Vă cer sfatul vouă celor care vizitaţi acest blog. Ce e de facut? Dacă aţi fi în locul meu şi aţi şti că mult rău s-a făcut în bisericile noastre prin colaborarea fraţilor păstori, şi nu numai a păstorilor ci şi prin colaborarea unor membri din comitete sau membri din biserică, ce aţi mai face? Dacă îi laşi să moară în păcatele lor nu e bine. Dacă îi scoţi la lumină nu le place. Ar vrea să fie cu „fărădelegea iertată şi cu păcatul acoperit” dar nu ar vrea să-şi mărturisească păcatul şi să nu îşi ascundă fărădelegea. (Ps. 32) Eu doresc să mărturisesc public:
NOI BAPTIŞTII, PRIN PASTORI, FRAŢI DIN CONDUCEREA UNIUNII BAPTISTE, FRAŢI DIN CONDUCEREA COMUNITĂŢILOR BAPTISTE, FRAŢI DIN CONDUCEREA BISERICILOR, FRAŢI MEMBRI, AM PĂCĂTUIT ŞI AM COLABORAT CU SISTEMUL COMUNIST ATEU, AM CONTRIBUIT LA ÎNROBIREA BISERICILOR, AM CONTRIBUIT LA OPRIMAREA CREDINCIOŞILOR BAPTIŞTI – FRAŢI AI NOŞTRI, NE-AM VÂNDUT PROPRII FRAŢII ÎN CREDINŢĂ, AM FOST PARTE A UNUI SISTEM DIABOLIC CRIMINAL. PRIN ACESTE FAPTE, NOI CREDINCIOŞII BAPTIŞTI AM TRĂDAT ÎNALTELE IDEALURI ALE ÎNAINTAŞILOR NOŞTRI ÎN CREDINŢĂ CARE AU SUFERIT MARI PRIGONIRI PENTRU ADUCEREA EVANGHELIEI ŞI MÂNTUIRII DOMNULUI ISUS PRINTRE ROMÂNI ÎN MODUL DE ÎNCHINARE BAPTIST, LA DUMNEZEU. NOI CREDINCIOŞII BAPTIŞTI AM TRĂDAT ÎNCREDEREA CELORLALŢI SEMENI AI NOŞTRI ŞI DE MULTE ORI AM FOST FĂŢARNICI. NOI CREDINCIOŞII BAPTIŞTI DIN ROMÂNIA, AM ÎNŞELAT, ÎN PERIOADA COMUNISTĂ, PRIN DELEGAŢII ŞI VIZITATORII NOŞTRI LUMEA OCCIDENTALĂ, CU PRIVIRE LA LIBERTĂŢILE RELIGIOASE ŞI DE CONŞTIINŢĂ DIN ROMÂNIA. NOI CREDINCIOŞII BAPTIŞTI DIN ROMÂNIA AM FĂCUT UN MARE PĂCAT PRIN ACEASTA, NU AM FOST CONSECVENŢI ÎNVĂŢĂTURILOR DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS ŞI, PRIN CE AM FĂCUT FRAŢILOR NOŞTRI, L-AM MAI VÂNDUT ŞI PRIGONIT A DOUA OARĂ. AM PĂCĂTUIT ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU ŞI ÎMPOTRIVA SEMENILOR NOŞTRI. DOAMNE DUMNEZEULE, NE RECUNOAŞTEM PĂCATUL, ÎN MILA TA ARĂTATĂ ÎN DOMNUL ISUS, IARTĂ PĂCATUL NOSTRU, TE RUGĂM! DRAGII NOŞTRI CONCETĂŢENI, VĂ RUGĂM SĂ NE IERTAŢI! DRAGII NOŞTRI FRAŢI DE ACEEAŞI CREDINŢĂ, VĂ RUGĂM SĂ NE IERTAŢI!
Mitrofan Daniel şi familia mea
Cine mai vrea, poate să-şi pună şi el/ea numele lângă ale noastre.
[…] 35 de ani de la uciderea tatălui meu de către securitate, am semnat scrisoarea pe care o propune Daniel Mitrofan, după modelul lui Daniel cel din Scripturi, din cap. […]
By: Elegie pentru tata… (P) | Marius Cruceru on decembrie 17, 2010
at 3:32 pm