Pentru mine este o mare bucurie să văd că rodul muncii tatălui meu a văzut lumina tiparului.  Până când am citit manuscrisele, nu am avut nici o idee cât de frumos scrie tatăl meu.  Este o carte cu istorisiri, anecdote, învăţături şi cu multe imagini.  Are 379 de pagini şi 97 de fotografii şi multă istorie.

Cartea  are un preţ accesibil de 15 lei (plus cheltuieli poştale dacă este cazul) şi se poate comanda la Editura Liga Bibliei.  Fondurile strânse se îndreaptă cu precădere spre lucrarea de misiune.

e-mail: tbl@xnet.ro

tel: 021 223 1200

Vă doresc o lectură plăcută şi binefăcătoare!

MĂRTURISIREA CREDINŢEI CREŞTINILOR BOTEZAŢI

ÎN GENERAL NUMIŢI BAPTIŞTI PRECUM ŞI CONSTITUIREA COMUNITĂŢILOR BAPTISTE, DOCUMENTATĂ CU CITATE DIN SFT. SCRIPTURĂ

1927

Articolul 1.

Despre Cuvântul lui Dumnezeu

Noi credem şi mărturisim, că Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament, sunt într-adevăr inspirate de Duhul Sfânt. Ele formează în întregime o revelaţiune (descoperire) dumnezeiască către neamul omenesc, sunt isvorul fără de greş al cunoştinţei de Dumnezeu, precum şi singura regulă şi normă a credinţei şi purtării în viaţa noastră.

Deaceea mulţămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l-aţi primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi. I. Tes. 2, 13

Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. II. Tim. 3, 15-17

Şi avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într’un loc întunecos, pînă se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă mai întîi de toate, să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tîlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n’a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt. II. Petru 1, 19-21.

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. Ebr. 1, 1-2.

Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie  omenească;pentrucă, n’am primit-o, nici n’am învăţat-o dela vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. Gal. 1, 11. 12 (II. Moisi 19, 9; II. Sam. 23, 2; Isa. 1, 2; Ier. 1, 9; Mat. 10, 20; Luca 10, 16; Fapt. 17, 11; rom. 1, 16; I. Cor. 2, 13; 14, 3; Gal. 1, 8).

Cuvîntul tău este o candelă pentru picioarele mele. Ps. 119, 105.

Articolul 2.

Despre Dumnezeu.

Noi credem şi mărturisim, că este un Dumnezeu Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul al tuturor lucrurilor. În Sft. Scriptură recunoaştem noi pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în fiinţa lor cu desevîrşire una şi nedespărţiţi.

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.I. Moise 1, 1-3.

La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n’a fost făcut fără El. Ev. Ioan 1, 1-3.

Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi. Efes. 4, 6. (Ps. 90, 2; 139, 1-10; Isa. 40, 28; rom. 11, 33-36; I. Tim. 1, 17).

Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin El şi noi. I. Cor. 8, 4. 6. (I. Tim. 2, 5; Mat. 3, 16. 17; 28, 19; Ev. Ioan 10, 30; 14, 7-10; 16, 13. 14; I. Cor. 12, 4-6; II. Cor. 13, 13; I. Ioan 2, 23).

Patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin! Rom. 9, 5.

Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Celce este adevărat. Şi noi sîntem în Celce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa vecinică. I. Ioan 5, 20. (Mat. 11, 25, 27; 28, 18. 20; Ioan 5, 23; 8, 58; 20, 28; Ebr. 1, 3- 10).

Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. Ioan 4, 24. (Apoc. 4, 8).

Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. II. Cor. 3, 17. (I. Cor. 3, 16. 17; 12, 11; Efes. 4, 30).

Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care-l va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v’am spus Eu. Ioan 14, 26.

Articolul 3.

Despre păcat.

Noi credem şi mărturisim, că Dumnezeu creă pe om după al Său chip şi asemănare, pentru a Sa preamărire şi pentru o viaţă fericită cu El. Prin ademenirea Satanei omul a păcătuit, deveni neascultător lui Dumnezeu şi căzu în moartea spirituală şi corporală. Deaceea toţi urmaşii lui sunt din natură incapabili şi fără plăcere pentru orice lucru bun, capabili şi dispuşi la orice lucru rău, înseşi prin vina proprie sunt cu toţii păcătoşi înaintea lui Dumnezeu.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt. I. Moise 1, 26.

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. I. Moise 1, 27.

Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit. I. Moise 2, 17.

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s’au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. I. Moise 3, 8.

Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m’a amăgit, şi am mîncat din pom. I. Moise 3, 13. (Ioan 8, 44; Apoc. 20, 2).

De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit. Rom. 5, 12.

Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşala; căci, dacă prin greşala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într’un singur om, adică în Isus Hristos, s’au dat din belşug celor mulţi. Şi darul fără plată nu vine ca printr’acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare. Dacă deci, prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos! Astfel dar, după cum printr’o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr’o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa. Rom. 5, 15-18.

Toţi s’au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Rom. 3, 12. 23.

Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m’a zămislit mama mea. Ps. 51, 5.

Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Ioan 3, 6.

Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Rom. 8, 7. (Marcu 7, 21. 22).

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre. Efes. 2, 1. (Rom. 6, 23; 8, 6).

Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi. Efes. 2, 3.

Articolul 4.

Despre mântuire.

Noi credem şi mărturisim, că Dumnezeu a mântuit pe om de păcat şi de urmările păcatului prin Isus Christos. Când timpul fu împlinit, a trimis El pe Fiul Său unul-născut în asemănarea cărnii păcătoase, înse fără de păcat. Isus Christos, a îndeplinit prin o deplină ascultare, legea dumnezeiască şi puse viaţa Sa sacrificiu pentru vină. El a fost blestem pentru noi, purtând păcatele noastre şi murind în locul nostru pe cruce. Această mântuire vecinică şi deplină, prin Fiul lui Dumnezeu, este singura cauză a revendicărei noastre. Dupăce Christos îndeplini răscumpărarea prin sângele Său, învie din morţi, se aşeză dea-dreapta majestăţii în înălţime şi ne trimise Duhul Său Sfânt, ce ne face a consimţi la binecuvântările acestei mântuiri strălucite şi a le primi în credinţă. El mijloceşte pentru noi ca Archiereu la Tatăl, şi este cu noi în toate zilele până la sfârşitul lumii, şi în sfârşit ne va introduce în împărăţia Lui cea vecinică.

Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sînge; şi fără vărsare de sînge, nu este iertare. Ebr. 9, 22. (Ebr. 10, 5-7).

El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfîrşitul vremurilor pentru voi. I. Petru 1, 20. (Mat. 3, 17; 16, 16; Rom. 8, 3).

Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Celce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” I. Tim. 3, 16. ( Rom. 1, 3. 4; Col. 2, 9).

Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege. Gal. 4, 4.

Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe deavolul. Ebr. 2, 14. (I. Tim. 2, 5).

Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? Ioan 8, 46.

„El n’a făcut păcat, şi în gura Lui nu s’a găsit vicleşug”. I. Petru 2, 22.

Căci n’avem un Mare Preot, care să n’aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Ebr. 4, 15.

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Mat. 5, 17.

Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea. Rom. 10, 4.

El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi. Isa. 53, 4-5.

La înfăţişare a fost găsit ca un om, S’a smerit şi S’a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. Fil. 2, 8. (Mat. 26, 38; 27, 46; Luca 22, 44; Gal. 3, 13; Evr. 9, 14; 10, 12. 14.)

Pe Cel ce n’a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. II. Cor. 5, 21. (Isa. 53, 9-15).

Căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi dela părinţii voştri, ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. I. Petru 1, 18. 19. (Mat. 26, 28; Fapt. 20, 28; I. Ioan 1, 17).

Şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică. Evr. 9, 12. (Isa. 45, 7).

Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S’a făcut pentru toţi cei ce-l ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice. Evr. 5,9.

În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său. Efes. 1, 7. (Ioan 3, 36; 10, 28; 11, 25. 26; Rom. 3, 24; 5, 1; II. Cor. 5, 21; II. Tim. 1, 10; Tit. 2, 14; I. Ioan 5, 11. 12).

Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi sîntem martori ai lui. Fapt. 2, 32. (Mat. 28; Marcu 16; Luca 24; Ioan 20; I. Cor. 15).

Pe cînd îi binecuvînta, S’a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer. Luca 24, 51. (Fapt. 1, 9; Ebr. 4, 14).

El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte. Evr. 1, 3. (Evr. 8, 1; Fapt. 2, 32-35).

Cînd va veni Mîngîietorul, pe care-l voiu trimete dela Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede dela Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Ioan 15, 26. (Ioan 16, 7-14; Rom. 5, 5; 8, 14; Gal. 4, 6).

Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! Rom. 8, 34.

Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. I. Ioan 2, 1. 2.

Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Mat. 28, 20. (Ioan 14, 3; 17, 24).

Articolul 5.

Despre alegere.

Noi credem şi mărturisim, că din vecinicie a fost liberă bunăvoire, punerea la cale hotărâtă şi plină de mila lui Dumnezeu, a mântui pe păcătoşi şi a-i rândui la viaţa vecinică şi fericită. Totuş noi vedem că Sfânta Scriptură arată tot aşa de hotărât răspunderea fiecărui om faţă de Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vie la cunoştinţa adevărului, porunceşte ca toţi oamenii din tot locul să se pocăiască şi să creadă în Evanghelie.

În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale. Efes. 1, 11. (Ioan 3, 10).

Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rînduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut. Fapt. 13, 48. (Mat. 20, 16; 25, 34; Ioan 6, 37. 65; Fapt. 18, 10; Rom. 8, 28; 9, 16. 22. 23; 11, 4. 5. 7; I. Cor. 1, 26-29; Efes. 1, 4; 2, 8. 10; II. Tes. 2, 13; II. Tim. 1, 9).

Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău. Ioan 17, 6.

Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt ai Tăi. Ioan 17, 9.

Eu nu mai sînt în lume, dar ei sînt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem şi noi. Ioan 17, 11.

Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumei. Ioan 17, 24. (Isa. 53, 12; Ioan 10, 15; 16, 26. 27).

După cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu. Ioan 17, 2.

Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. Rom. 8, 29. 30. (Isa. 54, 10; Ioan 6, 39; Rom. 8, 35-39; 11, 29; Filip. 1, 6).

Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea. Ioan 10, 28.

El vă va întări pînă la sfîrşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. I. Cor. 1, 8 (I. Petru 1, 3-5).

Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. Ioan 3, 16. (Mat. 11, 28).

Care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. I. Tim. 2, 4.

Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă dela calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă dela calea voastră cea rea! Pentruce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” Ezechiel 33, 11.

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. Fapt. 17, 30.

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit. Marcu 16, 15. 16.

Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertînd. ,Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul. ,Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre. Isa. 55, 7. 8. 9.

Articolul 6.

Despre Renaştere

Noi credem şi mărturisim, că omul numai prin Duhul Sfânt şi prin Cuvântul lui Dumnezeu poate fi trezit din moartea spirituală pentru a-şi recunoaşte păcatul. Îndată ce el se căieşte sincer de păcatele sale, recunoscându-şi vina, şi căutând refugiu la Christos dobândeşte, prin credinţa în El, iertarea păcatelor şi îndreptăţire faţă de Dumnezeu. Prin această acţiune a harului Duhului Sfânt, omul se renaşte într-o speranţă vie şi e capabil a trăi o viaţă nouă.

Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii. Evr. 4, 12.

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” Fapt. 2, 37.

Căci dupăcum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pămîntul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentruca să dea sămînţă sămănătorului şi pîne celui ce mănîncă, tot aşa şi Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele. Isa 55, 10. 11.

În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea. II. Cor.7, 10. (Ps. 51, 6. 12).

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Mat. 11, 28. (Fapt. 4, 12; Ioan 14, 6).

Şi toţi sînt puşi într-o stare după voia lui Dumnezeu, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin sîngele Lui, o jertfă de ispăşire pentru toţi cei ce cred în El, ca să-Şi arate sfinţenia Lui; căci lăsase nepedepsite păcatele săvîrşite înainte, în vremea îndelungei Lui răbdări. Rom. 3, 24. 25.

Pentru că noi credem că omul este pus într-o stare după voia lui Dumnezeu prin credinţă fără faptele cerute de Lege. Rom. 3, 28. (Fapt. 26, 17. 18)

Însuş Duhul acesta adevereşte duhului nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori; adică moştenitori cu Christos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Rom. 8, 16-17. (I. Cor. 6, 11; II. Cor. 1, 21-22; Gal. 4, 6; Efes. 1, 13; 4, 30).

Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe cari vi le-am spus Eu, sînt duh şi viaţă. Ioan 6, 63. (Fapt. 10, 44. 46; I. Cor. 2, 4. 5).

Drept răspuns, I sus i-a zis: Adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3, 3.

Isus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Ioan 3, 5. 6.

El de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim, oparecum, cel dintîi rod al făpturilor Lui. Iacob 1, 18.

Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-o sămânţă care nu poate putrezi şi anume, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. I. Petru 1, 23.

Căci în Christos Isus a fi sau a nu fi tăiat împrejur n-are a face; ceea ce are a face este să fii o făptură nouă. Gal. 6. 15.

Copii născuţi nu din sânge, nici din imboldul firii lor, nici din pofta vreunui om, ci din Dumnezeu. Ioan 1, 13. (Fapt. 6, 14; Efes. 5, 8).

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. I. Cor. 2, 14.

Căci prin har sînteţi mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este un dar al lui Dumnezeu. Efes. 2, 8.

Articolul 7.

Despre Sfinţire

Noi credem şi mărturisim, că renăscuţii sînt sfinţiţi în Isus. Prin necontenita influinţă a Duhului lui Christos, care locuieşte în ei, sînt în stare a se împotrivi cu succes ispitei la păcat, la care şi credincioşii sînt expuşi; deasemenea a păstra ascultare lui Dumnezeu şi a-i închina trupurile ca jertfă sfântă şi plăcută.

Sfinţirea începe cu renaşterea şi continuă toată viaţa; ţinta ei este, deplina preschimbare a credinciosului în chipul lui Christos.

Deosebite mijloace rânduite de Dumnezeu pentru înaintare în sfinţire sunt: cuvântul lui Dumnezeu (Sft. Scriptură), rugăciunea şi împărtăşirea credincioşilor unii cu alţii.

Despre Lege noi ţinem că este sfântă, dreaptă şi bună. Ea produce recunoştinţa păcatului, este un învăţător spre Christos şi rămâne stabilă cu pretenţiunile şi cu blestemul ei pentru toţi care sunt afară de Christos. Credincioşii sunt prin Christos mântuiţi de blestemul şi pedepsele Legii şi trăiesc sub Legea lui Christos.

Articolul 8.

Despre Botez

Noi credem şi mărturisim, că comunitatea este datoare să îndeplinească botezul orânduit de Domnul Isus Christos până la venirea Lui, şi anume la toţi acei, cari mărturisesc credinţa în El.

Botezul se îndeplineşte printr-o ingură afundare a credinciosului în apă, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Numai astfel se îndeplineşte porunca Domnului şi botezul îşi păstrează însemnătatea lui adâncă şi originală.

După instruirile Domnului Isus şi ale ucenicilor Săi, botezaţi pot fi numai aceia, cari mai întîi au devenit prin Evanghelia şi Darul lui Dumnezeu credincioşii lui Christos.

În botez declară credinciosul că depune speranţa sa numai pe moartea şi învierea Domnului Isus Christos, Mântuitorul său personal, că crede în El, ca în acela, care îl mântuie dela blestemul şi răsplata păcatului; că se predă cu trup şi suflet lui Christos, iar pentru a trăi cu Christos o viaţă nouă, pe omul cel vechiu îl dă morţii.

Botezul mai este şi o solemnă declaraţiune şi asigurare a celui ce se botează, că a murit, s-a îngropat şi a înviat cu Christos, că păcatele-i sunt spălate prin sângele lui Isus şi că a devenit ca un copil al lui Dumnezeu întru care Tatăl a binevoit. Botezul urmează a deştepta mai hotărât şi mai puternic în inima celui ce se botează, conştiinţa mântuirei şi fericirei sale. Aceasta se poate întâmpla numai acolo, unde Dumnezeu mai întîi a produs prin Duhul Său Sfânt credinţa în Fiul lui Dumnezeu.

Botezul însamnă totodată cufundare în apă. Deci botez nu poate fi fără cufundare.

După Sfânta Scriptură, botezul se poate îndeplini numai o singură dată, de aceea este necesar, ca atunci să se îndeplinească în conformitate cu Sft. Scriptură.

Articolul 9.

Despre Cina Domnului.

Noi credem şi mărturisim, că Cina Domnului este o sfântă moştenire, lăsată de Isus Comunităţii (bisericii), din care ea se nutreşte în mod spiritual cu trupul şi sângele lui Christos, vestind moartea Lui până când va fi venit. Această amintire a suferinţelor Sale amare şi a morţii Lui, precum şi conştiinţa Comunităţii (bisericii) întrunite, că formează cu Christos un corp, reînvie prin aceasta în inimile lor.

Ţinem, că la îndeplinirea acestei sărbătoriri să se ţie seama exact de procedeul apostolic.

Cina se poate lua după ce fiecare s-a cercetat pe sine cu deamănuntul şi este cu deosebire numai pentru aceia, cari prin mila lui Dumnezeu au devenit proprietatea Lui şi au primit botezul.

Articolul 10.

Despre Comunitatea (Biserica) Domnului

Noi credem şi mărturisim, că după Sfânta Scriptură totalitatea credincioşilor formează corpul lui Christos. Tot astfel credem noi, că după voinţa lui Dumnezeu şi îndrumările Apostolilor, datoria tuturor credincioşilor este a se lega în comunităţi (biserici), pentru a avea relaţiuni între ei.

Astfel de Comunităţi sunt legăminte de bună voie ale ucenicilor lui Isus, botezaţi în credinţă, cari s-au separat de ale lumei, organizându-se după voinţa lui Christos pentru cultivarea şi cuvioşia membrilor săi, pentru răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu în lume şi pentru preamărirea lui Christos.

Slujbe în Comunitate (biserică)

Capul Comunităţii (bisericii) este numai Domnul Isus Christos, căpetenii vizibile pe pământ nu are.

Noul Testament nu cunoaşte decât două feluri de slujbe în Comunitate (biserică), adică bătrâni, sau aşazişi episcopi şi diaconi. Comunitatea (biserica) îşi alege singură episcopii. (Predicatori, episcopi, învăţători, preşedinţi, păstori), denumiri diferite cu acelaşi înţeles şi servitori (Diaconi), cari prin punerea mâinilor (ordinaţiune, hirotonisire) sunt deosebiţi pentru acest serviciu. Ei trebuie să posedă calităţile menţionate în Scriptură şi să le îndeplinească, după cerinţele Noului Testament. Ei sunt ca şi ceilalţi membri puşi sub disciplina Comunităţii (bisericei) totuşi ţinându-se seama de I. Tim. 5, 19.

DatoriileMembrilor.

Datoriile membrilor Comunităţii constă în iubire cordială reciprocă. Fiecare este dator a lua parte conştiincios la bunurile spirituale, pe care Domnul, Capul comunităţii le-a rânduit precum şi a contribui la binele tuturor membrilor dupăcum necesitatea va cere. De aceea este dator fiecare membru a lua parte la Cina Domnului de fiecare dată când Comunitatea se adună pentru acest scop, precum şi a contribui după putinţă la susţinerea împărăţiei lui Dumnezeu.

Adunările.

Comunitatea rînduie toate afacerile în adunarea membrilor prin vot, la acre fiecare are drepturi egale. Toate afacerile şi hotărîrile sunt a se conduce în spiritul Domnului Isus Christos pentru a se păstra libertate şi ordine în casa lui Dumnezeu.

Primirile.

Un membru nou poate fi primit în Comunitate prin vot, dupăce mai întîi se cunoaşte starea sufletească a acestuia şi după ce a depus înaintea Comunităţii o mărturisire personală a credinţei sale. De dorit este unanimitatea de voturi.

Disciplina Comunităţii.

Fiecare membru este dator a păzi ordinul Domnului Isus, dupăcum stă scris în Mat. 18, 15-17.

Este deci datoria fiecărui membru a primi să fie mustrat în iubire frăţeşte, precum şi tot astfel să mustre la necesitate în iubire frăţească.

Comunitatea are dreptul şi este datoare a exclude din Comunitate şi a le ridica drepturile acelor membrii, cari trăiesc în cotrazicere cu mărturisirea lor, şi cari nu au putut fi îndemnaţi de a fi conduşi la o umilinţă sinceră şi adevărată, ţintind spre îndreptare, adică, acei cari îşi menţin starea aceasta în păcat.

Membrii, cari s-au făcut părtaşi de grele (mari) păcate, acri au dat sminteală oficial, ori s-au făcut vinovaţi de repetate ori şi pe al căror cuvânt deocamdată nu se poate pune crezământ, vor fi excluşi fără de preget, chiar dacă promite îndreptare.

Reprimirea unui exclus se va face la fel cu primirile pe baza mărturisirii.

Articolul 11.

Despre Creştinească zi de odihnă.

Noi credem şi mărturisim, că ziua săptămânală de odihnă purcede dela voinţa cea plină de milă a lui Dumnezeu, şi este dată spre binele omenirii. Pe când însă poporului Israeli i-a fost dată ziua a şaptea a Sabatulu ca semn al Legământului între Dumnezeu şi acest popor, sărbătorim noi, ca membrii ai Noului Aşezământ, după exemplul primilor Creştini întîia zi a săptămânei ca o zi cu deosebire închinată Domnului, pe care Dumnezeu însuş a sfinţit-o prin învierea Fiului Său şi prin trimiterea Duhului Sfânt. Noi ne simţim datori a ne îndeplini cu sîrguinţă şi cu mare conştienţiozitate toate afacerile noastre cetăţeneşti în cursul săptămânei. Dumineca însă a o închina Domnului şi în ea a ne odihni de tot lucrul, adică orice lucru, care nu este absolut necesar. Ziua Domnului trebuie să ne serveascăpentru alimentrarea noastră spirituală, pentru pietatea şi pentru cordiale legături cu membrii în Christos precum şi pentru lucrul în împărăţia lui dumnezeu. Noi ţinem ca în această zi fiecare să citească mai des Sfânta Scriptură, ca copiii să fie instruiţi din ea, şi fiecare să ia parte la slujba când se predică Cuvântul lui Dumnezeu.

Noi cinstim această zi ca un dar sfânt dela Dumnezeu absolut necesar pentru statorinicia Comunităţii Creştine.

Articolul 12.

Despre Căsătorie.

Noi credem şi mărturisim, că căsătoria este instituită de Dumnezeu. Ea este o legătură între un bărbat şi o femeie, un consimţământ pentru toată viaţa şi părtăşie a dreptului divin, uman şi moral în destinaţia neamului omenesc. Bărbatului îi este permis a lua numai o singură femeie ca soţie, asemenea şi femeii îi este permis a lua numai un singur bărbat ca soţ, iar după moartea unuia din ei se pot recăsători.

Deoarece căsătoria este şi o rânduială cetăţenească, trebuie să fie încheiată cu acte după legile ţării, totul cununia religioasă să nu se excludă. Noi ţinem ca creştinii să încheie o căsătorie numai în Domnul, adică numai cu credincioşi.

Un divorţ din motive cari nu concordă cu Sfânta Scriptură sau o recăsătorie cu divorţaţi nu este admisibilă după Noul Testament.

În cazuri de adulte şi a unei părăsiri răutăcioase, credem că Sfânta Scriptură admite divorţ şi recăsătorire a părţii nevinovată.

Articolul 13.

Despre Autoritate.

Noi credem şi mărturisim, că autoritatea este dela Dumnezeu, fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, pentru ordinea şi pedepsirea răufăcătorului.

Noi suntem datori a ne supune legilor ei fără şovăire, întru atât cât ea ne ne-a împiedeca a exercita credinţa noastră, datori suntem printr-o viaţă liniştită şi pacinică a-i uşura sarcina. Noi mai suntem datori a ne ruga pentru autoritate, ca după voinţa lui Dumnezeu şi sub îndurata Lui pază să poată mânui puterea ce i s-a încredinţat pentru menţinerea păcei şi dreptăţii.

Noi ţinem că abuzul de jurământ este oprit unui creştin, acel jurământ, însă, care este cerut a se depune înaintea autorităţii, şi care este solemna chemare de Dumnezeu ca martor al dreptăţii, poate să fie depus.

Noi credem, că autoritatea, dupăcum ne învaţă Noul Testament, nu poartă înzadar sabia. Ea are dreptul şi datoria a condamna la moarte, precum şi a uza de sabie pentru apărarea patriei. De aceea noi ne considerăm datori a servi în război, acolo unde autoritatea ne pune.

Credinţa noastră nu ne împiedică a fi în funcţiunile statului.

Articolul 14.

Despre lucrurile cele din urmă şi viitoare.

Noi credem şi mărturisim, că Domnul nostru Isus Christos va reveni cu putere în mare strălucire. Noi considerăm ziua revelaţiunii (descoperirii) Lui, coroana planului Său de mântuire, în care se va arăta adevărul şi minunata Lui mărire lumei întregi. Cei întru Christos adormiţi vor învia în strălucire nepieritoare. După aceea credincioşii, cari au rămas în viaţă, vor fi preschimbaţi şi în acelaşi timp vor fi răpiţi cu cei înviaţi spre întîmpinarea Domnului. Noi vom fi totdeauna la Domnul, îl vom vedea cum este, vom fi asemenea Lui şi vom domni cu El în împărăţia Lui desevîrşită.

Noi credem şi într-o înviere generală a tuturor şi într-o judecată a lumei întregi, în care toţi oamenii vor fi descoperiţi înaintea Judecătorului, Domnul Christos, ca să-şi primească fiecare după faptele din viaţă.

Precum Fiul lui Dumnezeu va da tuturor credincioşilor fericirea vecinică, tot astfel va osîndi pe cei necredincioşi la ghena focului. Noi susţinem cu tărie dupăcum şi Scriptura spune, că aceste stări sunt vecinice.

Noi credem, că semnele timpului anunţă sfârşitul acestui timp şi în fine ne amintim de cuvintele Domnului, cari mărturisesc acestea: „Da, Eu vin cuvrând.” şi aşteptăm rugându-neŞ „Amin! Vino, Doamne Isuse!”

SUPLIMENT la Mărturisirea Credinţei Creştinilor Botezaţi (numiţi Baptişti.)

• 1. Noi credem, că sufletul omului şi după moartea corpului trăieşte (Luca 16, 19-31; II. Cor. 5, 1. 6, 8-10; Ev. Ioan 14, 3; I. Tesal. 4, 13-17.)

• 2. Ne mântuim singur prin mila cea nemărginită a lui Dumnezeu, prin credinţa cea vie în Domnul nostru Isus Christos, deci nu prin faptele bune şi propriul nostru merit ajungem în viaţa vecinică (Efes. 2, 8-9).

• 3. Credinţa noastră trebuie s-o dovedim prin exercitarea faptelor tot aşa, dupăcum pomul dovedeşte prin roadele sale, că este altoi, nobil şi bun (Luca6, 43-46; Iacov 2, 17.20.22.24.26).

• 4. Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat (Iacov 4, 17).

• 5. Păcatul poate derîva pe cale pozitivă şi negativă, adecă: a face lucru rău, sau a neglija lucrul bun: e deopotrivă păcat. Este păcat a fura, dar este păcat şi a nu ajuta acolo, unde trebuie. Este păcat a ademeni pe cineva pe o cale rea, dar este păcat şi dacă nu ajutăm pe cineva la calea cea bună.

• 6. Orice faptă trebuie să pornească din iubire, deci numai acele fapte sunt bune, acăror izvor este iubirea (Ioan 14, 15; I. Ioan 2,5).

• 7. A întrebuinţa mijloace rele, pentru ca să ajungi scopuri bune, este păcat.

• 8. Sub Sabatul creştinesc, sau ziua Domnului, înţelegem Dimineca.

• 9. A se boteza numai acela individ poate, care crede într-adevăr în domnul Isus, ca Unul-născut Fiu al lui Dumnezeu: adevereşte prin faptele sale credinţa sa, – mărturiseşte public, să căieşte pentru păcatul său, şi din voia sa liberă, fără a fi înduplecat îşi cere botezul fără nici un interes (Fapt. 8, 36-37.)

• 10. Numai cufundarea deplină în apă o ţinem ca metodă potrivită, care trebuie executată numai o singură dată cu fiecare individ. Deoarece şi Domnul Isus a fost cufundat (în Iordan), ţinem de lucru bun şi frumos, ca fiecare creştin să urmeze exemplul Învăţătorului său (Matei 3, 16).

• 11. Botezului trebuie să-i prevină renaşterea. Fiecare trebuie să fie mai întîi renăscut prin apa vieţii – care este cuvântul lui Dumnezeu – şi prin Duhul Sfânt. Aceasta renaştere se vădeşte din modul vieţii respectivului individ: deci să poate vedea în praxă, iar nu în ştiinţa teoretică. Înjurătorul se face om rogativ, sgârcitul se face darnic, etc. Botezul este baza, dovada renaşterii; deci trebuie mai întîi a se renaşte, ca să se poată boteza (Mat. 3, 7-8).

• 12. Nu foloseşte nimica unui individ, în care nu este o credinţă vie, aparţinerea sa la o confesiune.

• 13. Tot omul, în acărui inimă trăieşte Domnul Isus Christos, este membrul corpului Lui şi moştenitor al împărăţiei cereşti, oricine ar fi acelea, şi dacă nu aparţine Comunităţii Baptiste.

• 14. Christos trebuie să fie întru toate Principalul, şi în aceasta oricare creştin, de ori care denumire ar fi, trebuie să fie de acord şi dacă este oarecare abatere neînsemnată cu privire la lucrurile aparţinătoare mântuirii.

Afară de Christos nu este mijlocitor între Dumnezeu şi om (I. Tim. 2,5), pentru aceea a se referi la meritul sfinţilor nu se uneşte cu credinţa noastră; iar a se ruga pentru mijlocirea sfinţilor şi îngerilor, noi considerăm ca o înjosire a lui Christos şi contrar Scripturei (Col. 2, 18; Apoc. 19, 10).

• 15. A se proşterne numai înaintea Atot-Puternicului Dumnezeu trebuie şi este admis (Apoc. 22,9).

• 16. Fiecare creştin e totodată şi preot a lui Dumnezeu, sub Arhiepiscopia lui Christos (I. Petru 2, 9).

• 17. Christos a făcut prin jertfirea Corpului său un sfârşit la toate jertfele exterioare. Trebuie însă să jertfim cu credinţă, iubire, dreptate pe altarul inimii (Col. 2, 14-15).

• 18. Lui Dumnezeu, ca celui ce e în tot locul prezent, se poate închina oriunde, înse totdeauna în Duh şi în adevăr (Mat. 28, 10; Ioan 4, 23).

• 19. Toate bucatele sunt pentru aceea, ca cei credincioşi să le guste cu mulţumită (I. Tim. 4, 4-5), pentru aceea nu este deosebire între mâncare de post şi nu de post.

• 20. Reţinerea şi postul sunt lucruri foarte folositoare şi la loc, înse înaintea noastră este pus modul prin Evanghelistul Matei 6, şi a cărţii proorocului Isaia 58.

• 21. Sărbătoarea noastră principală este Dumineca, înse afară de aceasta este bine a se sărba Vinerea Patimilor, Lunea Paştelor şi Rusaliilor, şi Naşterea Domnului (Crăciunul). Decât că referitor la cele două din urmă nu se poate pune conştiinţa credinciosului între bariere.

• 22. Una dintre datorinţele noastre principale este creşterea şi instruirea copiilor, pe cari încă din frageda lor copilărie trebuie să-i aducem la Domnul Isus (Matei 19, 13-14).

• 23. Părerea noastră este aceea, ca copiii cei mici, cari încă nu au putut comite păcat, dacă mor vor putea fi părtaşi fericirei vecinice, chiar de nu ar fi din părinţi creştini, pentrucă Domnul Isus s-a jertfit pe Sine pentru întreaga omenime şi a satisfăcut pe deplin păcatul lui Adam.

]]> http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2011/06/10/marturisirea-de-credinta-1927/feed/ 2 centruldeistoriesiapologetica http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2011/04/07/constantin-adorian-fragment-autobiografic/ http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2011/04/07/constantin-adorian-fragment-autobiografic/#comments Thu, 07 Apr 2011 07:58:47 +0000 centruldeistoriesiapologetica http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/?p=721 ]]> 1902.

La anul 1902 am luat primul contact cu Comunitatea Baptistă Germană din Bucureşti, strada Popa Rusu, Nr. 28.

Aici am găsit pe Mântuitorul meu şi am păşit cu credinţă în actul botezului în aprilie, la Paşte, în anul 1903.

Prima activitate a fost ca corist unde am activat timp de mai mulţi ani.

A doua activitate a fost împărţirea de tractate la clienţii care vorbeau limba germană şi care veneau la Droguerie unde eram în serviciu.

A treia activitate era că învăţam poezii din revista germană „Wahrheitszeuge” (Martorul adevărului).

A patra activitate era că predicatorul fr. Johann Hammerschmidt mă punea adesea să vorbesc la tineret, bineînţeles o făceam cu greutate.

Anii au trecut repede, gândul era mereu ca să facem ceva ca să vestim Evanghelia la români. Fraţii germani erau cam temători, deoarece au promis faţă de autorităţi că nu vor face adepţi decât numai printre germani, astfel se punea problema, chiar la botezul meu, ca să fiu trimis la Constanţa ca acolo să fiu botezat, de teamă să nu aibă neplăceri. Eu şi alţii am insistat să fiu botezat aci, întâmplă-se orice. Neuitată îmi va fi hotărârea tinerimii de a suferi consecinţele.

Fiind mereu în contact cu tinerimea care mă iubea foarte mult şi de care eram strâns legat şi cu care am petrecut cele mai frumoase zile din viaţă, mă ţinea legat o fiinţă, care de la început mă hotărâ să rămân credincios atât crezului cât şi ei. De acum gândul şi visul meu era la un cămin pentru ea şi o casă pentru Domnul meu. Aşa am stat o vreme logodit în taină, apoi oficial, timp de patru ani, ca apoi la 21 mai 1907 să mă căsătoresc cu ea, o fecioară din familia unui colportor de Biblii. Un om care a colindat ţara distribuind această Carte Sfântă pe la toate târgurile şi prin toate oraşele de provincie.

La anul 1908, de la 29 august până la 3 septembrie se ţinu congresul Baptist European (Continental Congress) la Berlin. A fost invitată şi Comunitatea Germană din Bucureşti, care era foarte cunoscută în Germania, ca o biserică ce ajuta mult Seminarul din Hamburg. Problema se punea cine să meargă dintre fraţii din biserică. Desigur, în primul rând urma să meargă predicatorul. Dar Fr. F. W. Schuller, într-o şedinţă, făcu o expunere în care arătă că este prea important ca să piardă o ocazie unică pentru viitorul nostru, adică pentru a o aduce pentru ţara noastră, şi recomandă bisericii să fie trimişi tineri care să fie inspiraţi de o astfel de desfăşurare măreaţă. După unele discuţii, alegerea a căzut asupra noastră, un român şi un german, amândoi tineri.

Călătoria în sine, deja produse acestor tineri o mulţime de impresii noi, trecerea prin Austro-Ungaria şi prin o parte din Germania, apoi Berlinul cu mulţimea şi animaţia oraşului cu multe omnibuse, tramvaie şi metrouri, a fost pentru ei ameţitoare.

Primirea congresiştilor fu făcută cu multă căldură, mai cu seamă bătrânul Scheve, un venerabil frate, pe care nu-l pot uita, care spunea „Suntem fericiţi a găzdui îngeri pe care Dumnezeu ni i-a trimis, fiţi bine veniţi.” Aceste cuvinte au încălzit şi mai mult inimile.

Congresul a fost deschis de preşedintele Alianţei Mondiale, Dr. Cliford, un savant teolog recunoscut de toată lumea ca o autoritate teologică. Despre discursul său despre frăţietatea baptistă din Europa, discurs pe care îl am în întregime şi care a făcut o adâncă impresie aupra mulţimii, au scris ziarele şi pe care le am.

Au urmat apoi prezentările delegaţilor, aci când îmi veni rândul meu şi când preşedintele de zi observă din introducere că este vorba de un discurs, mă făcu atent că am de vorbit numai 3 minute şi, atunci eu, faţă de mulţimea ce asculta, m-am pierdut cu totul, uitai că trebuie să fiu tradus şi în limba engleză, o luai repede şi razna şi, impresionat de mulţime, de situaţia momentului, înflăcărat spusei câteva cuvinte şi terminai roşu ca focul şi plin de năduşeală. Se stârni discuţie şi un frate Brauns se adresă mie; fratele Onken fiul, care îmi făcu un interogatoriu, după care fr. Brauns spuse „dacă eşti dispus să pleci la studii vei fi sprijinit”.

Au fost o serie de referate ca:

- acela al Dr. Rushbrooke „Baptiştii ca educatori, principiile lor de educaţie”

- „Baptiştii şi viitorul” de J. Phipps

- „Misiunea baptistă în Anglia şi influenţa ei în patrie” de Macalpine

- „Influenţa principiilor noastre asupra caracterului creştin” de T. Trupe

- „Lucrul femeilor în misiunea printre păgâni” de A. G. Angus

- „Lucrul femeilor în familie” de Frida Fetzer

şi alte zece referate diverse pe care nu le mai ştiu decât titlurile.

Au fost 20 de delegaţi de la alte confesiuni, o listă a lor o am la îndemână.

Au fost delegaţi din toată Europa şi din toată Germania, pe provincii, cât şi foarte mulţi musafiri. În Comitetul de Doamne era o tânără foarte simpatică, o negresă care a atras atenţia multora.

O carte de cântece, special tipărită pentru Congres cu traducere în limba engleză, a servit la toate serviciile.

Două fotografii pe care le mai am arată, una Comitetul Congresulu şi alta delegaţii străini în care sunte noi şi cei din Ungaria şi anume, Gromen, Mayer, Kornia, Unvornochi, Zdahal, Tolar, G.Florian şi alţii.

Dr. Rushbrooke a fost traducătorul din limba engleză în germană şi din germană în engleză şi atunci a devenit el foarte popular şi foarte apreciat şi de o parte şi de alta prin felul lui cu adevărat simpatic.

Cu adânci impresii şi cu o bogată experienţă, plini de bucurie ne întoarserăm la Bucureşti.

P.S. A fost apoi o seară de producţie corală cu intrare, 1,50 Mk de persoană.

O statistică a fraţilor germani din rusia a fost alcătuită, un exemplar am primit şi eu.

Am prezentat la fraţii de la biserica germană impresiile mele şi cele discutate cu Onken, cu Rushbrooke şi cu Brauns.

De acum frământări noi avui în suflet pentru că făcusem o promisiune în faţa unui Congres şi o repetai în faţa bisericii, dar care voiam, dacă ar fi fost cu putinţă, să nu se întâmple. Mi se părea că am făcut un lucru necugetat.

Fr. Schuller însă scrie la Hamburg, la Seminar şi Seminarul acceptă să fiu primit. Fr. Strobel se împotriveşte spunând că şi fără seminar se poate începe un lucru. Biserica nu făcea nici un fel de misiune de teamă să nu-şi calce angajamentul faţă de guvern şi mai cu seamă faţă de poliţie. Comitetul de bătrâni nu ştia cum să rezolve problema. Era vorba de întreţinerea familiei mele. Existenţa mea era asigurată de la Seminar, însă ce se face soţia şi mama? Soţia, deşi căsătorită de un an, acceptă ca eu să plec la Seminar. Părinţii ei acceptară să îi dea toată întreţinerea iar pentru mama mea să se îngrijească cumnatul meu şi cu fr. Schuller şi cred că şi alţii.

Dar ce se întâmplă? Copilul nostru cel întâi se îmbolnăveşte şi moare. O lovitură destul de gravă pentru mine şi soţie. Mi se pare că într-o marţi am înmormântat copilul şi în aceeaşi săptămână, joi, am părăsit casa, soţia, mama şi ţara ca să mă duc la Seminar. Nu pot descrie starea sufletească în care mă găseam în acele momente.

Dar consternare s-a produs la serviciul meu la drogherie, unde servisem timp de nouă ani, unde eram aşa de cunoscut şi apreciat. Numeni nu putea înţelege de ce schimb eu meseria, de ce deodată să mă fac popă, după cum spuneau ei. De ce, acum după ce omul s-a căsăstorit, să se ducă la seminar acum să înveţe, şi încă meseria de predicator. Plecat însă, au fost toate lăsate ca Domnul să le rânduiască după voia Lui.

În adevăr, astăzi îmi pot da seama, când mă uit în urmă, şi văd mâna cea bună a Domnului care m-a purtat în chip minunat şi a purtat grijă de toate.

Iată cum a lucrat Domnul. În fiecare an, în timpul vacanţei, Seminarul trimitea pe băieţi pe la biserici şi fr. J. Fleischer fu repartizat în România, la Bucureşti. Aci, la noi, îşi petrecu vacanţa în care timp îmi muri copilul, pe care el îl înmormântă. Tot cu el am plecat în Germania. El însă mă luă cu el la el acasă la părinţi. Eilenburg, orăşel liniştit de provincie, fu primul popas unde, după o călătorie obositoare, am odihnit bine. Tatăl lui Fleischer era un om evlavios, de asemenea soţia lui şi toată casa lor, cu copii mari, erau credincioşi. O minunată familie unde am petrecut cât se poate de bine. Bătrânul era de meserie tâmplar şi avea un mare atelier. Lucra mobilă pentru Lipsca. Aci am găsit pe lângă această familie şi altele cu care legarăm o prietenie adevărat creştinească. Adevăraţi oameni ai lui Dumnezeu care se interesau de mine ca de fratele lor. Bătrânul avea un cumnat care fusese mulţi ani în China şi adusese o mulţime de cadouri, obiecte şi îmbrăcăminte de acolo, în care, atât bătrânii cât şi eu cu tânărul Fleischer am fost fotografiaţi. Colegului mei îi plăcea să fotografieze şi o făcea cu multă pasiune.

Venind însă vrema ca să ne îndreptăm spre Seminar ne făcurăm bagajele şi o pornirăm către Hamburg. Cum aveam cu mine un frate care cunoştea toate, nu duceam lipsă de nimic, ci numai de acei de acasă care şi ei erau acum singuri însă în siguranţă.

L-am cunoscut pe fratele Samuel Chibici din copilărie şi întotdeauna l-am perceput ca un om duhovnicesc, plin de blândeţe şi bun. Viaţa sa nu a fost uşoară, dar a trăit-o biruitor. Născut în 1926 şi-a încheiat alergarea anul acesta, 2011, pe data de 23 ianuarie.  Fratele Chibici Samuel este unul dintre cei puţini care NU s-au compromis cu Securitatea comunistă.  Se redau mai jos doar câteva crâmpeie din viaţa dânsului.

Într-o vreme, pe fratele Chibici Samuel îl dureau tare picioarele şi ar fi trebuit să meargă la biserica din Ilişeşti.  Fiica dânsului îl întreabă:

“Cum vrei tată să te duci aşa şchiop? “  La care dânsul răspunde:

“Dar pentru mine cum umblu aşa şchiop şi să nu umblu şi pentru Dumnezeu?”

Îmi spunea odată fratele Samuel:

“Multe necazuri mi-au făcut ăştia (cei din sistemul comunist, n.a.).  Atunci când s-a construit biserica de la Ipoteşti, m-au chemat de vreo 14 ori pe la Securitate, la Departamentul Cultelor, la Consiliul Judeţean…   Mi-au zis,

- Du-te şi opreşte construcţia!

-  Nu mă duc!

-  Cum vorbeşti tu?

Le-am răspuns puţin obraznic:

-  Româneşte.  Domnilor, eu sunt între ciocan şi nicovală.

-  Cum aşa?

-  Păi, dacă mă duc la ai mei şi le spun să oprească construcţia mă fac urât lor; dacă nu mă duc, mă fac urât dumneavoastră.  Dumneavoastră ce aţi face în locul meu?

Şi au tăcut.”

ARGUMENTUL IRAŢIONALITĂŢII EVOLUŢIONISMULUI

adaptat după Alvin Plantinga (vizează Naturalismul)

• În general naturalismul afirmă că tot ce există îşi are explicaţia în natură
• Specific include evoluţia ca explicaţie a diversităţii şi complexităţii organismelor vii

1. Cei mai mulţi dintre noi credem că abilităţile noastre de gândire, capacităţile cognitive, au ca funcţie primară producerea de convingeri adevărate. Acest lucru este drept şi deplin rezonabil. (Imaginaţi-vă că susţineţi contrariul!)
2. În mod similar, dacă aţi avea orice alt sistem de convingeri care ar avea drept consecinţă crearea de convingeri false (şi dacă aţi realiza acest lucru ), crezând acest lucru ar fi incoerent: “Eu am convingeri care au drept consecinţă faptul că convingerile mele sunt false.”

Cum funcţionează evoluţia?

Variaţii plus Selecţie naturală

Ce selectează natura? Trăsături, caracteristici adaptive.

Sunt două feluri de caracteristici adaptive:

1. Caracteristici involuntare, fiziologice: sistemul imunitar, anatomie protectivă, etc.
2. Comportamente voluntare: căutarea mâncării, evitarea dinozaurilor, a lupilor, etc. – un mecanism cognitiv pentru a facilita supravieţuirea.

Să ne concentrăm asupra punctului 2, comportamentele voluntare.

De unde vin comportamentele voluntare?

Dacă simplificăm, fiecare acţiune rezultă din perechea convingere/dorinţă

C  D ­­=> Acţiune

Să-l considerăm pe Ilici ca fiind omul preistoric. Supravieţuirea implică evitarea tiranozaurilor. Multe comportamente voluntare vor face lucrul acesta: căţăratul pe o stâncă, ascunderea într-o crăpătură îngustă, aruncarea în lacul din apropiere, fuga, etc.. Alegem oricare dintre ele şi îl numim C – comportament. Când Ilici efectuează C noi ne gândim: Lui Ilici nu-i place deloc să fie mâncat şi el are convingerea că C îl va ajuta să-şi atingă scopul ex. Dorinţă (de a nu fi mâncat)  Convingere (C îi va împlini dorinţa). Dar putem să notăm că multe alte perechi convingere/dorinţă pot fi la fel de adaptive:

• lui Ilici îi surâde idea de a fi mâncat, dar o ia la fugă ca să găsească un potenţial client mai bun
• Ilici crede că tiranozaurul este o şopârlă şi vrea s-o antreneze ca pe un animal de casă, de aceea fuge de el
• Tiranozaurul este doar o iluzie, iar Ilici vrea să piardă din greutate, aşa că se hotărăşte să alerge vreo doi kilometri cu viteză maximă atunci când vede iluzia.
• Ilici crede că este într-o cursă de alergare ce este gata să înceapă, iar tiranozaurul este semnalul de start

Există o infinitate se sisteme de convingeri, de perechi convingeri/dorinţe, egale în adaptivitate, care ar duce la un comportament adaptiv, totuşi, cel mult o pereche poate fi complet adevărată.

Evoluţioniştii susţin că evoluţia selecţionează caracteristici, trăsături de adaptare. Deoarece aceasta este o povestire evoluţionistă, am putea aplica acelaşi mod de gândire cazului nostru cu Ilici şi să ne întrebăm: Care este probabilitatea ca sistemul (mecanismul nostru) cognitiv să fie demn de încredere dacă noi am apărut în mod naturalist, prin evoluţie iar sistemul nostru cognitiv s-a dezvoltat prin evoluţie şi procese naturale?

Un sistem cognitiv demn de încredere este acel sistem care produce convingeri adevărate. Probabilitatea de a avea un sistem cognitiv demn de încredere tinde spre zero întrucât o infinitate de sisteme de convingeri/dorinţe ar fi în egală măsură potrivite pentru scopurile selectării naturale (caracteristici adaptive) şi în cel mai bun caz doar unul ar fi adevărat.

Sistemul

Ilici fuge că e în pericol -> demn de încredere şi adaptiv ; nedemn de încredere şi adaptiv; nedemn de încredere şi adaptiv; nedemn de încredere şi adaptiv; etc……∞

Dacă revenim la ceea ce am afirmat la început, faptul că este iraţional să cred că “Convingerile mele sunt false” şi în mod egal să susţin un sistem de convingeri care îmi spune că convingerile mele nu sunt demne de încredere.

Dar, exact acesta este sistemul Naturalist-Evoluţionist. Deci este iraţional să crezi în naturalism-evoluţionism. Prin urmare, ce sistem vom respinge?

Cel naturalist-evoluţionist.

Îl respingem însă cum vom explica atunci evidenţele unei proiectări, ordini în lume, pe care evoluţia încearcă să le explice? Argumentele teiste, chiar şi pentru necredincioşi, ar fi evident o variantă mai bună.

Cartea este disponibilă la editura Liga Bibliei, are un preţ de 20 Lei şi poate fi comandată la adresa de e-mail:

tblrom@mail.kappa.ro

sau la telefonul: 021  311 1288

Includ doar un mic paragraf pentru a vă stârni curiozitatea.

“Apoi, curgeau întrebările, iar dacă nu răspundeai aşa cum doreau anchetatorii, urmau loviturile, bătăile şi alte torturi.  Eu am căpătat lovituri fie cu o cravaşă cu un vârf de metal, fie cu o linie lungă şi groasă din metal.  pentru că eram mai înaltă, iar anchetatorul scund, lui i-a fost mai uşor să mă bată legată de un scaun şi astfel loviturile cele mai multe le-am primit în cap.  Îmi apăram capul cu mâiniel, astfel că la un moment dat ele deveniseră negre de vineţeală.  Atât mi-au lovit capul, încât ani de zile am suferit de dureri de cap, care nu au încetat nici astăzi.  În timpul bătăilor, din cauza loviturilor, mi-am rupt mai mulţi dinţi.  Într-una din zile, anchetatorul era aşa de înfuriat că nu voiam să semnez ceea ce îmi cerea, încât nu ştiu cum m-a lovit de mi-a sărit un dinte.  Am simţit aşa o durere, că nu am mai ştiut ce se întâmplă cu mine şi mi-am pierdut cunoştinţa.  M-am trezit simţind cum curgea apa, pe care o vărsaseră pe mine ca să-mi revin.  Altă dată mă trântea pe podea şi mă călca în picioare, sau trăgea cu cizma în mine.”

Este o carte despre suferinţă, biruinţă, şi printre altele arată frumuseţea sau hidoşenia omenească ce se naşte în aceleaşi vicisitudini ale vieţii.

http://morar.catavencu.ro/2010/01/11/opinie-radicala-cred-ca-informatorii-sint-mai-vinovati-decit-ofiterii-de-securitate/

Opinie radicală: cred că informatorii sînt mai vinovaţi decît ofiţerii de Securitate

• vladimir tismaneanu Says:
  January 12th, 2010 at 1:09 am

In fascinant-comprehensiva, iluminanta sa monografie “N. Steinhardt si paradoxurile libertatii” (Humanitas, 2009), istoricul literar George Ardeleanu citeaza dintr-o nota informativa despre parerile marelui ganditor privind malignitatea delatiunii ca fibra a tesutului sordid si antimoral al regimurilor totalitare. Noteaza George Ardeleanu ca este vorba de fapt de “o delatiune despre delatiune, o turnatorie despre turnatorie, avand ceva din ironia cruda a ‘teatrului in teatru’ din Hamlet-ul lui Shakespeare…” Iata asadar ce ii spunea autorul “Jurnalului fericirii” turnatorului securist, fost coleg de la “Spiru Haret”:

“Eu am oroare de oamenii lipsiti de caracter, de codosi, de delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter. Am avut mare dezamagire in viata mea, fiind ‘turnat’, tradat de cunoscuti, prieteni. Cea mai sinistra categorie de oameni, adevarati denaturati, monstri, este aceea a turnatorilor de profesie, ciripitorii, informatorii, care nu merita decat dispret, desconsiderare, scuipati. Rau face regimul ca incurajeaza in intreprinderi aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii. Niciodata un regim politic nu are lunga durata, nu are un fundament solid, daca se sprijina pe delatiune, para, lipsa de caracter, tradare. Trebuie sa se cultive increderea in oameni nu neincrederea, entuziasmul, nu frica, onoarea, nu dezonoarea.”

Sa nu uitam ca multi dintre informatori (nici macar autorul delatiunii despre Steinhardt purtand burlescul nume de cod “Gogu Pil”) nu erau necesarmente imbecili. Stupiditatea lor era una a abuliei morale. Un istoric francez a numit sistemul delatiunii universalizate din perioada regimului de la Vichy cancerul sufletelor. Diagnosticul ramane corect, dar nu trebuie nici o secunda uitat sau neglijat rolul adevaratilor manipulatori, papusarii infernului totalitar, activistii de partid si ofiterii de securitate. Informatorii au fost abjecta plastilina, masa unei vermine adeseori voluntare, dar arhitectii angrenajului diabolic, the masterminds s-au numit Dej, Draghici, Ceausescu, Rautu, Chisinevschi, Nicolschi, Nikolski, Pinitlie-Pantiusa, Plesita, Vincze, Paul Niculescu-Mizil, Ion Stanescu, Emil Bobu, Postelnicu, Iulian Vlad etc.

Zis şi făcut!  I-a condus din patriotism, pe înserat, la locul unde era maestrul său şi li l-a arătat printr-un sărut prietenesc.  Chiar învăţătorul său a recunoscut atitudinea aceasta căci l-a întâmpinat cu cuvintul “prietene”.  Treaba a fost dusă la capăt, banii erau frumuşei şi zornăiau discret,  mângâietor în pungă, ţara, neamul, biserica au fost salvate, iar el a fost parte din acest mare moment istoric.  Însă, deodată s-a înşurubat în mintea lui ca un sfredel un gând chinuitor, usturător, tulburător, de nealungat.  Omul era nevinovat.  Chiar dacă naţiunea, biseria a fost salvată, omul nu merita moartea sa.

De ce era tulburat patriotul din Kariot?  Veţi spune, nu era chestie doar de partiotism, Iuda mai avea şi alte probleme.

Oare doar patriotismul a împins la colaborarea unora cu Securitatea?  De ce avea omul din Kariot remuşcări, de ce era tulburat?  De ce alţii nu sunt tulburaţi?