De sarbatoarea POGORARII DUHULUI SFANT

Astăzi am sărbătorit și încă mai sărbătorim „Pogorârea Duhului Sfânt”. Imediata Sa lucrare publică a fost vestirea mântuirii prin jertfa Domnului Isus la un mare număr de oameni, de toate naționalitățile. A fost o zi de mare seceriș pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Am găsit printre documente predica unui tânăr. Nu i se spune numele. Textul pe fundalul căruia a vorbit este: Marcu 10:46-52.

46 Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum, şi cerea de milă.

47 El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

48 Mulţi îl certau să tacă, dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”

49 Isus S-a oprit, şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb, şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”

50 Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus.

51 Isus a luat cuvântul, şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.”

52 Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.

Era o seară ca și acum. Redau acest text, doar cu mici corecturi necesare. Sper să vă fie bucurie și cercetare în această zi deosebită de sărbătoare. Nu este un text lung, citiți-l în întregime.

„Să nu regretăm pământul acesta și să ne bucurăm. … Și pentru orbul acesta, până la întâlnirea cu Domnul Isus, pământul a fost o vale a plângerii.

Omul are cinci simțuri cu care descoperă ce este în jurul lui, care-l pune în contact cu lumea înconjurătoare, cu realitatea care-l înconjoară. Dar dintre toate aceste cinci simțuri vederea este cea mai importantă. Vederea este cea mai scumpă și chiar Dumnezeu spune că cine se va atinge de copiii Mei, se ca atinge de lumina ochilor lui Dumnezeu. Are o mare valoare lumina ochilor. Tocmai [de] aceasta nu are norocul Bartimeu.

Bartimeu înseamnă fiul lui [Timeu]. De unde deducem că asemenea oricui, ca orice strămoș, el a avut un tată care l-a alintat, a avut un tată care l-a ținut pe brațe, a avut un tată care i-a împlinit toate dorințele. Însă de la o vârstă oarecare a rămas singur. Era orb și singur și pe lângă toate acestea mai stătea la poarta Ierihonului. Iar Ierihon înseamnă „cetatea blestemată”. Aceasta era viața orbului. Se scula dimineața și mergea la poarta cetății și aștepta milă de la trecători. Orbii au un simț al lor foarte dezvoltat și sufletul lor este… Orice cuvânt jignitor, orice lucru care-l atinge, asupra lui are un efect mai mare. Și să fii și orb și creșetor, să trăiești din mila celor de pe drumuri, nu era un lucru ușor. Cred că de multe ori plângea bietul orb că nu avea ce mânca, nu avea cele necesare și trebuia să apeleze la mila oamenilor.

Într-o bună zi, când Domnul Isus trece prin această cetate blestemată, când Domnul Isus face o vizită, când trece pe lângă locul unde orbul acesta își cerșea pomana, aude și el zgomot, aude că vine mulțimea, aude că se întâmplă ceva și întreabă ce se întâmplă. Cineva îi spune că trece Isus din Nazaret. În mintea orbului, în conștiința lui, se declanșează atunci o întreagă revoluție. El descoperă atunci că Isus din Nazaret, este Isus Fiul lui David și strigă: „Isuse Fiul lui David, ai milă de mine!”

Se adresează, de fapt, orbul acesta Domnului Isus cu Numele Lui din Biblie: Isus Fiul lui David. Apoi strigă. Isus îl aude… Domnul Isus spune celor ce erau cu El: „Chemați-l!” Aceasta este misiunea celor ce-L însoțesc pe Domnul Isus. Să cheme pe cei ce-L caută, să-i cheme pe cei orbi la Domnul Isus. Așa le spune Învățătorul: „Chemați-l să vină la Mine”. Și aceasta este și datoria voastră să-L chemați pe Domnul Isus, să chemăm pe cei din jur la Domnul Isus. Să-i chemăm la mântuire. Să-i chemăm să capete vederea. Așa se spune, că prin vedere aproximativ 60% din informațiile ce le avem despre lumea înconjurătoare, prin vedere le dobândim. 60% iar celorlalte patru simțuri le mai rămân 40%, fiecare având o pondere oarecare. Însă vederea este cea mai importantă. Se produce aici un fenomen miraculos. Ceea ce n-a văzut o lume întreagă care avea ochi, descoperă un orb, uneori [un] Bartimeu, că Domnul Isus este Mântuitorul și pentru el. Întâmplarea a fost fericită. Pentru el, întâlnirea aceasta cu Domnul Isus a însemnat mântuirea lui.

Când este chemat la Domnul Isus Cristos, orbul își aruncă haina. Eu am avut un coleg orb și era așa de ordonat. Cu atâta grijă își ținea fiecare lucru la locul lui. În camera în care stătea, el avea diferite polițe și își punea fiecare lucru unde era polița lui. Nimic nu punea niciodată la întâmplare, fiincă altfel nu le mai găsea. El când ajungea în cameră stia fiecare loc pentru ce lucru este. Și când am citit textul, m-a șocat că orbul acesta își aruncă haina. Cum mai putea el, un biet orb, să-și găsească haina aceasta? Și doar, nu era așa de bogat să-și permită luxul acesta să arunce o haină și să nu-i pese de ea, din moment ce era cerșetor. Și totuși o aruncă. Are, aceasta, o semnificație deosebită. Când vii la Domnul Isus Cristos, când dorești să te întâlnești cu El, arunci haina, arunci ceea ce este lumesc. Nu-ți mai pasă și nici nu mai dorești să găsești, d’apoi să mai pui problema dacă o să mai vezi, sau să mai găsești. Nici nu mai dorești lucrul acesta… Relatarea la care spune apostolul Pavel, toate [le-am socotit ca un gunoi] din pricina lui Cristos. Nici pentru orb haina nu mai avea valoare. Pentru el, Domnul Isus începe să devină totul. Și prinde ocazia aceasta deosebită. Se potrivește și pentru noi întâmplarea aceasta. Drumul lui Dumnezeu a însorit într-un chip minunat orașul nostru. Dumnezeu a cercetat și cetatea aceasta Oradea, a cercetat și orașul acesta cum nu se putea mai frumos. Timp de patru ani de zile, Dumnezeu a chemat pe fiecare la mântuire.

…Pe fiecare, oricât ar fi fost de nenorocit, oricât ar fi fost el de orb. Dumnezeu i-a chemat pe toți. Nu știu cât va mai chema Dumnezeu sau care este planul Lui, înșă, când am aflat că pleacă fratele Olah, mi-a venit să plâng și m-am întrebat cine-i va mai chema pe cei care nu s-au pocăit? Cine va mai predica cu așa putere Cuvântul lui Dumnezeu? Și nu știu care este planul lui Dumnezeu cu privire la biserica noastră, la orașul nostru. Însă vai de cei ce nu s-au pocăit până acuma. Vai de cei care au dat cu piciorul în ocazia care le-a înscris-o Dumnezeu în favoarea aceasta deosebită. Aș dori să învățăm de la orbul Bartimeu în seara aceasta și să strigăm și noi: „Isuse Fiul lui David, ai milă de noi!”

Cei care nu s-au pocăit încă, cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu încă, cei care nu s-au împăcat cu Domnul Isus, să prindă ocazia aceasta minunată, să asculte încă odată chemarea lui Dumnezeu și să răspundă favorabil: „Da, vin și eu Doamne, dă-mi lumina Ta, dă-mi vederea adevărată din punct de vedere spiritual!” Și bunul Dumnezeu să se îndure de fiecare și să-l lumineze. Amin”

Publicitate