În prima duminică ne duserăm la G. Guist și de aci ne întoarserăm cu gândul că este prea departe pentru toți. În drum ne întâlnirăm cu Olteanu care era înfuriat și care mă amenință că mă va expulza.

Frații și surorile din Comunitatea Germană, aflând de pasul nostru, se bucurară și se gândeau cum să ne ajute.

Mama mea îmi spuse că locuința unde a șezut dânsa, la sora Beckes, în strada Apele Minerale ar fi bună pentru început. Noi am vorbit cu sora Beckes, care cu mare bucurie primi propunerea.

Duminică, în … localul mic avea două canapele lungi, date de sora Csaky, scaunde dăruite de fr. J.W. Schuller, o masă și lampă și Biblii și câteva cărți de cântări și iată că într-o clipă totul venea de la Domnul.

Aci am simțit, după un lung dor, după multe munci, planuri, chinuri, lupte, discuții și multe altele care s-au petrecut timp de 10 ani de așteptare, că Dumnezeu, în fine, a găsit timpul și că este cu cale să încerce și cu noi să vadă care va fi rodul. Am răsuflat mulțumit că în fine s-a început, că aveam pe fratele Branea și Gavrilă pe care mă puteam spijini și în care aveam deplină încredere. Haralambie ne părăsi curând sub pretext că s-ar fi spus că el e cauza că se destramă adunarea din str. Palade, iar Alecu nu venise deloc, îl luase Olteanu.

(Aici se termină însemnările fr. Constantin Adorian, cu privire la naşterea Comunităţii Baptiste Române din Bucureşti.)