Există cel puţin două asemănări între infecţia cu HIV şi situaţia actuală a cultelor creştine, în contextul post-comunist. Virusul HIV este atât de mortal şi fără leac pentru că se ataşează genomului (informaţiei reproductive genetice) şi se reproduce de fiecare dată când celula se divide. El este inoculat, se ascunde în ADN, iar celula se înmulţeşte cu el cu tot „crezând” că este o celulă sănătoasă. Tot aşa s-a întâmplat şi în cazul creştinilor din timpul comunismului şi apoi după. Mulţi dintre cei infiltraţi de securitate în rândul credincioşilor sau racolaţi de aceasta arătau atât de normali, numai că aveau şi un alt nume ascuns, aveau informaţii negre şi un duh care se replica şi în alţii. Mulţi au fost cei sfătuiţi de conducerile cultelor ca să colaboreze cu securitatea sub scuza unor versete de genul „Daţi cezarului ce este al cezarului”. S-au înmulţit atât pe spinarea bietelor celule simple încât atunci când au erupt, când s-au mobilizat reţelele informative, trupul a fost şi este atât de bolnav, amorţit, încât nu mai poate reacţiona, nu mai luptă, este dezorientat, nu mai ştie ce este bine şi rău, nu mai ştie care este duşmanul. Colaborarea (cât şi alte păcate) este atât de mult înfăşurată în teologie şi justificată circumstanţial încât nici nu mai doare, nici nu mai trezeşte o îngrijorare că ar fi fost şi este letală (spiritual). HIV-ul religios, sub acoperirea proteinelor cultice (în cazul nostru „proteina baptistă”) subminează trupul prin implicarea lor în tot felul de alianţe, contracte şi acorduri tacite cu lumea (de tip ecumenic, ecologic, social, teologic-liberal, politic, corectitudine politică, drepturile „minorităţilor” etc.) aşa încât bietele celule (credincioşii simpli) nu mai ştiu să deosebească compromisurile şi lucrurile nepermisibile de cele care sunt recomandate de Dumnezeu, atât pentru viaţa cât şi pentru relaţiile credincioşilor adevăraţi. Există lucruri ale lumii care sunt mortale pentru Biserică! Există întuneric care nu poate locui împreună cu lumina! Sunt lucruri de care trebuie să fugim, să ne separăm! S-a creat o inteligenţie virusată care duce poporul în rătăcire şi nu îl îndeamnă pe calea îngustă şi dreaptă, nu îl conduce la păşuni şi la ape de odihnă ci îl duce mişeleşte în mijlocul lupilor spirituali. De aceea este aşa de slabă (şi în slăbire continuă) reacţia Bisericii faţă de păcatele impuse de „religia” umanistă care permează politica europeană. Biserica nu mai este critică faţă de societate, faţă de surogate. Înaintaşii noştri prin viaţa lor, prin graiul lor şi prin traiul lor erau o critică continuă a surogatelor creştinismului autentic. De aceea ei au găsit o nişă în criza spirituală a acestui popor. De aceea au fost prigoniţi. De aceea ei au fost relevanţi în vremea lor. Acum nu mai criticăm, nu mai distingem răul care s-a strecurat în mijlocul Bisericii sub diferite forme/ispite/păcate. Informaţia este pervertită, ADN-ul creştin are acum un apendice care se reproduce odată cu intrarea în membralitate a lumii „încreştinate”. Nu mai ştim să scoatem răul dintre noi. Deşi Biblia ne învaţă cum să o facem, atât prin învăţătură cât şi prin exemple, creştinătatea este derutată de aspectul atât de „CREŞTIN” al liderilor religioşi şi membrilor corupţi, încât boala trece drept normalitate, drept sănătate.
Cea de a doua asemănare are de a face cu o descoperire a Institutului Pasteur din Franţa. S-a constatat că virusul HIV blochează comunicarea intracelulară. Contactul dintre limfocitele T şi celulele care prezintă antigen (care au fost virusate) este alterat. Faptul aceasta modifică reacţia/răspunsul limfocitelor T lăsând virusul să persiste. Aceşti cercetători se pare că au identificat o proteină numită Nef care ar fi responsabilă de aceast fenomen. Şi în Biserică, se încearcă izolarea celor care indică spre celulele bolnave, a celor care spun că este necesar eliminarea răului, a bolii, a păcatelor. Se încearcă blocarea comunicării prin discreditare. Zimri (Num. 25:14), Acan, Ahab, Iuda, Anania, Safira etc. sunt slăviţi şi ridicaţi la rangul de virtuoşi iar cei ca Fineas, Natan, Neemia, etc. sunt priviţi ca nişte specii bolnave. Se argumentează mult pentru secretizarea şi privatizarea acestor informaţii despre păcat şi boală, astfel ca Trupul să nu ia nici o atitudine, să nu aibă nici o reacţie spre vindecare. Argumente isteţe, inteligente dar nu susţinute de Cuvântul lui Dumnezeu orbesc orizonturile creştinismului contemporan. Şi prin trecerea timpului, prin replicarea oamenilor cu „proteină de credincioşi” dar păcătoşi, compromişi, fără Dumnezeu, de-a lungul generaţiilor care vin, ne vom trezi întocmai ca şi trupul în care HIV-ul începe să-şi arate simptomele (după vreo 10-13 ani), adică, ne vom trezi că este prea târziu, imunitatea Bisericii este distrusă, Biserica moare. Aşa s-a întâmplat pe diferite teme (păcate) în toate ţările, care odată, au fost puternic şi veritabil creştinate.
Categories:
