama sa Maria, fratele său Mardare și surorile sale Ștefania și Ileana. Cursul anului 1913 s-a sfârșit cu zidirea casei și cu găsirea mântuirii.
A sosit anul 1914 când Dumitru Hodoroabă se pregătește pentru botez. A izbucnit primul război mondial și el a fost mobilizat, dar una din comisiile medicale consultându-l a decis că nu este bun pentru front (fratele Hodoroabă fiind de statură mică) și l-a repartizat ca muncitor mobilizat la o fabrică de vagoane, iar apoi la una de armament, în orașul Budapesta. Aici a căutat în timpul liber pe frații baptiști. A găsit două biserici baptiste, una maghiară și alta germană. S-a lipit de biserica germană fiindcă în școala primară se învăța și liba germană, libă oficială a statului și deci el cunoștea parțial liba germană, iar în ziua de 23 august 1915 primește botezul Nou-Testamental de către fr. Schefler, venit de la Seminarul din Hamburg. El începe să lucreze pe unde era necesar pentru aducerea păcătoșilor la mântuire. Dar în jurul Budapestei întrucât era mobilizat pe loc la Budapesta. În spre sfârșitul războiului, cam prin anul 1918 ajunge la buteni, unde face cunoștință cu bătrânul Teodor Sida, poreclit în părțile Aradului ca „vlădica pocăiților”. Sigur că Teodor Sida a văzut în Dumitru Hodoroabă un viitor propovăduitor al Evangheliei, l-a îndrumat și i-a dat sfaturi pe care nu le-a uitat niciodată. Dar și Dumitru Hodoroabă l-a răsplătit bine pe Teodor Sida, că atunci când va avea primul său născut avea să-i dea numele bătrânului pionier. Așa fica sa prima născută se numește Sida. E soția unui frate și e mamă a unor copii crescuți la picioarele Domnului.
În toamna anului 1918 groaznicul război a luat sfârșit și Dumitru Hodoroabă s-a întors la Pătrăuții de Jos. Acum nu ca un prieten ci ca un frate plin de energie și dorința de a vesti Evanghelia. În anul acesta biserica era în plină creștere și în atenția tuturor celorlalte localități iar D. Hodoroabă e prezent la orice lucrare și e socotit unul din stâlpii bisericii împreună cu Gh. Păduche, Onofrei Calancea, Iacob Snell și Leopold Ducinschi.
În anul 1919 primăvara, el este unul dintre cei ce au propus desemnarea lui Onofrei Calancea ca predicator pentru Bucovina. El însuși oficiază unele căsătorii care nu pot fi amânate. Iar în anul 1920, după demisia lui Calancea urmează în lucrare Gh. Păduche, a cărui activitate încetează odată cu anul 1920??? În toate aceste schimbări Dumitru Hodoroabă este activ și nu numai atât ci și omul de nădejde pentru continuitatea și dsfășurarea normală a lucrării. El deci oficiază acele acte de cult care prin natura lor nu pot fi amânate. Astfel el oficiază și căsătoria mea. Încă în anul 1920, luna august, face cunoștință și cu Silvestru Ungurean în comuna Arbore cu ocazia unei înmormântări. Îar în anul 1921, luna ianuarie, ziua 6, este prezent și de acord cu ceilalți frați din Pătrăuți la instalarea fr. S. Ungurean ca lucrător pentru toată Bucovina. În timpul activității lui S. Ungurean, de la 6 ianuarie 1921 până la 22.03.1922, Dumitru Hodoroabă este activ la biserica locală Pătrăuții de Jos. E de mirare că cei care dădeau tonul lucrului pentru bucovina nu visează niciodată pe Dumitru Hodoroabă și nici pe Loghin Motrescu, ei au dibuit în altă parte dar fără succes și totuși cineva trebuia s-o facă și a făcut-o Silvestru Ungurean. În ziua în care a fost instalat a propus pe fr. Motrescu Loghin ca conlucrător, iar în luna martie 1922 a propus pe Dumitru Hodoroabă ca să fie ordinat ca lucrător, împreună cu ceilalți patru, iar propunerile au fost acceptate.
După ordinarea sa în ziua de 01.03.1922, fratele D. Hodoroabă pleacă la Brăila și se angajează ca muncitor la fabrica de ulei a lui Adam Sezonov, unde poate nu atât de mult ca să câștige bani, ci mai mult ca să câștige experiență în fabricarea uleiului, ca apoi întorcându-se acasă să înceapă o mică industrie.
În luna septembrie 1922 s-a reîntors din Brăila și imediat a început activitatea sa în bisericile Pătrăuții de Jos, Igești, Ciudei, Ropcea și Banila pe Siret. A depus o activitate rodnică și toate bisericile sus amintite au avut creșteri de membri, în special biserica din Igești. El a îndeplinit toate actele de cult cu o punctualitate excepțională, lăsând pe planul doi interesele sale și dând prioritate celor duhovnicești, aceasta an de an până în anul 1927.
Începând după anul 1927 a intervenit o mare cotitură în activitatea sa. Isus a zis „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze.” Marcu 8:34 Dacă cineva s-a conformat spuselor Domnului și s-a lepădat de sine, atunci acesta este Dumitru Hodoroabă. El vinde casa din Pătrăuții de Jos, ce și-a făcut-o cu atâta trudă și cu mica sumă ce a rezultat din această vânzare se duce la Cernăuți, cumpără un loc de casă în suburbia Roșșa, nr. 1815, pe care își zidește o casă cu mare muncă. Ce vrea să facă prin aceasta Dumitru Hodoroabă? Iată el deschide o biserică baptistă română în al 3-lea oraș mare al României (București, Chișinău, Cernăuți) într-o încăpere respectabilă a casei personale ce și-a zidit-o. El a lăsat la Pătrăuții de Jos mama, frații și surorile, iar mai mult decât atât, lasă biserica din Pătrăuții de Jos la a cărei dezvoltare a pus toată strădania sufletului său. Pentru zidirea casei de rugăciune din Pătrăuții de Jos a colectat ajutoare de la frățietatea din țară. Că fratele Dumitru Hodoroabă a lucrat cu lepădare de sine sunt și următoarele cazuri: pe când încă era titular la biserica din Igești a orgnaizat un botez cu peste 20 persoane iar noi de la Pătrăuți și corcești am luat parte cu corul al serbarea botezului, dar Dumitru Hodoroabă a stăruit de mine ca să îndeplinesc eu botezul în apă și la stăruințele lui am îndeplinit actul botezului. Deci el dădea întâietate altuia și nu lui însuși. Iar în Cernăuți, după ce prin muncă și devotament a orgnaizat un botez, cinstea de a-l îndeplini, el o dă lui Andrișan și Malișevschi. Acestea sunt suficiente pentru a demonstra că nu a căutat onoarea lui ci a Celui ce l-a trimis. Ioan 8:30
Presupun ca Dumitru Hodoraba era tatal regretatului ieremia Hodoroaba, fost pastor la biserica Romana din Paris si predicator la radio Monte Carlo de prin anii ’60 pina la sfirsitul anilor ’80. Ma-nsel?
By: Dorin on mai 1, 2009
at 11:58 am
Da aura si bunicul meurt. Tata Miami reste Ieremia Hodoroaba. . E.m Hodoroaba
By: Hodoroaba Eliane on august 5, 2020
at 4:09 am
Dorin: da, era tatal lui Ieremia Hodoroaba.
By: Cristian Hodoroaba on august 5, 2020
at 5:32 am
Dorin,
Nu.
By: centruldeistoriesiapologetica on mai 1, 2009
at 5:54 pm