Publicat de: centruldeistoriesiapologetica | Martie 25, 2009

SCHIŢĂ ISTORICĂ cap. IIc

Constanţa

După cum s-a putut vedea mai sus, încă din anul 1864 s-a străbătut cu Evanghelia ținutul Dobrogei, printre coloniile germane, precum Cataloi , jud. Tulcea, însă între români nu se cunoștea nimic de Evanghelie până la 1900-1904, când, prin împrejurările arătate mai sus, a luat ființă o adunare de credincioși baptiști între românii din orașul Cernavodă și în împrejurimi. În Constanța biserica baptistă a luat ființă abia în 1921. Pe când eram în seminar în București, am început să vizitez orașul Constanța. În fiecare sâmbătă seara veneam în Constanța și luni eram iar la curs. Astfel a luat ființă baptismul în orașul Constanța. Prima casă de rugăciune a fost pe str. Rahovei nr. 41, într-o cameră închiriată de Serac.

Ieșind printre primii promovați ai Seminarului Teologic Baptist din București, în 24 februarie 1924, am fost ordinat, terminând cursurile împreună cu următorii colegi: N. Iancu, I. Bododea, P. Toader și I. Mârza. Comisia de examinare și ordinare a fost compusă din predicatorii: C. Adorian, președinte, R. Tașcă, A. Pascu și I. Țirban, membri.

Ajungând în Constanța și stabilindu-mă definitiv aici, am luat o odaie mobilată, în care țineam și predicarea Evangheliei. Părinții mei m-au ajutat mult cu cele materiale. La venirea mea aici am găsit-o pe sora Marica Nadolenco, născută Sezonov, care, împreună cu soțul ei, mi-a fost de mult sprijin.

Astfel, la 6 aprilie 1924, a fost deschisă în mod oficial prima casă de rugăciune pe strada Dumbrava Roșie nr.36, la casa domnului Ion Frumosu.

Printre cei care primiră propovăduirea Evangheliei de la început au fost, Paraschiva Dusea, astăzi Magadași, Alexandru și Florea Ursuța, Niculae și Ludovica Grozea și, mai târziu, Ioan Kirosi.

Începutul a fost greu, mai cu seamă în oraș. A trebuit ca să cânt șingur și să învăț a cânta. Doi ani am curățat localul din lipsă de fonduri (fiind cavaler), nimeni nu-mi ținea cont.

Astăzi sunt peste 200 de membri și aparținători și un frumos local de închinăciune, pe strada mareșal Joffre nr.6, cu locuință pentru predicatori și sală pentru bibliotecă și exerciții pentru cor, birouri etc.

Închiderea caselor de rugăciuni

Printr-un ordin dat de Prefectura Județului Constanța, în anul 1921 au fost închise toate casele de rugăciuni, afară de cea din orașul Constanța.

Fratele Ștefan Baban a venit și mi-a adus la cunoștință acest caz. Împreună am fost în audiență la Prefectul județului respectiv, cerându-i relații asupra acestei închideri a caselor de rugăciune. Dânsul ne-a trimis la Episcopie. Spunându-i că noi nu avem nimic de a face cu Episcopia, întrucât sunt chestiuni administrative și nu religioase la mijloc și, între altele, i-am spus că noi nu cerem nimic de la D-sa, ci numai drepturile pe care ni le dă legea țării, de a ne închina Domnului Dumnezeu în casele noastre de rugăciuni. I-am spus atunci că dacă nu ne dă voie, voi aduce la D-sa pe toți baptiștii, cu copii cu tot, ca să le dea loc pentru a se închina lui Dumnezeu. Noi care am știut a ne face datoria pentru Țară și război, suntem gata a muri pentru ea, dar, tot așa, suntem gata a muri și pentru credința noastră în Hristos Isus.

La auzul acestor cuvinte, Prefectul m-a dat afară din cabinet, amenințâdu-mă că mă va aresta, rămânând înlăuntru numai fratele. Fratele însă i-a spus ca să nu glumească cu noi. Dar, numaidecât a trimis portarul și m-a chemat înlăuntru spunându-mi să-mi bag mințile în cap, că sunt prea tânăr etc. și, în același timp, a trimis de a venit secretarul general al prefecturii și Directorul iar în timp de trei zile bisericile au fost deschise.

În 1925, fratele Terente Gurban a căzut victima unei agresiuni sălbatice. În momentul în care mergea în satul Ștefan cel Mare, în apropierea locuinței fratelui Iordache Ieremia, a fost lovit de către mai mulți locuitori, lăsându-l scăldat în sânge, din ordinul preotului respectiv. Ne mai putând merge în picioare se târâ pe mâini până la locuința fratelui Iordache.

Toată noaptea aceea locuința fratelui I. Ieremia a fost asediată și bombardată cu pietre pentru motivul că aici veniseră alți credincioși ai confesiunii Baptiste din împrejurimi și cereau să-i dea afară ca să-i bată. Sub această teroare au petrecut o noapte ca și ucenicii Domnului care stăteau închiși de frica iudeilor, neputând anunța nici autoritățile. Copilașii enoriașului nostru au trăit o noapte de cumplită groază, orișicine își poate închipui.

În zorii zilei beligeranții erau împrăștiați.

Tot prin acest timp Evanghelia străbătuse și în comuna, Valea lui Traian, cei dintâi care se convertiră au fost cei din familia lui Ion Butoi.

Este de remarcat faptul că acest locuitor era cel mai alcoolic cetățean al acestei comune, patima beției o avea în cel mai înalt grad. Familia trebuia să muncească pentru el și el să bea din plin. Prin fizionomia lui și prin însușirile lui alcoolice devenise spaima satului. Din momentul în care s-a predat lui Dumezeu și-a îndreptat viața, după cuvântul Evangheliei. Viața lui se schimbase radical, el devenind un bun gospodar și, în una din guvernări, chiar fusese ales primar al comunei respective.

Am discutat cu un tătar din acea comună și l-am întrebat ce crede despre pocăința lui Ion Butoi, temutul satului iar tătarul a zis , cum vorbesc tătarii românește,: „Bine a păcut Dumnezeu ca ai pocait asta om, toata lumea ai bătut, la cârciumă lumea ai pugit la giam afară.” [Bine a făcut Dumnezeu că a pocăit pe omul acesta, pe toată lumea a bătut-o, la cârciumă lumea a fugit pe geam afară.]

O chestiune care merită a fi scoasă în evidență este faptul că Ion Butoi, înainte de a se converti la Calea Domnului, fiind într-o stare de completă ebrietate prin orașul Constanța, l-a acostat pe Sub-Prefectul Prefecturii respective, D-l Alexandrescu, și-i ceru un pol, adică 20 lei, ca să bea. Văzând domnul Sub-Prefect că are de a face cu un bețivan, scoase un pol și-i dădu și-și văzu de drum.

După ce se întoarse la Domnul, Ion Butoi, fiind primar, a fost chemat la Prefectură pentru unile chestiuni în legătură cu exercițiul serviciului său. Trecuseră câțiva ani la mijloc. Cum îl văzu, D-l Alexandrescu se uită la el, îl măsură cu privirea și sta gânditor. Ion Butoi îi zise: „Ce vă uitați la mie așa Domnul Sub-Prefect?” „Da”, zise, „parcă te cunosc și nu știu de unde.” „Eu sunt persoana” repetă Butoi „care v-am acostat pe stradă și v-am cerut să-mi dați să beau atunci”… curios, Sub-Prefectul zise mirat: „Dar cum acum primar?” „Da” zise Butoi, „am găsit Calea Domnului și mi-am îndreptat viața și sunt fericit eu și toți ai mei.”

Constituirea cercului bisericesc dobrogean

Între anii 1926-1927, câmpul de lucru al Evangheliei a fost împărțit în două cercuri: unul cu sediul în Constanța, având conducător pe fratele Staneschi, iar al doilea la Cogealac, jud. Constanța, având conducător pe subsemnatul, însă această formație nu a durat mult timp, astfel în ziua de 12 februarie 1928, s-a făcut o convocare generală la Viișoara, jud. Constanța, fără orașul Constanța, și între altele, pentru motive bine determinate , conferința a hotărât în unanimitate de voturi constituirea cercului bisericesc baptist român în Dobrogea, cu sediul la Cogealac, sub conducerea subsemnatului și a unui comitet.

În interval de câteva luni fratele Staneschi plecă din Constanța și am revenit la loc.

Trecerea la cele veșnice a lui Niculae D. Baban

Născut în 1856, Niculae D. Baban a primit pe Domnul în anul 1906 și a fost ordinat ca pastor în 1915. El a fost omul rugăciunii, căpitan al credinței, om destoinic, hotărât în lucrul Domnului și bogat în sfaturi.

S-a jertfit în tot timpul vieții sale atât materialicește cât și moralicește. Materialicește a clădit o casă de rugăciuni pe propria sa cheltuială (patrusprezece ani a servit cauza Evangheliei fără să primească de la cineva un ban). Moralicește, când călare, când pe jos, peste dealuri și văi, se ducea și întărea pe frați. Cu bastonul în mână și Biblia subsioară se ducea și propovăduia Evanghelia.

În ziua de 31 octombrie 1929 s-a stins din viață la locuința sa din Arabagii și la 3 noiembrie a avut loc înmormântarea în satul său natal.

Din „Farul Mântuirii” martie 1930.

Localul Primăriei stropit cu sângele lor

În anul 1931, luna octombrie, ziua 13, în comuna Dărăbani, jud. Constanța, au fost chemați la primăria comunei, de către jandarm, frații Dumitru Gancioglu, Alexandru V. Hodinca, Gheorghe Petrovici și Ion Ciocaru, de față fiind și plutonierul jandarm Stanciu, șeful postului de la Negru Vodă, precum și autoritățile comunale.

În localul Primăriei și sub supravehgerea autorităților comunale au fost crunt bătuți, lăsându-i jos în nesimțire și cu sângele lor au stropit localul Primăriei. Zile întregi sângele lor a stat pe zidurile Primăriei.

Certificatul medical l-am înaintat Uniunii din România și, despre această barbarie, am sesizat toate autoritățile în drept.

Într-una din seri, tot în menționata comună, pe la orele 10, mai mulți locuitori s-au dus la locuința fratelui Dumitru Gancioglu violându-i domiciliul, au forțat ușa casei să-l omoare. Era și firesc, dacă autoritățile băteau, la ce te puteai aștepta de la locuitori… Văzând că nu pot pătrunde înlăuntru i-au spart geamurile cu pietre. Soția și copiii s-au înbolnăvit de frică.

Dați fiind în judecată, plătiră scump geamurile, dar frații au rămas cu frica.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: