Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | Aprilie 6, 2009

SCHIŢĂ ISTORICĂ cap. IX

CAPITOLUL IX

Potos, jud. Caraș, Banatul de Răsărit

Pe la anul 1910, a luat ființă baptismul în comunele Potos și Socolari, în următoarele împrejurări:

Ionașcu Vasile și Avram Pătruica, lucrători la minele de cărbune Anina, și-au spus durerea unul altuia și starea de păcat, la care au ajuns. Convinși că nu sunt mântuiți și că nu au pace în suflet erau în căutarea păcii sufletești.

Din întâmplare le-a căzut în mâini o broșură „Evanghelia și Focul”, scrisă de fratele Gheorghe Slăv, învățător. Cu ajutorul acestei călăuze au cercetat Biblia și ajutați de fratele Petre Andrei din comuna Curtea, au început a se adânci în cunoștințele Evangheliei. După aceia au făcut cunoștință cu predicatorul Ștefan Ignea din Lalașinț, care a fost chemat la ei în comună pentru a le vesti Cuvântul Domnului. Astfel s-au organizat și au luat ființă cele două biserici baptiste din Potos și Socolar.

Odată cu apariția acestei mișcări necunoscute în Banatul de Răsărit, au început și prigonirile religioase, venite din partea preoților ortodocși, care nu priveau cu ochi buni mișcarea religioasă. Deci din cele două sate învecinate Evanghelia s-a răspândit și prin comuna Rudaria, la familia Efta și Ilia Murgu, astfel că în anul 1911 s-a încheiat cu a treia biserică.

Dar prigonirile nu s-au mărginit numai la cei vii. Ci s-ar îndreptat și spre cei morți, astfel că în anul 1912, când a decedat un copil al fratelui Ionașcu Vasile, autoritățile, natural împinse de preoți, nu au lăsat ca acest copil să fie înmormântat în cimitirul de oameni, ci în cimitirul de câini și animale și apoi au fost târâți pe la judecători din pricina Evangheliei.

În anul 1914, în comuna Potos, s-a oficiat un botez Nou-Testamental cu opt suflete, astfel biserica număra în total 11 suflete.

În anul 1914 a izbucnit primul război mondial care a adus o stagnare în mersul Evangheliei, totuși, într-o mică măsură, în Potos s-a oficiat al doilea botez Nou-Testamental compus din opt suflete.

La începutul anului 1917 biserica din Potos s-a organizat și în sânul ei a luat ființă o școală duminicală și s-a oficiat din nou un botez, format din cinci suflete.

Lucrarea Evangheliei a luat proporții din ce în ce mai mari, astfel Potosul și Socolarul au devenit centre misionare. Prin urmare, de aici au fost trimiși frații Vasile Ionașcu și un însoțitor, al cărui nume ne scapă din vedere, în Ungaria în orașul Voros-Var, jud. Budapesta, la niște români care lucrau într-o mină de cărbuni. Ajunși aici au botezat cu botezul Nou-Testamental trei suflete. Concomitent cu aceasta, au luat ființă și bisericile din Moldova Nouă și împrejurimi prin bărbații Constantin Burima, Niculae și Ilie Craioveanu. În acest fel, în anul 1912 s-a oficiat un botez compus din douăzeci și patru de persoane.

Cum în asemenea împrejurări preoții ortodocși nu priveau cu ochi buni această mișcare evanghelică, nu au întârziat să vină și prigonirile. A încetat din viață un frate și cu toată intervenția jandarmilor nu au putut convinge preoțiii ca decedatul să fie înmormântat în cimitirul comunal. Aceștia au îndemnat poporul la dezordine. Atunci frații au intervenit și au cerut concursul înaltului Comandament Francez, ce era acolo pe timpul ocupației Banatului de către Armata Franceză, în 1919, iar acesta a dat ordin pentru înmormântare, iar preotul agresiv a fost arestat și dus la Anina sub stare de arest. Cu toată prigoana dezlănțuită în acest an s-au mai adăugat la numărul credincioșilor încă zece persoane.

Tot în acest an, fratele Ionașcu Vasile a fost ordinat ca predicator de către vrednicul misionar Ștefan Ignea din Lalașinț

Pe măsură ce numărul credincioșilor se mărea, se simțea lipsa unui local propriu de închinăciune. Și de data aceasta au întâmpinat greutăți din partea preotului respectiv care nu privea cu ochi buni zidirea unei case noi de rugăciuni. Cu toată îndârjirea lui s-a construit o casă de rugăciuni care a fost inaugurată în anul 1920 cânt au primit totodată și autorizația unui cimitir propriu.

În acest timp biserica s-a organizat, având cor, societatea femeilor pentru ajutorarea săracilor. De aici s-a răspândit Evanghelia și în comunele: Bocșa Montană, Plasa Reșița, Sasca Montană, trecând și în județele Severin și Timiș. Astfel lucrul cerea mari sforțări și bisericile au ales un nou lucrător în persoana tânărului Iosef Ghiocel. În acest fel s-a dat cauzei Evangheliei un nou avânt, în așa măsură că în anul 1922 au fost primiți prin botez încă 18 persoane și la numărul celor aleși se adăugau zi de zi.

În anii aceștia s-a întors din America tânărul Ion Socaciu (care urmase la Seminarul din Louisville unde a luat diploma de magistru în teologie) și a ținut în aceste regiuni cursuri biblice din loc în loc. Înarmați cu cunoștințe biblice cauza Evangheliei a făcut un salt în dezvoltarea ei.

Pe măsură ce bisericile se dezvoltau, în aceeași măsură s-a simțit lipsa unei biblioteci care ar fi înlesnit mai mult răspândirea Evangheliei în împrejurimi.

Sigilarea bisericilor

În anul 1938 s-a revărsat un potop de prigoană urmat de sigilarea bisericilor de către autoritățile administrative și polițienești, astfel că credincioșii nu au mai avut posibilitatea de a se închina Domnului Dumnezeu în bisericile lor, fiind astfel lipsiți de serviciile divine.

Au sigilat una, dar s-au deschis zece biserici – astfel credincioșii se adunau prin case, prin păduri, prin scorburi de copaci și peșteri unde se țineau predici, cina Domnului, cununii și toate cele ale cultului. Bisericile se pot sigila dar duhul nu. La 22 septembrie 1940 s-au deschis din nou bisericile, spre bucuria întregii frățietăți, dar aceasta nu a durat mult. La 21 mai 1942 bisericile au fost din nou sigilate prin Decretul No.927(?), din anul 1942, iar prin Decretul no. 431 din 1943 acestea au fost desființate, de către guvernul de tristă amintire a dictatorului ION ANTONESCU, averile bisericești trecând în patrimoniul Statului. Pentru că predicatorul Ionașcu Vasile s-a opus acestei ilegalități a fost arestat de către organele jandarmeriei și a fost dus la Curtea Marțială din Timișoara împreună cu o soră de corp a domniei sale. Aici au fost judecați și condamnați la cinci luni închisoare și 3.000 lei amendă. Au fost depuși la penitenciarul din Arad și a fost eliberat la 22 ianuarie 1945, cu biletul No.201.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: