S-a născut în Kariot, pe vremuri grele, de ocupaţie străină, iar tatăl lui, pe nume Simon, ca orice tată, a avut nădejdile lui cu privire la fiul său.  Se pare că a fost crescut într-un spirit de dragoste pentru patria lui şi ură pentru duşmanul care îi ocupase patria şi neamul.  Crescut mare fiul lui Simon, Iuda, s-a asociat cu un mare învăţător şi cu discipolii acestuia.  Ajunsese, în anturajul acestuia, să ocupe funcţia de contabil- casier al micii comunităţi.  Totuşi direcţia pe care o luase în viaţă uneori îi producea neplăceri, fiind adesea nemultumit de felul în care maestrul său cheltuia banii.  Fusese chiar jignit în public, atunci când, oferind consiliere financiară maestrului său, sfatul lui a fost lepădat, iar însăşi vorbele sale au fost ironizate în faţa tuturor.  Mai mult, direcţia mişcării învăţătorului său se pare că era periculoasă.  Asocierea cu acesta devenea riscantă.  Crezuse la început că este salvatorul naţional mult aşteptat, dar a fost dezamăgit.  Iuda îşi iubea patria şi neamul şi n-ar fi vrut ca aceasta să sufere mai mult decât deja suferea.  Era şi religios.  Era la curent cu politica conducătorilor poporului său.  Cine dădea stabilitate naţiunii şi cine a păstrat sentimentul naţional treaz decât preoţii cei mai mari.  În jurul lor se coagula naţiunea sub ocupaţie.  L-a auzit pe marele preot, patriarhul lor, că maestrul, învăţătorul său ar fi un pericol pentru siguranţa naţiunii, a religiei lor, a “bisericii” lor.  Aşa îl considerau şi autorităţile locale şi cele de ocupaţie.  A auzit de nevoia patriotică de a se pune capăt acestei situaţii periculoase.  Era pusă cam în cuvintele acestea: “Ce vom face?  Omul acesta face multe minuni.  Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor nimici locul nostru şi neamul…  Oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod şi să nu piară tot neamul?”  S-a hotărât să fie parte a acestui act patriotic.  El va ajuta autorităţile să îl prindă pe învăţătorul său.  Va da informaţii cu privire la el.  Atunci când vor dori să-l aresteze, el le va arăta printr-un semn care este maestrul dintre toti discipolii săi.  Unde mai pui la socoteală şi faptul că serviciul lui a fost tare apreciat de autorităţi, care s-au hotărât chiar să-i fie recunoscător printr-o răsplată bănească.  Cine nu avea nevoie de un mic venit în plus în vremurile grele de ocupaţie, de o mică favoare?  De când s-a oferit să-i ajute parcă se purtau mai cu seamă cu el.

Zis şi făcut!  I-a condus din patriotism, pe înserat, la locul unde era maestrul său şi li l-a arătat printr-un sărut prietenesc.  Chiar învăţătorul său a recunoscut atitudinea aceasta căci l-a întâmpinat cu cuvintul “prietene”.  Treaba a fost dusă la capăt, banii erau frumuşei şi zornăiau discret,  mângâietor în pungă, ţara, neamul, biserica au fost salvate, iar el a fost parte din acest mare moment istoric.  Însă, deodată s-a înşurubat în mintea lui ca un sfredel un gând chinuitor, usturător, tulburător, de nealungat.  Omul era nevinovat.  Chiar dacă naţiunea, biseria a fost salvată, omul nu merita moartea sa.

De ce era tulburat patriotul din Kariot?  Veţi spune, nu era chestie doar de partiotism, Iuda mai avea şi alte probleme.

Oare doar patriotismul a împins la colaborarea unora cu Securitatea?  De ce avea omul din Kariot remuşcări, de ce era tulburat?  De ce alţii nu sunt tulburaţi?

Am citit psalmul 90 şi este atât de necesar pentru o perspectiva reală asupra vieţii.  Poatea aveti timpul să-l citiţi în întregime.

Psalmul 90

O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.  Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!

Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: “Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!”  Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.

Îi mături ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba care încolţeşte iarăşi: înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.  Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.  Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute şi noi zburăm.

Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

Învaţă-ne să ne numărărm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Întoarce-Te, Doamne!  Până când zăboveşti?  Ai milă de robii Tăi!  Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.  Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!

Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!

Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru!  Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre!

Întrucât lipsesc resursele pentru o publicare pe hârtie, încerc să pun la dispoziţia cititorilor cartea “Paşi” sub formă virtuală, carte care este un documentar asupra istoriei baptiştilor în perioada comunistă.  Este postată în format PDF şi împărţită pe secţiuni de câte 25 de pagini (aprox. 8MB fiecare), pentru a putea fi accesată.  Fişierele au un indice alfabetic urmat de numărul paginilor conţinute.  Pentru o citire a cărţii eficientă descărcaţi toate fişierele (va lua posibil şi patru ore pe o conexiune obişnuită, mult mai puţin pe DSL sau broadband) şi citiţi înainte de a trece mai departe în text Anexele indicate la pasajul respectiv.  Majoritatea Anexelor condiţioneză întelegerea evenimentelor descrise ulterior.  Textul principal este, în mare, cronografic în timp ce anexele se dezvoltă tematic.  Vă doresc o lectură plăcută şi benefică.

Textul nu este editat decât sumar astfel s-ar putea să găsiţi greşeli de dactilografiere sau de exprimare.  Puteţi să mi le sesizaţi pentru corectare şi sper ca nimeni să nu se poticnească în ele, ci să se bucure de conţinut. Mai jos veţi găsi link-urile în ordine alfabetică.  Aş aprecia dacă mi-aţi transmite cum aţi reuşit să o descărcaţi şi eventualele probleme.

Cartea poate fi descarcata si pe capitole la :

http://carteapasi.wordpress.com/

Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a citi aceste rânduri din istoria noastră.

cultul crestin baptist in comunism a 1-25

cultul crestin baptist in comunism b 26-50

cultul crestin baptist in comunism c 51-75

cultul crestin baptist in comunism d 76-100

cultul crestin baptist in comunism e 101-125

cultul crestin baptist in comunism f 126-150

cultul crestin baptist in comunism g 151-175

cultul crestin baptist in comunism h 176-200

cultul crestin baptist in comunism i 201-225

cultul crestin baptist in comunism j 226-250

cultul crestin baptist in comunism k 251-275

cultul crestin baptist in comunism l 276-300

cultul crestin baptist in comunism m 301-325

cultul crestin baptist in comunism n 326-350

cultul crestin baptist in comunism o 351-375

cultul crestin baptist in comunism p 376-400

cultul crestin baptist in comunism q 401-425

cultul crestin baptist in comunism r 426-450

cultul crestin baptist in comunism s 451-475

cultul crestin baptist in comunism t 476-500

cultul crestin baptist in comunism u 501-525

cultul crestin baptist in comunism v 526-550

cultul crestin baptist in comunism w 551-575

cultul crestin baptist in comunism x 576-600

cultul crestin baptist in comunism y 601-625

cultul crestin baptist in comunism z 626-652

Sfârşit

Pe 18 august s-a publicat un articol cu privire la colaborarea cu Securitatea a pastorului Poplacean:

http://www.ziare.com/CNSAS_Un_lider_al_cultului_baptist_a_colaborat_cu_Securitatea-857612.html

Ce sa spunem lumii?  Ca ne-am pierdut si ne pierdem marturia si credibilitatea?  Daca ar fi vrut pastorii si credinciosii sa aiba un moment de marturisire, atunci am fi putut spune presei si lumii intregi:  “Stiam, acestia au marturisit singuri, public, noi i-am iertat si credem ca si Dumnezeu i-a iertat precum pe Petru.”  S-a dorit trecerea sub tacere si astfel acoperirea unui trecut care va iesi la lumina.  Dar acum, cu rusine trebuie sa ne purtam rusinea.  Dumnezeu scoate toate lucrurile ascunse la lumina.  Daca acum, pe partea cea mai neimportanta, “de sub soare”, ne este rusine, de partea cealalta cum ne va fi, cand toti iubitii si personajele real importante ale vesniciei vor fi de fata? Daca Biserica Baptista nu ar fi renuntat la disciplina crestineasca, poate ca acum fratii nostri ar fi fost deja reabilitati.

Sper din toata inima ca toti credinciosii sa aiba si in dezvaluirea aceasta aceeasi inima pe care o are Dumnezeu, o inima a iubirii si a unei a doua sanse fata de fratii nostri de credinta.

În prima duminică ne duserăm la G. Guist și de aci ne întoarserăm cu gândul că este prea departe pentru toți. În drum ne întâlnirăm cu Olteanu care era înfuriat și care mă amenință că mă va expulza.

Frații și surorile din Comunitatea Germană, aflând de pasul nostru, se bucurară și se gândeau cum să ne ajute.

Mama mea îmi spuse că locuința unde a șezut dânsa, la sora Beckes, în strada Apele Minerale ar fi bună pentru început. Noi am vorbit cu sora Beckes, care cu mare bucurie primi propunerea.

Duminică, în … localul mic avea două canapele lungi, date de sora Csaky, scaunde dăruite de fr. J.W. Schuller, o masă și lampă și Biblii și câteva cărți de cântări și iată că într-o clipă totul venea de la Domnul.

Aci am simțit, după un lung dor, după multe munci, planuri, chinuri, lupte, discuții și multe altele care s-au petrecut timp de 10 ani de așteptare, că Dumnezeu, în fine, a găsit timpul și că este cu cale să încerce și cu noi să vadă care va fi rodul. Am răsuflat mulțumit că în fine s-a început, că aveam pe fratele Branea și Gavrilă pe care mă puteam spijini și în care aveam deplină încredere. Haralambie ne părăsi curând sub pretext că s-ar fi spus că el e cauza că se destramă adunarea din str. Palade, iar Alecu nu venise deloc, îl luase Olteanu.

(Aici se termină însemnările fr. Constantin Adorian, cu privire la naşterea Comunităţii Baptiste Române din Bucureşti.)

Eu invitai să vie la mine acasă pentru prima oară pe Olteanu, Branea, Gavrilă, Haralambie și Alecu cu scopul de a petrece cu ei Crăciunul. Făcusem pom și doream să cântăm și să petrecem ca creștinii sub pomul de Crăciun ziua de nașterea a Domnului.

N. Olteanu nu vine, ceilalți sunt toți prezenți. Eu luai cuvântul și le vorbii de iubirea cea mare a Domnului. După ce luarăm ceaiul, Haralambie mă roagă să fac un expozeu al felului cum înțeleg eu lucrul Domnului. Îl fac, le spusei eu, dacă sunt toți de acord. Le-am expus tot idealul meu cel mare, le-am arătat cum trebuie să fie o comunitate și apoi cum trebuie să lucrezze și să propovăduiască Evanghelia. Toți priveau încântați. Aceasta era în seara de 25 decembrie, anul 1912. Să întemeiem deci prima comunitate baptistă română, pentru aceasta mai întâi făcurăm rugăciune.

Eu făcui propunerea ca să fiu primul membru în comuntate. Alecu trebuia să scrie și protocol. Făcui mărturisirea credinței mele și după aceasta susținut de fr. … am devenit primul membru. Al doilea fr…. puse mărturia, ceru să fie primit ca membru, îi făcui întrebarea să motivezece-l făcea să devină membru în comunitate. După ce motivă veni rândul fr. … la fel procedarăm și cu el, amănuntele se găsesc în protocol. Apoi veni rândul fr. … și în fine al fr. … toți iscălirăm și astfel era întemeiată Comunitatea ce s-a născut în ziua de naștere a Domnului.

Odată Comunitatea constituită trecurăm la activitate. Ne trebuia un predicator, doi diaconi și un casier să ție și protocolul. Comunitatea mă alese pe mine ca predicator, pe fratele Branea și Gavrilă diaconi și pe Alecu să ție protocolul, fratele Gavrilă să fie și casier. Iată că eram toți investiți în funcțiunile noastre și trebuia acum să facem programul nostru de lucru.

1. Local de adunare să căutăm să închiriem,

2. Mobilier,

3. Cărți de cântări și Biblii.

Deocamdată șă ținem adunare la G. Guist până găsim local.

Facem cunoscut oficial Comunității Germane că s-a constituit prima Comunitate Baptistă Română, de asemenea și Comunității Baptiste Maghiare.

Mai am avut și alte întâlniri cu Haralambie Ianef acasă, la care a venit și Olteanu și Guist și Alecu… Era o halimă întreagă, eu eram acum țap ispășitor. Atât Guist mă învinuia că am luat frați cât și Comunitatea din str. Palade și, mai presus de toate și Olteanu care mă amenința cu expulzarea. Știu că după această întrunire nu am putut dormi toată noaptea, suferisem așa de mult și nu eram vinovat de nimic. Și astăzi sunt unii care susțin că eu le-am luat frații. Ardea în sufletul meu dorința să fac ceva pentru Domnul și aită ce urmări: o serie întreagă de neînțelegeri.

Un amănunt interesant este iarăși cum fratele I. Branea prinde simpatie de mine și cum eu îl înțelegeam pe el așa de bine. El era un om hotărât să trăiască și să moară pentru Evanghelie. La el nu încăpeau lingușiri, momeli sau planuri ascunse. Om franc, spunea fiecăruia păcatul în față. El nu vorbea de rău pe nimeni, dar pe care îl prindea îl lovea, îl zgâlțâia de-i mergeau fulgii. Ce să zic, un astfel de caracter era după placul meu, dar interesant e cum mereu se interpunea Olteanu ca să-l despartă pe fratele Branea de mine.

Și mai interesant e că un alt frate și anume Gavrilă Iancu se puse el să facă lucrul contrar, să mă lipească pe mine de fratele Branea. Olteanu căzu învins, rămase singur și căuta să facă adunări cu preotul Moșoaia.

]]> http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2009/06/01/jurnalul-comunitatii-baptiste-romane-de-constantin-adorian-12/feed/ 0 centruldeistoriesiapologetica http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2009/05/31/jurnalul-comunitatii-baptiste-romane-de-constantin-adorian-11/ http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2009/05/31/jurnalul-comunitatii-baptiste-romane-de-constantin-adorian-11/#comments Sun, 31 May 2009 08:30:28 +0000 centruldeistoriesiapologetica http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/?p=610 ]]>

M-am dus de am vizitat pe George Guist și am vorbit, aci am întâlnit pe fr. Radu Tașcă care se ținu cam rezervat de mine. El locuia la N. Olteanu. Într-o discuție cu fr. Tașcă nu ne mai înțelegeam asupra unui punct și anume, dacă lucrătorul în via Domnului se cade să primească plată. În sfârșit propusei ca fratele G. Guist să facă așa ca să avem și adunare românească. Începură frații să caute. G. Guist găsește o casă foarte departe dincolo de șoseaua Stefan cel Mare. N. Olteanu pare că spusă ceva lui G. Guist, să duce și închiriază o cameră și alături se mută și el. La G. Guist l-am auzit o singură dată vorbind pe fr. I. Branea, prinsesem un fel de simpatie pentru el însă nu avui curajul să-i fac vreo propunere. N. Olteanu cu I. Branea și Iancu Gavrilă se hotărăsc și încep să lucreze , ia parte și Haralambie Ianef.

Pe mine mă întâlnește fratele Gavrilă Iancu, pe stradă, și mă invită la noua adunare românească din strada Icoanei.

Îmi luai soția și merserăm la adunare unde găsirăm vorbind preotul Moșoaia. Foarte surprins de acest fapt m-am hotărât să plec înainte de sfârșit, lucru pe care îl și făcui. Hai nevastă, îi zisei, că aicea nu-i de noi.

O duminică în urmă m-am dus iar la adunarea din str. Popa Rusu, căci acum renunțasem de a mai mă duce la orice altă adunare. Când dau să intru în curtea adunării, fr. Branea mergea cu Scriptura la subțioară, se ducea și el tot la adunare. Ne întâlnim deci tocmai la poarta adunării din str. Popa Rusu. Fr. Branea îmi spuse că nu a fost frumos din partea mea ca să plec înainte de sfârșitul adunării. Îi explicai părerile mele și el îmi spuse că preotul nu mai vine și că caut să vin și eu.

Iarăși mă dusei și începurăm o discuție foarte aprinsă. Eu căutam să le explic că fără ordine este dezordine și unde nu e cap e vai de picioare, că trebuie în tot lucrul rânduială și multe. Fratele Branea începu a-l mustra pe Olteanu. Fr. Gavrilă tăcu și tremura ca nu cumva lucrul să se strice și nici aci să nu facă nimic. După lungi parlamentări le spusei fraților căci constatasem că Olteanu ședea pe temelie foarte șubredă, să mă lase, să nu mă mai invite, să-mi dea pace – lucreze ei cum or ști și cum or crede. Eu înțeleg altfel credința, eu cunosc alt drum care e drept, simpli și foarte sigur.

Ajuns la București, după foarte puțin timp, în anul 1912, la finele lui iunie, soția mea dă naștere unui băiat pe care îl numim Tudor, adică Darul lui Dumnezeu.

La Comunitatea germană din strada Popa Rusu era acum predicator fr. B. Schlipf, un american. Fr. Hammerschmidt nu mai era în țară, plecase în Bucovina. Un amănunt curios este că fratele Hammerschmidt a crezut că eu țintesc a deveni predicator în locul lui, rămase amăgit văzând că Comunitatea aduce un american și că eu nici nu mă sinchisesc de lucrul acesta.

Eu ținui cu frații bătrâni ai adunării sfat, spunându-le că eu sunt decis a nu mai face anul al patrulea la Hamburg, căci după spusele lui Fleischer, materia e repetitoare, sumară și o pot face și acasă.

Fr. Schlipf susținu ca să caut să mă duc să fac și ultimul an. Nu-mi aduc aminte ce mi-a zis fratele Weigel, destul că eu am plecat convins că s-a terminat cu școala.

Dar ce să încep și cum să încep nu știam și nici ai mei nu știau ce să facă ca să mă îndrume. Cumnatul meu Otto îmi oferea să intru la casa Zweifel ca funcționar. La început respinsei categoric, la urmă acceptai, de nevoie, căci nu vedeam nici o scăpare. Lucrul mă cam îngrija, căci eu studiam acum planul de luptă, însă nu știam cum să încep.

Mă dusei la Comunitatea Alianței unde odată mă îndrumase Misionarul Berne, care însă fiind expulzat a fost înlocuit de misionarul Konig, care și el fu demis din țară. Comunitatea nu avea predicator ci numai frați, cum era un anume Ilie și Grigore Constantinesscu, care conduceau lucrul. Mi s-a permis să vorbesc în două rânduri și de aci s-au iscat mici neînțelegeri.

Eu mi-am zis, sunt baptist și să mă bag între ei sau să conduc lucrul, misionarului Berne ar fi zis că am venit să-i răpesc membrii. Ca să nu dau ocazie la lucrurile astea mă retrasei.

Aflasei că George Guist este numit predicator al adunarei baptiste maghiare, că nu mai face parte din Comunitatea Alianței, că el e de origine baptist și că a fost între timp numai cu Berne. Mai aflai că G. Guist plecase supărat de la adunare și că ar fi promis să ia și alți membri cu el.

De acolo mai plecară și alții, era fr. Gavrilă Iancu cu soția, originari de la Com. Baptistă din Cerna Vodă, mai era fr. I. Branea, care auzise Cuvântul la adventiști și apoi la adunarea din str. Palade și în fine N. Olteanu, Haralambie și … care și ei se retrăseseră. Motivele pentru care s-au retras nu le cunosc și nici nu vreau să mă iau după versiuni, le trec deci cu vederea, rămânând fiecare răspunzător personal de gestul pe care l-a făcut față de Comunitatea din str. Palade.

Vacanța anului al doilea o petrecui la Ueltzen, la familia Mathies. Mathies avea omoară de apă și în Uelzen era comunitatea. Uelzen, un mic orășel de provincie la țară. Acolo, cu fiii lui Mathies, cu mult iubitoarea lor mamă, cu drăguțele lor fiice, cu bătrânul, petrecurăm de minune. Soției mele îi mergea foarte bine, începuse să se îndrepte, să fie foarte dispusă și foarte iubită de toți. Eu mă bucuram în sufletul meu că în fine putui, cu ajutorul Domnului și al fraților, să înfăptuiesc o parte din idealul meu. Bănuiam însă lucruri în sufletul meu, care nici nu le-am spus nimănui decât soției mele, care însă nu le voi mai aminti aci.

La sanatoriu, soției mele îi mergea admirabil, primea de la bolnavi cadouri, astfel că și în privința mâncării avea de 5 ori pe zi. Toate astea începură să nască în sufletul meu speranțe mari pentru viitor. Dar după câtăva vreme trebui să părăsească sanatoriul căci ea era acum în speranța de a avea un copil. Mă sfătuii eu cu fratele și sora Drews în tot chipul, rămase însă că ar fi mai bine să se ducă acasă.

Se întâmplă că la Hamburg vine în vizită vărul meu Spiess. Surpriza a fost mare, dar și aci văd mâna Aceluia care mă proteja. Și dacă la început îmi luă tot cum a luat lui Iov, acum, pentru că am ținut jurământul, îmi dădea înapoi cu vârf și îndesat. El, Domnul avu grijă ca să nu se ducă singură la București, acum când i-ar fi fost oricum greu. Deci plecă împreună cu Spiess la București. Mi-aduc aminte că era un frig groaznic. Dânsa odată plecată eu nu așteptam decât să se termine școala și să mă duc și eu. Era anul al treilea de studiu.

Fr. Fleischer își termină școala și plecă, eu aș fi rămas singur… soția mea plecase, mă hotărâi să plec și eu și să nu mai fac anul al patrulea. Consultai pe fr. E. Muller, care îmi spuse ca să mă duc și apoi voi vedea ce o mai fi, să caut să mai scriu. Cu fr. E. Muller se putea discuta, era un tată plin de iubire și de îngăduință. De fratele Heep nu am putut să mă apropiu mai mult.

Timpul plecării se apropie și eu împachetai două lăzi mari cu cărți și un geamantan și plecai cu gândul de a nu mă mai întoarce.