Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | Aprilie 7, 2009

SCHIŢĂ ISTORICĂ cap.Xa

CAPITOLUL X

Istoria Bisericilor baptiste din Moldova Nouă și Clisura Dunării între Socol-Orșova din anii 1919-1929-1940

(scrisă de fr. Ilie Craiovean)

Credința Evangheliei s-a răspândit cu o iuțeală uimitoare între noi, ceea ce este dovada cea mai strălucită a bunătății lui Dumnezeu, care a zis că El arată păcătoșilor calea, Psalmul 25:8. Factorii care au ajutat la răspândirea creștinismului Evanghelic, credinței Nou-Testamentale, între noi au fost precum urmează:

  • În timpul războiului mondial din anul 1914-1918, fratele Constantin Buriman din comuna Coronini, plasa Moldova Nouă, a auzit Cuvântul lui Dumnezeu pe câmpul de luptă de la fratele Dumitru Drăgilă din comuna Prilipeț. În anul 1917, a venit fr. C. Buriman din armată la minele de cărbuni din Voroș-Var, (Budapesta) unde a predicat Cuvântul lui Dumnezeu și am crezut un grup de 4 suflete din Moldova Nouă: fr. Niculae Craiovean cu soția sa Liza, Ion Baias și Ilie Craioveanu.

La 7 iulie 1918, cei convertiți am primit și botezul în Buda-Pesta de către predicatorul german Reihold Schafler. După ce ne-am botezat am stăruit în rugăciune, în învățătura și în legătura frățească. În timpul acesta ne-a cercetat fr. Dumitru Hodoroabă din Bucovina și fr. Ilie Ion, care ne-au ajutat în creșterea sufeltească.

Între femei a venit la 10 decembrie 1918 sora Ruja Craiovean, care a ajutat mult Evanghelia între femei. În anul 1919, în 11 februarie, am venit în comuna noastră Moldova Nouă, fr. Ilia Craiovean și Ilie Craiovean cu nevasta și am început a predica Evanghelia. În comună și în această regiune nu se știa de Calea Domnului. Deci unii frați care încă mai trăiesc, auziseră de această Cale, unii în război, unii la lucrări, dar nu erau lămuriți de această Cale și nu erau botezați. Așa s-a început lucrul, s-a predicat Evanghelia în casa părintească. Primii veniți la pocăință au fost copiii: Niculea Craiovean (Gheorghe), care a și început să fie prigonit de părinți pentru credință. Apoi Cuvântul Domnului a început să aducă convingeri în sufletul multor frați: Costa Popescu, Costa Arca, Ștefan Nistora, Ion Ion, Niculae Ponu, N. Disaga, casa fr. George Iancu, Sandu Nistoron și alte case, așa că numărul credincioșilor s-a sporit și în 3 august 1919 s-a botezat un grup de 26 membri din care cei mai mulți trăiesc până acum. Odată cu începerea lucrului a început și persecuția din partea autorităților sârbești, care dominau pe atunci. Erau trimise santinele la ușa casei de rugăciune. Cuvântul Domnului creștea încât numărul credincioșilor nu mai aveau loc la casa părintească. Ne-am mutat în casa fr. Ion Ion care dobândise și el credința. De acolo autoritățile sârbești ne-au amenințat, influențați de preotul ortodox Pavel Bufana cu motivul că suntem contra Statului.

Am fost duși la Primărie unde am fost siliți să semnăm că nu mai ținem întruniri. Pe unii i-au bătut (fr. Niculae Pascu), pe fratele cu casa îl amenințau că îl împușcă dacă ne mai lasă în casă. Domnul a fost cu noi și ne-a întărit. După botez am fost cercetați de fr. Vichenție Percia (Pereia) care era predicator bătrân, ne-a împărtășit cu Cina Domnului și a rânduit prezbiteri la biserică . Am mai fost cercetați de fr. Ioan Suveti și Dumitru Drăgilă care ne-au ajutat la creșterea sufletească.

După un timp a venit autoritatea română, care era motivată tot de preotul Pavel Bufana că suntem anarhiști și stricăm legea. Ni s-a întâmplat că la unele înmormântări preotul a răsculat tot poporul împotriva noastră, încât a trebuit să fim ajutați de jandarmi.

În timpul acesta a ajutat mult la predicarea Evangheliei în comuna noastră fr. C. Buriman și fr. Gheorghe Albu din Ragajdia, care au fost aleși lucrători la noi. În 30 mai 1920, am avut un botez în comună, la Dunăre, unde s-au botezat 44 de suflete din comună.

În anul 1921 a venit alt preot în comună, Valeriu Dabici, care a început din nou persecuții, așa încât nu ne-au mai lăsat nici în cimitirul bisericii și astfel ne-a trebuit un cimitir propriu. Am fost dați în judecată de preot și au început persecuții grele – și din cauza unui ordin din partea Ministerului de Culte și Arte al d-lui Octavian Goga, sub No.18831/921 din 12 aprilie. În scaunul pretorial a venit Gheorghe Luchici, un dușman al Evangheliei care ne-a închis casa de rugăciune, înțeles fiind cu protopopul Ion Oprea și am fost interziși cu ordin să nu ne mai rugăm (No.3058/921 al Preturii).

În anul 1921 a fost ordinat fr. Ilie Craiovean ca predicatorul nostru. Tot în anul 1921, au venit un căpitan, Petru Oncea și un locotenent din Orșova, de la Reg. 112, influențați fiind de preotul V. Dabici, și au luat noaptea, la ora 12, pe trei frați, Gheorghe Iancu, Ion Ion și Ștefan Nistoran și i-au dus la Moldova Veche, în port. Dimineața la ora 9 căpitanul a început să înjure cu tot felul de vorbe neomenești și îl amenința pe fratele Ion Ion că dacă ne mai lasă în casă să facem rugăciuni, va veni și ne va pune bombe la casă și ne aruncă în aer.

Erau hotărâți să-i escorteze pe acești frați mai departe dar, mulțumită Fiului lui Dumnezeu, în același timp era în comună domnul deputat Eftimie Gherman (Social Democrat) și i s-a adus cazul la cunoștință și a intervenit la cei ce prigoneau și au eliberat pe frați.

Prim Pretorul Gheorghe Luchici a condamnat pe trei frați la amendă și închisoare pentru că s-au rugat în casele lor. Am mers cu o petiție (pentru că ne este închisă biserica) la Sub-Prefectul Licrețeanu în Lugoj, însă acesta, ca un leu, ne-a aruncat actele din birou și cu vorbe neomenești ne-a trimis în Anglia și America cu cereri de acestea. (Adică pocăința prezisă de Hristos în Marcu 1-15 și Luca 25-47 pentru dânsul erau „porcării”!!!)

În felul acesta am fost închiși și nu aveam unde să ne rugăm. Deci am mers noaptea la o soră și acolo ne-am adunat cu copiii și ne-am rugat. Preotul V. Dabici a început să persecute copiii în școală în mod sălbatic. I-a bătut până au rămas copiii bolnavi de inimă pentru că nu s-au închinat cu semnul crucii. În anul 1922 domnul fost deputat Mihail Brădiceanu ne-a deschis casa de rugăciune. La finele anului 1922, erau 134 membri botezați. Acum s-a cumpărat și o casă publică pentru biserică unde avem până astăzi biserica cu averea ei.

În anul 1923 a venit pe scaunul pretorial Elemer Gjdofaboj care ne-a cunoscut și acum biserica a avut liniște. Acest domn și-a îndeplinit serviciul cu cinste în cadrul legii.

După toate persecuțiile externe poporul a crescut iar lucrul intern a mers bine. Ne-am orgnaizat cu corul, școala duminicală, cu sistemul predat de fr. profesor Ion R. Socaciu, de unde am pășit frumos cu viața spirituală, femeile s-au organizat în societate.

În anul 1924 s-au ivit și unele greutăți interne. Au venit unii în biserică care nu și-au cunoscut chemarea lor și s-au întors apoi în lume, dar care nu au adus multe pagube Evangheliei, decât lor personal.

Din anul 1923 am zidit o nouă clădire a bisericii, dar am avut și greutăți interne cu unii membri căci unii s-au dus în lume; membrii născuți din nou stau uniți în unirea Duhului și lucrează la predicarea Evangheliei.

  • În comuna Coronini credința Evangheliei s-a răspândit cu grăbire. Dumnezeu alucrat cum noi nu am știut. În războiul mondial, în anul 1916, fr. C. Buriman a primit Cuvântul Domnului prin Gh. Drăgilă din Prilipeți, după aceea a fost trimis în naul 1917 la mina de cărbuni vin Voraș-Var – Budapesta, unde a și fost botezat în anul 1918 împreună cu un grup de frați și surori între care a fost și …[cuvânt lipsă – probabil soția, n.ed.] lui care a crezut Cuvântul lui Dumnezeu.

În anul 1918, luna august a venit fr. Buriman cu soția lui în comuna Coronini și a început a predica Cuvântul lui Dumnezeu în comună, unde mai era și fr. Gheorghe Moldovan, venit din Rusia unde fusese prizonier și care primise credința adventistă. Petrecând timp cu fr. Buriman, s-a convins de adevăr numaidecât și a trecut la baptiști. Acest frate, în toamna anului 1918, a fost bătut greu cu bastonul peste tot corpul în Primărie de către un ofițer sârb, care fusese influențat de preotul bisericii ortodoxe din această comună, Pavel Bufană, sub motiv că este bolșevic venit din Rusia, că agită poporul și strică legea strămoșească. După ce l-au bătut ofițerul a zis să-i lege o piatră de gât și să-l arunce în Dunăre.

Din anul 1919, biserica s-a început cu acești doi frați și cu două surori, între care era sora Elena Chiricescu, azi încetată din viață. Dânsa a dobândit credința Evanghelică având o vorbire cu fr. Buriman și a fost botezată în anul 1919 în Slatina. Împreună cu această soră a urmat pe Hristos, cu multă credință, bărbatul ei Lazăr Chiricescu, care a primit botezul împreună cu alte 7 persoane în apa Dunării, la ora 11 noaptea, botez oficiat de fr. Dumitru Drăgilă, fiind strâmtorați din partea jandarmilor.

Biserica a crescut la 12 membri, care au început să mărturisească Cuvântul lui Dumnezeu cu mare îndrăzneală. Susnumitul preot Pavel Bufană, marele dușman al credincioșilor lui Hristos, ne-a urmărit ca un leu cu multe motive pe la autorități, zicând că suntem bolșevici veniți din Ungaria, Rusia, că agităm poporul contra Statului, că ținem adunări politice și a trimis jandarmi care ne-au spart serviciile dumnezeești și ne-au prigonit în multe alte feluri: lovituri dând unora, amenințând cu bătaia pe cei ce veneau să asculte iar pe fr. Buriman trăgându-l de mai multe ori pe la postul de jandarmi, pe la pretura Plășii Moldova Nouă, unde era un domn Gh. Luchici, care, fără milă, ne-a ordonat strict să nu ne mai rugăm în casa fr. Moldovan, unde țineam rugăciune, ci fiecare la casa noastră, căci vom fi amendați și pedepsiți iar pe fr. Buriman îl va trimite la Sibiu.

Dumnezeu ne-a ajutat cu putere și stăruiam laolaltă la rugăciune. În anul acesta era lucrător fr. Gheorghe Albu, care mult ne-a ajutat în privința Evangheliei. În 1921 a venit fr. Ilie Craiovan ca lucrător.

După mai multe greutăți am fost nevoiți să ne cumpărăm casă particulară pentru scopul rugăciunii și eram îngăduiți numai duminica cu santinelă în biserică, dar Dumnezeu făcea convingeri în multe suflete prin Evanghelia Lui și în anul 1922 biserica a crescut la 67 de membri botezați.

Biserica făcea misiuni în comunele dimprejur și Cuvântul lui Dumnezeu se vestea în mai multe părți. În anul 1922, la 6 octombrie, s-a ales ca evanghelist fr. C. Buriman, ca să predice Evanghelia pe la sate, mergând prin comunele dimprejur. La 1 ianuarie 1923, în mijlocul drumului, în comuna Berzasca, l-a întâlnit pe plutonierul major Ion Frățilă, de la secția Moldova Nouă, care l-a înjurat pe motiv că face propagandă contra Statului și i-a dat lovituri strașnice palme peste obraji, până l-a amețit, apoi cu bastonul i-a dat multe lovituri peste spate și picioare până la sânge. Lăsându-l, l-a amenințat că dacă îl mai găsește undeva afară din comuna lui va plăti cu viața.

Prin mai multe persecuții petrecute prin sate, bisericile se întăreau și credința Evangheliei se răspândea tot mai mult.

La 30 august 1924, din nou, acest frate C. Buriman, a fost bătut greu în portul Drencova în pichetul de grăniceri de un ofițer român, ajutor de sublocotenent, numit Catolescu care i-a dar lovituri strașnice peste cap, vătămându-i și urechea, apoi lovituri cu pumnii în piept trântindu-l la pământ. Ridicându-se din nou l-a bătut, apoi i-a făcut proces verbal cu motive că e propagandist contra Statului și altele. L-a escortat cu un soldat la companie, noaptea, cale de 38 km, unde i s-au făcut cercetări, i s-a luat declarație și a fost eliberat până la noi cercetări și a fost judecat. Din această bătaie grozavă a suferit acest frate multe dureri și morburi [boli, n. ed.] în corp.

În anii 1926-1928, ca șef la secția de jandarmi din plasă a venit un al doilea tigru, N. Ciopor, care a făcut multe prigoniri baptiștilor în toată plasa iar pe misionarii evangheliști i-a amenințat cu moartea. Întâlnind pe fr. Buriman pe cale de două, trei, ori prin satele vecine, fiind și alții de față, l-a amenințat că dacă îl va întâlni singur în patru ochi va uda pământul cu sângele lui până la Dunăre.

Dumnezeu a întărit credința aleșilor lui, arătând că aceasta este calea pe care Domnul Isus Hristos și primiii apostoli au mers. Prin multe greutăți bisericile s-au întărit și numărul credincioșilor în comuna Coronini a crescut la 117 până în anul 1929 când unii au părăsit biserica. Biserica este organizată, are școală duminicală, societatea femeilor și cor vocal. Din 1929 s-a zidit lăcaș pentru biserică dar au avut greutăți interne, unii membri s-au dus în lume și au făcut scandal. Cei născuți din nou stau și trăiesc.

Anunțuri

Responses

  1. Am intrat în posesia unei Istorii a Baptiștilor din Modova Nouă (1919-1940), un document olograf de 60 de pagini, semnat de fratele Ilie Craioveanu. În următoarele zile îl voi publica pe blogul personal.

  2. emsal

    Ma bucur de initiativa ta. S-ar putea ca o parte din documentul pe care il mentionezi sa fie inclus in Schita Istorica publicata aici, in cap. X. Succes!

  3. Da, s-ar putea să aveți dreptate. L-am publicat aici
    http://emsal.wordpress.com/istoria-bisericii-baptiste-din-moldova-noua-1919-1940/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: