Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | aprilie 13, 2009

SCHIŢĂ ISTORICĂ cap.XIIa

CAPITOLUL XII

Baptismul se organizează

Uniunea Bisericilor Baptiste în România întregită

După alipirea provinciilor locuite de români cu Patria mamă în anul 1919, sub conducerea predicatorului Constantin Adorian din București și a unui comitet, bisericile baptiste din România Mare s-au organizat într-o Uniune cu mai multe Comunități.

Această Uniune a adus foloase reale bisericilor, organizând societăți ale tineretului, școli duminicale, societăți ale femeilor, redactând o revistă religioasă „Farul Mântuirii”, care apărea lunar fiind un organ de legătură, tipărind literatură religioasă, editând cu mari îmbunătățiri cartea de cântări „Sionul” în 20 ianuarie 1923, și convocând mai multe congrese, reprezentând frățietatea în fața guvernului, cerând audiență, întocmind memorii, proteste și în sfârșit, apărând interesele Cultului Baptist în fața atacurilor și ținând legătura cu Alianța baptistă Mondială din toată lumea. Uniunea bisericilor Baptiste din România a fost, este și va fi neatârnată de orice chiriarhie străină, păstrându-și însă unitatea în privința dogmelor cu Alianța Baptistă Creștină Mondială.

Înființarea Seminarului Teologic Baptist

Pe măsură ce bisericile se dezvoltau, pe aceași măsură se simțea tot mai mult necesitatea de a se da o educație celor ce aveau să devină mai târziu conducătorii bisericilor.

Astfel a luat ființă Seminarul Teologic Baptist în 1921, în Buteni, jud. Arad, având director pe fr. Socaciu Ioan, seminar care după câteva luni a fost mutat la Arad. Aici cursurile se țineau în Biserica Baptistă din Arad – Pârneava, iar după un an a fost mutat definitiv în București. În București, la început, cursurile se țineau în sălile proprietatea Comunității Baptiste Germane din str. Popa Rusu no.28, unde erau și dormitoarele elevilor.

Subliniez memorabila cuvântare a fr. Abele, administratorul sus amintitei comunități, ținută cu ocazia instalării aceluiaș seminar. „Noi, a zis fr. Abele, am pus la dispoziția fraților români nu numai casele ci și inimile, deschizându-le larg.”

Aici seminarul ființă doi ani, iar între timp se construi un seminar propriu pe strada Berzei nr. 29, fiind adecvat necesităților.

Fratele și sora Hurley au fost profesori. După doi ani fr. Hurley a decedat iar soția sa se recăsători în București cu Schuller.

Înființarea Institutului de fete

Conducătorii noștri și-au dat seama, pe de o parte, de rolul important ce-l au fetele noastre ca viitoarele mame în bisericile noastre, iar pe de cealaltă parte, au ținut seama de necesitățile educației în creșterea copiilor, facerea menajului, aranjarea gospodăriei, economia casnică pe care masa poporului se simte așa de mult, pentru că este știut că „un popor nu este mai presus de mamele lui”. Astfel, motivate de aceste multiple necesități, surorile din America au jertfit și au înființat Institutul de fete pe strada Bersei nr. 29. Aici tinerele fete care au interes, fiind selecționate din popor și având recomandările de la bisericile respective, primesc educația necesară la un curs ce variază de la 2 la 3 ani.

S-a deschis în anul 1926 ianuarie cu 18 eleve.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: