Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | Aprilie 15, 2009

SCHIŢĂ ISTORICĂ cap.XIIc

MARIN DUMITRAȘCU

Micul Marinică a văzut lumina zilei și a simțit căldura dogoritoare a mănoasei câmpii a Bărăganului în comuna Jegălia, jud. Ialomița în anul 1906, luna august ziua 27. S-a născut dintr-o familie de buni și harnici gospodari. Părinții l-au iubit foarte mult fiindcă din cea mai fragedă copilărie a dat semne de o minte ageră, copil ascultător și cu dragoste de carte.

Copilăria și-a petrecut-o în căminul părintesc împreună cu frățiorii săi care împreună cu toți se iubeau foarte mult. Școala primară o termină în comuna sa natală. Învățătorii săi îl iubeau foarte mult fiind tot timpul primul din clasă. Elev silitor și supus. Marinică, deși avea atâtea înclinații pentru învățătură, totuși n-are fericirea să fie trimis la timp să-și continue îmbogățirea cunoștințelor și în cursul școlii secundare.

În el avea însă darul de învățătură. De aceia se hotărăște încă din tinerețe să citească și să studieze paginile Sfintei Scripturi, în care a aflat, spre marea lui mulțumire sufletească, mulțime de cunoștințe pe care le poate da numai cartea cărților, Biblia. Devine frate și membru în biserica baptistă. Nu mult după aceea se înscrie la Seminarul Teolgic Baptist din București, strada Berzei no. 29, unde în toți cei patru ani de studii este mereu primul.

Era plin de dorința sa sfântă să fie cât mai devotat în orice încredințare care i s-ar fi dat.

După absolvirea seminarului este ordinat și începe lucrarea mare și sfântă pe câmpul înțelenit al Vechiului Regat și anume în Valea Prahovei, stabilindu-și centrul de activitate la Ploiești.

Astăzi în Ploiești frații noștri au o frumoasă casă de rugăciune construită la îndemnul fratelui nostru Marinică, care prin viața sa pilduitoare și de o înaltă ținută spirituală și morală reușește să fie iubit, stimat și mult apreciat de toți frații, în lucrarea lui măreață și grea.

În anul 1931 fratele Mrinică se căsătorește cu sora Valentina Bruda care este devotată soție, știind să lupte fără murmur din primele zile ale vieții lor conjugale.

În primăvara anului 1939 este ales secretar general la Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România. În noua și marea sa sarcină, ce frățietatea din întreaga țară i-a încredințat-o, fratele Marinică se achită de această înaltă și grea misiune în modul cel mai conștiincios, cu demnitate, competență și rafinament dus până la suprema jertfă.

Nu mult după ce el este ales în această înaltă calitate încep și greutățile fără precedent în istoria țării noastre. Din ce în ce măsurile luate de autoritățile statului sunt mai grele. Marinică, ajutat de ceilalți colaboratori fideli, înfruntă toate greutățile. În calitatea ce o avea a redactat și scris la mașină zeci și sute de demersuri, de proteste pe care le prezenta autorităților competente, fie în delegație, fie numai el singur. Săptămâni și luni de zile urmărea fratele Marinică rezultatele cererilor, plângerilor și demersurilor înaintate Ministerului Cultelor, ori Președinției Consiliului de Miniștri.

Ceasuri întregi stătea sărmanul fratele în picioare, pe culuarul Ministerului, fără ca ușile atotputernicilor zilelor de atunci să i se fi deschis.

Sau, dacă după prea multe stăruințe i se deschideau, rezultatul era: „vino mâine” și acest „vino mâine” se repeta mereu.

Nimeni nu vrea să știe și să recunoască că fratele Marinică al nostru reprezenta interesele atât de simple și juste ale mii și zeci de mii și chiar peste o sută de mii de cetățeni loiali ai patriei, care în orice împrejurări au știut să-și dovedească nețărmurita lor dragoste față de țară și înaltul lor patriotism dus până la sacrificiul adus pe altarul patriei, ori de câte ori interesele superioare de Stat au cerut-o.

În epoca de tristă memorie în istoria baptismului din România, printr-un draconic Decret Lege, cultul creștin baptist din România este desființat, averile confiscate și trecute în patrimoniul Statului, iar conducătorii noștri aruncați în bezna întunecată și umedă a celulelor închisorilor de criminali de rând.

Zeci și sute de credincioși au fost condamnați la 20-25 ani închisoare, muncă grea, numai pentru că se închinau Dumnezeului adevărat și recunoșteau în Isus Hristos pe Mântuitorul lor personal.

În astfel de grele împrejurări, când nimeni nu-i elibera fratelui Marinică nici o autorizație de călătorie, el se furișa și reușea să se agațe de tampoanele sau de scările vagonului și să călătorească de la Ploiești la București, afară în cumplită iarna 1941-1942. Toate protestele făcute în numele zecilor de mii de credincioși nu au fost ascultate și luate în seamă de nimeni pe acele vremuri.

Cauza sfântă și măreață la care a fost chemat l-a preocupat, ba chiar putem spune și afirma, l-a pasionat mai mult ca orice în viața lui.

Îmi reamintesc cum într-o iarnă, pe când reușea după multe stăruințe să obțină o audiență la Ministerul Cultelor, primește o telegramă din partea soției sale din Făgărași prin care îl invita să vină urgent acasă întrucât fiica lor Magdalena a murit.

Era primul deces în familie. Toți îl sfătuiau să meargă, Marinică a refuzat. Renunță în interesul superior creștinesc și trimite o telegramă de îmbărbătare soției sale greu încercată spunând: „Nu pot veni am o audință la Minister”.

Fratele Marinică a avut rolul cel mai mare dintre toți conducătorii Uniunii Cultului Creștin Baptist din România în toate legiferările de libertate acordate de Onor Guvernul Român după data de 23 august 1944. (Decret lege prin care se abrogau dispozițiunile legale prin care am fost desființați ca cult, redându-ne libertatea religioasă, Decretul Lege prin care se dispunea restituirea tuturor bunurilor care au fost confiscate și trecute în patrimoniul Statului, Decret Lege prin care se pun în libertate toți credincioșii creștini baptiști care au fost condamnați pe motive de credință, Decret Lege no.553 din 1 noembrie 1944, prin care se recunoștea cultului creștin baptist din România aceleași drepturi și obligațiuni ca și tuturor celorlalte culte recunoscute în România, Statutul de organizare al cultului creștin baptist din România, anteproectul de lege al cultului în curs de elaborare.)

Până să se poată obține toate aceste vechi și juste deziderate ale noastre s-au dus multe și grele lupte timp îndelungat.

Fratele Marinică a fost acela care de foarte multe ori flămând, fiindcă muncind ore întregi singur în birou uita că este flămând, iar când termina cu lucrarea, care dimineața trebuia prezentată unei autorități, era prea târziu, localurile de dejun, restaurantele erau închise.

Această situație lamentabilă s-a repetat de mai multe ori. Astfel se explică cum din cauza subalimentației, surmenajului, necazurilor și lipsurilor de tot felul, fratele Marinică se debilitează treptat, treptat, organismul devenindu-i propice pentru contractarea oricărei boli. O răceală mai mare, neîngrijită la timp îl obligă să stea la pat. La 1 mai a.c., comitetul Uniunii îi acordă un concediu nelimitat pentru căutarea sănătății.

Fratele marinică pleacă la Cluj la clinică, unde este consultat. O familie de frați binecuvântată de Dumnezeu din Calatele îi oferă ospitalitate gratuită pe tot timpul până la completa lui însănătorșire. Dar după câteva zile fratelui Marinică i se face mai rău. Am fost nevoiți a-l interna în spital definitiv, unde după câteva zile cade răpus de nemiloasa boală, jertfindu-și viața în slujba Domnului. Iar corpul neînsuflețit a fost transportat la Cluj, unde în ziua de 18 iunie 1946 a fost înmormântat cu multă solemnitate și unde au luat parte delegați din toate părțile țării.

(Din „Îndrumătorul Creștin”).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: