Ioan Botezătorul, atunci când a văzut lipsa pocăinţei reale şi făţărnicia fariseilor şi saducheilor rosteşte următoarele cuvinte: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” Cred că în zilele de astăzi, în contextul nevoii de deconspirare datorită lipsei de pocăinţă şi mărturisire a păcatelor, este mai potrivită următoarea strigare: „Pui de năpârci, cum de nu v-a învăţat nimeni să fugiţi de mânia viitoare?”
În ultima vreme, pe blogul „Agora Christi” s-a lansat o campanie de orbire a societăţii şi în special a credincioşilor baptişti cu privire la nevoia urgentă de deconspirare a celor care au vândut pe fraţii lor în credinţă şi disponibilitatea acestei acţiuni. Prin mai multe articole ei combat şi încearcă să discrediteze pe cei care au încercat să facă ceva în acest sens, lansând atât acuze cât şi tot felul de teorii omeneşti care încearcă să demonstreze că ori nu e vremea, ori nu avem oamenii, ori nu avem pregatirea sau tehnica pentru a face deconspirarea „în mod corect” (adică să nu mai iasă nimeni la iveală), ori documentele sunt impotente. Ei doresc în mod intenţionat să creioneze acest demers ca fiind atât de complicat şi de elitist încât să descurajeze pe oricine ar vrea să iniţieze o astfel de acţiune. Acest proces a început cu un articol de domnul Adonis Vidu în care acesta afirmă: „Mi-a teamă că, deşi în lumea virtuală acest spectacol [al deconspirării] ţine capul de afiş de ceva timp, el nu a apucat încă să traverseze graniţa înspre spaţiul real, înspre băncile bisericilor. Vreau să argumentez în cele ce urmează că această migraţie, dinspre virtual înspre real, este dezirabilă. În acelaşi timp, însă, ea este periculoasă, în special dacă vor fi păstrate aceleaşi reguli care par să guverneze ultimile apariţii de pe bloguri.” Cu alte cuvinte, decât să faceţi ceva, mai bine vă lasaţi păgubaşi ca nu cumva să faceţi ceva periculos. De asemenea, după apariţia mai multor articole, graniţa dinspre virtual înspre băncile bisericilor nu a fost nicidecum trecută, ci, mai mult, întărită cu sârmă ghimpată şi câini lup dresaţi ca să patruleze şi să muşte pe oricine ar încerca să treacă graniţa ca să motiveze membrii bisericilor pentru a se atinge de acest tabu.
În această linie de acţiuni şi intenţii mascate a scris un articol şi domnul Radu Gheorghiţă, prin care încearcă să discrediteze atât persoana mea cât şi infima mea contribuţie în acest domeniu.
Mi-am spus unele opinii pe Agora Cristi dar la riposta domnului Gheorghiţă am încercat să dau un răspuns minimal pe Agora Christi însă, la ultimile intervenţii, nu mi s-a mai aprobat comentariul, dovadă că tot aşteaptă de aproape două zile OK-ul domniilor lor, precum se poate vedea:
· Daniel Mitrofan, pe februarie 22nd, 2008 at 10:37 am Said: Parerea ta asteapta sa fie OK
Domnule Radu Gheorghita,
Este de apreciat faptul ca v-ati facut si va faceti timp pentru a raspunde si a lovi in neinsemnata mea persoana. Aveti o orbire a dragostei fata de cei dragi, demna de invidiat. Ce frumos ar fi, daca fiecare ar tine la familia sa (imediata sau largita) si ar lupta pentru ea cu aceeasi pasiune cu care luptati dumneavoastra si cu aceleasi riscuri si sacrificii pe care le faceti dumneavoastra.
Nu cred ca umila mea lucrare de licenta, pe care am publicat-o ca si cartea Pigmei si Uriasi, merita onoarea unei recenzii demne de o lucrare de doctorat, totusi ma simt onorat de atentia dumneavoastra si abia astept sa-mi trimiteti si mie sinteza dvs. Dimensiunea lucrarii de licenta era intre 50 si 80 pagini, astfel nu am putut aloca mai mult spatiu domeniului persecutiei baptistilor in perioada comunista, intrucat lucarea acopera intreaga perioada 1920-1989. Perioada comunismului, tratata in lucare, a fost conceputa ca si o contrabalansare a istoriei baptistilor scrisa denaturat pana la acea vreme. Va asigur ca la baza tuturor afirmatiilor au stat mai multe documente decat cele mentionate in lucrare, documente despre care v-am povestit partial in aceea discutie pe care o mentionati, de acum un an si jumatate in urma.
Sunt uimit totusi, ca nimeni nu protesteaza sau face recenzii la cele doua volume scrise de domnul Dr. Ioan Bunaciu 
Intrucat nu imi pot permite sa abuzez de acest blog si nici spatiul de aici nu imi permite, voi raspunde, pe cat posibil, problemelor ridicate de dumneavoastra pe blogul:
http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com
pe curand,
Daniel Mitrofan
· Daniel Mitrofan, pe februarie 23rd, 2008 at 3:13 pm Said: Parerea ta asteapta sa fie OK
Astept aprobarea raspunsului de mai sus pentru a va putea raspunde in detaliu. Se pare ca intentia dumneavoastra nu este de a aduce lumina ci de a arunca intuneric asupra problemei deconspirarii.
Daniel Mitrofan
Înainte de a intra în detalii şi în răspunsul pe care sunt dator să i-l dau domnului Radu Gheroghiţă aş dori să fac nişte precizări cu privire la presoana dumnealui pentru a facilita înţelegerea fundalului de pe care acţionează domnia sa.
Prima dată şi ultima dată când am avut contact telefonic cu domnia sa a fost prin septembrie 2006, pe fondul unei rectificări necesare, aduse de mine, cu privire la dezinformarea pastorului Iosif Ţon, făcută pe forumul masa_rotundă, cu privire la unii lideri baptişti din perioada comunistă, mai precis, Nicolae Covaci şi Ioan Dan. Pastorul Ţon Iosif, similar procedeelor din perioada comunistă, a lansat un articol intitulat, „Ce aş dori eu să spun cultului baptist din România - Rădăcinile şi implicarea mea in Uniunea Baptistă” prin care, în părerea mea, a dorit să pregătească, aşa cum pregatea odată securitatea, terenul pentru alegerile din mai 2007 prin discreditarea unor personalităţi baptiste cu integritate morală, care doreau a da o direcţie corectă Cultului Baptist. Pastorul Ţon făcea din cei doi menţionaţi mai sus, un fel de luminători care au contribuit la dezrobirea cultului. Realitatea sesizată de mine şi afirmată la acea vreme, (încă o susţin prin prisma mărturiilor şi documentelor la îndemână) este că atât Nicolae Covaci cât şi Ioan Dan au contribuit la înrobirea Cultului Baptist. Ca răspuns la această intervenţie, domnul Radu Gheorghiţă mi-a adresat o corespondenţă înjositoare prin e-mail. Deoarece l-am iertat chiar când am primit mesajul şi ştiind natura umană de a reveni asupra greşelilor altora, am şters intenţionat mesajul său, pentru a nu putea vreodată să-l folosesc împotriva dumnealui. I-am dat telefon şi i-am explicat bazele afirmaţiilor mele prin prisma mărturiilor unor oameni cu greutate, precum Richard Wurmbrand şi prin prisma documentelor existente. Am crezut că este lămurit. Sunt acum nevoit să fac o introducere mai lungă pentru ca persoana care citeşte să poată face o hermeneutică mai bună a textului domnului R. Gehorghiţă apărut pe Agora Christi. Vă rog, citiţi cu răbdare. (puteţi asculta muzică şi, dacă ar fi posibil, aş oferi fursecuri şi cafea/ceai, după preferinţă)
Cine este domnul Radu Gheorghiţă?
RADU GHEORGHITA
este “Associate Professor of Biblical Studies”, predă Noul Testament şi ceva clase de Vechiul Testament la Midwestern Seminary, SUA şi predă şi la ITBB, România.
(He received a B.S. from the University of Cluj, Cluj-Napoca, Romania; an M.Div. from Trinity Evangelical Divinity School, Deerfield, Ill.; and a Ph.D. from University of Cambridge, Cambridge, England.) Este coautor la volumul omagial
Care împarte drept cuvântul adevărului
de Otniel Bunaciu, Radu Gheorghiţă & Emil Bartoş
Categoria: Eseuri / Biografii
Greutate: 0.55 kg
ISBN: 973-86076-5-5
Data aparitiei: 04-02-2006 Cartea este un volum omagial în onoarea profesorului Ioan Bunaciu, directorul Institului Teologic Baptist din Bucureşti mai bine de 50 de ani. Volumul cuprinde peste 20 de eseuri teologice, cu autori din ţară şi străinătate, acoperind subiecte din domeniul teologiei biblice, dogmatice şi istorice.
Este fiul domnului Nicolae Gheorghiţă (Nic sau Nick), doctor endocrinolog bun, care a fost pastor baptist şi unul din principalii informatori ai securităţii, foarte bine conspirat pe lângă toate personalităţile şi evenimentele baptiste. Pentru o mai bună conspirare şi acoperire, în acţiunile de descoperire şi intimidare a unor lideri baptişti orchestrate de către securitate, i s-a făcut şi domnului Nic Gheroghiţă o precheziţie domiciliară în cazul procesului de urmărire penală a fr. Ţon. Domnul Nicolae Gheroghiţă (dumnealui m-a rugat să nu-i mai spun frate), după apariţia cărţii „Pigmei şi Uriaşi” a binevoit să mă contacteze telefonic şi să caute să mă intimideze spunându-mi că cineva vrea să mă dea în judecată. Despre tatăl său, domnul Radu Gheorghiţă afirmă următoarele („În toamnă, în partea a II-a a unui interviu din Adoramus, nr. 23, citim alte detalii despre perioada comunistă, pe care Radu Gheorghiţă le menţionează despre tatăl său, pastorul baptist Nicolae Gheorghiţă:”):
„Din discuţiile pe care le-am avut cu tata, am dedus că şi-a pus semnătura pe un document în care se angaja să informeze Securitatea ori de câte ori va fi aflat de evenimente care ar pune în pericol siguranţa Statului Român. Semnătura a fost dată cu o delimitare clară a acestui aspect, fără vreun angajament suplimentar de a deveni agent pasiv sau activ al Securităţii, fără vreo asumare a unei responsabilităţi de a informa periodic Securitatea despre evenimente de interes pentru ei, fie din Biserică, fie de la spital/policlinică – locul de muncă, fie din familie sau din viaţa altor persoane aflate în colimatorul Securităţii. […] Nic a mărturisit că a avut pe conştiinţă această semnătură. Chiar dacă a oferit-o în acel moment cu conştiinţa curată, actul semnării i-a rămas pentru o viaţă întreagă ca o sursă de dezamăgire şi ca o regretabilă pată neagră. Astfel, singura opţiune rezonabilă care îi mai rămăsese era ca, prin însuşi felul în care urma să trăiască, să invalideze semnătura – lucru pe care, cred, l-a făcut cu o fermitate, cu o consecvenţă şi cu un curaj pe care nimeni nu le poate pune la îndoială, cu atât mai mult, să le nege.”
Acum să vedem dacă domnul Nic Gheorghiţă (nume conspirative identificate, deocamdată, ale acestuia: SANDU, POPESCU, GEORGESCU) se încadrează în portretul descris de fiul său, prin prisma a doar câteva documente din arhiva CNSAS:
I 161888/1 f.155 xxxxxx (soţ, xxxxxxx) Texas, i-a transmis lui xxxxx că pastorul Gheorghiţă ar fi un „securist” infiltrat de autorităţi în cadrul bisericii din Oradea.
I 98421/1f. 143
MINISTERUL DE INTERNE
Primit : Cpt. Zapodeanu Aurel
Sursa: ”Georgescu”
Locul: Hotel ”Victoria”
Data: 17 dece. 1976 nr. 001337/003
NOTA INFORMATIVA
În ziua de 16 decembrie a.c., sursa a stat de vorbă cu ISIF TON la domiciliul acestuia din Ploiești, str. Șoimului nr. 2. TON a explicat sursei că după nunta de la Arad a plecat la Oradea unde s-a întîlnit cu BARBATEI P. și cu OLAH LIVIU. BARBATEI a spus lui TON că a fost chemat de Departamentul Cultelor și s-a discutat acceptarea sa ca secretar General punîndu-se niște condiții printre care: rezolvarea alegerilor de la comunitățile din Cluj și Oradea. La comunitatea din Cluj, lucrurile s-au rezolvat prin alegerea lui HUȘAN MIHAI ca președinte. La Oradea ei s-au întîlnit într-o zi de luni și au discutat problema mutăriii lui OLAH de la Oradea. OLAH a recunoscut că și-a terminat stagiul în Oradea, că de aprozimativ un an bate pasul pe loc și vrea să plece. Însă are o răspundere față de ceo din comunități. Că OLOH LIVIU acceptă dacă Consiliul de Stat îi dă acord negativ să plece din Oradea. Lucrul acesta i-a fost comunicat de Tovarășul SORIN verbal așa că a acceptat sp renunțe la Oradea și să plece la Timișoara.
Numitul DAN IOAN a trimis vorbă lui TON ca să vină urgent la Cluj, că sînt niște probleme foarte grave. TON nu s-a dus la Cluj. TON a spus sursei că s-a înaintat o listă la Departament, unde s-au propus cîte doi contracandidați pentru postul de președinte. MARA CORNEL – care nu are șanse pentru că i se destramă familia, soția l-a părăsit și a plecat la Timișoara și GRECU, pastorul bisericii din Curtici care are șanse, ei grupul TON, SARACU, BRINZEI, TALOȘ vor să-l întîlnească în prealabil să-i pună condiții, dacă nu închide filialele, dacă nu va lua nici o hotărîre înainte de a-i consulta și dacă se va interesa de problemele ce le au copii credincioșilor în școli și la universități.
(vs.) TON a explicat sursei că aseară a avut loc un comitet de disciplină a cultului care, probabil că va lua în discuție problema NICULESCU, cu care sursa i-a spus lui TON că nu este de acord că-și face din problemele personale niște motive de a atrage un cult întreg. TON a discutat problema congresului și a viitorului cultului, în sensul că sînt bucuroși că au reușit o serie de lucruri, și că restul le lasă pentru pînă peste trei ani.
TON a spus sursei de două scrisori care circulau, una scrisă de JEAN STAUSKI și una de SLEV MACAVEI, că el nu se vede afectat de ele căci unde se duce are cîmp deschis să predice.
TON spune că dacă va fi ales altul director în locul lui BUNACIU, el o să vină profesor la Seminar. În seara zilei de 16. dec. a.c. fiind la familia URSAN, sursa a aflat că relațiile între TON și familia URSAN s-au răcit mult. TON i-a explicat sursei că toate s-ar datora unei fraze spuse de fetița lui la telefon cum că ”dacă PUICA fata lui URSAN își face unghiile nu este pocăită – URSAN însă a explicat sursei că TON face gafe că se lasă influențat de niște oameni care nu țin la el care au o doctrină neacceptată printre baptiști ca POPESCU AUREL – universalist și un ”fotograf” care a căutat să-și facă de cunoscut numele peste hotare cum că l-ar fi ținut pe TON la el în timpul postului și dorind să întărească lucrul acesta a scris și în țară. Tot URSAN a spus sursei că, un tînăr seminarist a fost într-o seară la NICULESCU și i-a comunicat că studenții de la Seminar nu mai acceptă să se întreprindă acțiuni în umele lor și ei să nu știe nimic.
”Georgescu”
N.O.
Materialul se confirmă prin alte informații ce le deținem.
- TON IOSIF este lucrat prin dosar de urmărire informativă de către noi;
- OLAH LIVIU este lucrat prin DUI de către I.J. Bihor-Seciritate
- URSAN PETRE, este urmărit prin DUI ”FRAȚII”de I.M.B.-Securitate;
Cu ocazia întîlnirii, informatorul și-a exprimat părerea că OLAH LIVIU, nu trebuie
mutat ca pastor la Timișoara, deoarece are foarte muți adepți și în acest mod va crea noi probleme organelor de stat, că este bine ca OLAH LIVIU să fie mutat la Reșița sau în altă localitate, unde nu există Centru universitar.
Informatorul a primit următoarele sarcini:
Îl va contacta la domiciliu pe POPESCU AUREL și NICULESCU PAVELstabilind
care sînt preocupările lor actuale și intențiile de viitor, (f.144) după ce ”postul” lui TON IOSIF nu a avut succesul scontat. Va stabili cum a trimis NICULESCU PAVEL ”apelul” la ”Europa Liberă”. Va căuta să-i tempereze pe cei doi, de a mai desfășura acțiuni de natură să producă tulburări în cult, spunîndu-le că mai mulți baptiști discută în acest mod. Va stabili care este opțiunea lor în legătură cu viitoarea conducere a cultului, ce urmează să fie aleasă la Congres.
- Va vizita la sediul comunităților baptiste București, unde va lua contact cu SARAC IOSIF, TALOȘ VASILE, BRÎNZEI V., și în discuții, va stabili poziția lor față de TON IOSIF, în legătură cu ”postul” pe care l-a ținut, dacă intenționează să-l susțină în continuare. Le va spune că din constatările sale ca specialist. TON IOSIF a trecut și trece prin depresiuni psihice și uneori nu mai are control;
- Va vizita Seminarul baptist, unde va lua contact cu directorul Seminarului BUNACIU IOAN, de la care va căuta să afle care este starea de spirit în cadrul seminariștilor în urma ”postului” ținut de TON IOSIF.
Să-l asculte pe BUNACIU IOAN, în discuțiile și criticile pe care le aduce lui TON IOSIF, NICULESCU PAVEL. Dacă BUNACIU IOAN îi va aminti de scrisorile lui SLEV MACAVEI din Arad și JHEAN STAWENSCHI din București să caute să afle ce argumente au folosit împotriva lui NICULESCU PAVEL, în urma ”apelului” transmis de ”Europa Liberă”.
- De asemenea, va căuta să intre în contact cu MOT DOREL, profesor la Seminarul baptist, urmînd să stabilească care este atitudinea lui prezentă față de TON IOSIF.
- Informatorul să-i facă o vizită socrului său DAN IOAN din cluj, pentru a stabili ce probleme grave sunt în Cluj, de l-a invitat pe TON IOSIF.
Menționez că ”GEORGESCU” nu cunoaște nimic din acțiunile lui DENES FRANCISC din Cluj. Informatorul și-a exprimat dorința ca să participe și el ca invitat la viitorul Congres baptist. I-am indicat să discute cu MARA CORNEL și ȚUNEA IOACHIM, acest lucru. În legătură cu TON, să stabilească dacă are preocupări pentru viitor de a redacta memorii sau alte materiale. Aspectele din notă vor fi exploatate de către noi pentru a amplifica divergențele dintre TON și URSAN, conform planului de compromitere. De asemenea, vom lua măsuri de a-i ridica prestigiul informatorului și să-l sprijinim ca să participe la Congres. Extrase de pe notă vor fi trimise spre exploatare la I.J. Bihor și I.M.B. – Securitate
Cpt. Zpodeanu Aurel
D174/v2, f.77-78
Ministerul de Interne
Departamentul Securităţii Statului
Direcţia I
Nr. 140/ZA/0085083 din 30 august 1979
NOTA
Recent informaturoul „POPESCU” de profesie medic, membru al cultului baptist din ţara noastră, a efectuat o călătorie turistică în Elveţia, Austria şi R.F. Germania.
Fiind pregătit contrainformativ, „POPESCU” în convorbirile cu diferite personalităţi cultice cu care a intrat în contact în străinătate, a combătut campania de calomnii referitoare la aşa-zisele persecuţii şi arestări în rîndul credincioşilor din România, pe care le desfăşoară îndeosebi organizaţia reacţionară „Centrul pentru studierea religiilor şi comunismului” din Anglia şi postul de radio „Europa liberă”.
Totodată, a prezentat adevărata situaţie a credincioşilor baptişti din ţara noastră, precum şi abaterile de la disciplina de cult şi de la legile statului, săvîrşite de NICOLESCU PAVEL, iniţiatorul „Comitetului de apărarea a libertăţilor religioase şi de conştiinţă”, şi alte persoane din anturajul său.
În acest context, pe timpul şederii sale în Elveţia, unde a urmat un curs de o lună de zile la Seminarul teologic baptist din Rusklikon, diverşi cursanţi au dorit să cunoască situaţia lui NICOLESCU PAVEL şi a membrilor aşa-zisului iniţiatorul „Comitet de apărarea a libertăţilor religioase şi de conştiinţă”, precum şi a preotului ortodox CALCIU GHEROGHE.
De asemenea, JOHN DAVID HOPPER reprezentantul Convenţiei baptiste din sudul SUA pentru Europa, s.a interesat de situaţia prezentă a pastorului baptist TON IOSIF. În legătură cu TON IOSIF numitul (F.77VS) HODOROABĂ FILIP, baptist din Franţa a afirmat că în Occident se cunoaşte precis că pastorul TON este un om al securităţii”.
În discuţiile purtate cu HODOROABĂ IEREMIA pastorul bisericii baptiste române din Paris şi crainic la postul de radio „Monte Carlo” – acesta a arătat că în prezent se află în relaţii bune cu ambasada României din Paris şi preconizează să viziteze ţara noastră în cursul lunii septembrie a.c. împreună cu directorul postului de radia „Monte Carlo” pe nume FRED. Cu prilejul acestei vizite urmează să însoţească o echipă de filmat din S.U.A prin mai multe biserici baptiste, cu scopul ca apoi să fie prezentată la televiziunea americană situaţia reală a credincioşilor baptişti din România.
În timp ce se afla la fratele său stabilit la Waldkraiburg în R.F.Germania, informatorul „POPESCU” a fost vizitat de către ALAAN SCHARFE redactor la organizaţia reacţionară „Centrul pentru studierea religiilor şi comunismului” cu sediul la Londra în Anglia, care s-a interesat de situaţia prezentă a lui TON IOSIF.
ALAAN SCHARFE, a afirmat că nu este de acord cu poziţia actuală a lui TON IOSIF, fapt ce l-a determinat să scrie un articol într-o revistă din S.U.A. intitulată „Creştinismul Astăzi” în care menţionează că „s-a reuşit oprirea disidenţei în România prin TON IOSIF şi JUSTIN MOISESCU. „POPESCU” i-a reproşat lui ALAAN SCARFE că ştirile pe care le publică în diverse reviste şi ziare cu privire la situaţia credincioşilor din România, nu sunt reale şi verificate, lucru cu care a fost de acord.
Împreună cu ALAAN SCHARFE, „POPESCU” a plecat la Stuttgard unde l-au vizitat pe POP LEONIDA, preot ortodox, rămas în R.F.Germania. În discuţiile purtate cu POP LEONIDA, acesta a destăinuit că „s-a retras de la postul de radio „Europa liberă”, deoarece acolo este o atmosferă de teroare. NOEL BERNARD nu vrea să se spună nici un cuvînt fără ştirea lui, singurul GEROGESCU care mai înţelege. NOEL BERNARD le-a dat dispoziţie să nu supere conducerea din Bucureşti, aceasta este o directivă din partea senatului S.U.A., ca „Europa liberă” să nu prejudicieze relaţiile dintre S.U.A. şi România.
POP LEONIDA s-a interesat despre situaţia de fapt a baptiştilor din Caransebesş. După ce a primit explicaţiile (f.7 
adecvate, POP LEONIDA, a afirmat că are un sistem sigur de a trimite şi primi veşti din ţară, între care l-a amintit pe NICOLESCU PAVEL şi pe CĂPUŞAN RADU din Cluj-Napoca, cu care a avut mai multe convorbiri telefonice.
POP LEONIDA şi-a manifestat îngrijorarea că statul vest-german nu i-a acordat azil politic nici după doi ani.
În perioada şederiii în străinătate, „POPESCU” a luat la cunoştinţă de procesul scandalos între RICHARD WURMBRAND, pastor luteran, originar din România, conducătorul organizaţiei reacţionare „Isus pentru lumea comunistă” cu sediul în SUA şi JOE BAAS din SUA, conducătorul organizaţiei „evanghelismul subteran”.
Organele noastre, întreprind în continuare măsuri specifice pentru cunoaşterea şi neutralizarea acţiunilor ostile referitoare la pretinsa lipsă a libertăţilor religioase în R.S. Romania.
Sef serviciu
Colonel
BANCIU IOAN
Dosar P 1987/1, f.14
Ministeul de Interne
Insp. Jud. HD
Securitate
Primit: col. Mihuţ Avram
Data: 26.01.1977
Sursa: „SANDU”
Nota informativă
Cunosc pe numitul ŢON IOSIF pastor al biseicii din Ploieşti din anul 1952 cînd l-am întîlnit la biserica baptistă din Cluj-Napoca. Am locuit cu el în aceeaşi cameră ca student în anul 1954.
Încerc să fac o schiţă comportamentală acestui individ deoarece motivarea comportamentului său poate fi sau una fanatică – compensatorie – după multele lui căderi şi păcate sau exaltarea unei personalităţi ambiţioase care s-a vădit încă din timpul studenţiei timp în care nu căuta decît locurile care pot să-i confere laude….
Deşi absolvent de filologie a preferat un post de evanghelist la Arad unde s-a vrut pe locul doi şi a intrat în conflict cu pastorul. Acelaşi lucru l-a păţit şi la seminar, unde seminarist fiind nu s-a supus şi a creiat situaţii discordante cu profesorii. Devenind „ateu” mai mult sau mai puţin convins s-a văzut strălucind printre atei care totuşi undeva nu s-au lăsat aşa de uşor impresionaţi. Căci la concursurile de la Academie nu a fost primit, atunci a început şi cu un trai mai libertin dar crescut creştin cu complexul de vină şi timiditate nu a avut prea mare succes la femei. Divorţează, duce o viaţă libertină, sfidînd legăturile cu un trecut pe care considera o mare pierdere de timp. Încearcă tot felul de căi de ieşire la suprafaţă, nu reuşeşterevine. Face toate actele exterioare necesare de pocăinţă, după două luni pastorul bisericii respective trebuie să plece nu putea să continue într-o biserică cu Ţon. Pleacă în apus, face impresie relaţii de luptă cu Wurmbrand se pare cu izbîndă. Vine înapoi începe să lucreze se vrea un sfetnic şi reformator baptist. Face toate actele de pocăinţă pînă se vede la seminar unde nu poate sta ca simplu profesor se vede director, nu reuşeşte, pleacă pastor la Ploieşti biserică în care nu face mare scofală începe turnee la cei din Ardeal care se îmbulzesc să-l asculte.
Schiţa cere o gîndire atentă poate fi vorba de o tulburare psihică de megalomanie pentru că sursa în probleme medicale nu a reuşit să-şi impună punctul de vedere cu toate că i s-a cerut părerea…
De asemenea domnul Nic Gheorghiţă, după revoluţie, a fructificat imaginea conspirativă de persecutat, primind anumite onoruri, peste hotare, pe tema luptei pentru libertatea de credinţă.
Cred că sunt suficiente documente deocamdată. În continuare, domnul Radu Gheorghiţă este, de asemenea, nepotul fratelui Ioan Dan (cât pe ce să fie şi al fratelui Ţon, întrucât, la un moment dat, domnul Nic Gheorghiţă era să fie cumnat cu fr. Ţon Iosif). Fratele Ioan Dan, fost preşedinte al Uniunii Baptiste, a avut şi multe calităţi (i-am propus în 2006 domnului R.G. să scrie o biografie a bunicului său, dar încă nimic), dar a contribuit şi la înrobirea Cultului Baptist (mă refer la Reglementare şi la dezinformarea occidentului). Prezint în continuare doar două documente:
Participarea şi consimţirea prin semnătura sa la Regelmentare
Care era situaţia reală în acea vreme? (priviţi data la următoarele documente, care sunt doar exemple din multele arestări, şicanări şi chiar ucideri ale baptiştilor)
Redau mai jos câteva paragrafe din articolul cu pricina de pe blogul Agora Christi şi primele mele comentarii, după care va urma partea a II-a într-un alt post
“NOE ŞI TURNĂTORII
Către o hermeneutică a colaboraţionismului din bisericile neo-protestante
Radu Gheorghiţă
În loc de introducere: Ce are Noe de-a face cu deconspirarea?
Recent, am inclus în interviul luat de Dănuţ Mănăstireanu un paragraf în care îmi exprimam opinia că actuala frenezie a deconspirării mă face să mă gândesc nu la textul despre „sângele nevinovatului Abel, care aşteaptă ispăşire” – legitim invocat, de altfel – ci mai degrabă la pasajul din Geneza care relatează blestemul rostit de Noe asupra fiului său Ham (Gen. 9:21-27). …
Găsesc în acest episod ruşinos din viaţa lui Noe un pericol al tratării greşelilor la care poate încă nu s-au gândit cei care cu atâta dezinvoltură nu doar privesc la ruşinea pe care o avem între noi, dar sunt foarte zeloşi să o arate tuturor. Evanghelicii români au o problemă serioasă acum. La aproape două decenii de la revoluţia din ’89 accesul la dosarele securităţii este deschis. Spre surprinderea, dezamăgirea şi ruşinea noastră mulţi dintre conducătorii baptişti din perioada comunistă se regăsesc în aceste dosare cu amprente ce variază de la o semnatură dată pe un soi de angajament la rapoarte periodice de informare. Ca şi când acest lucru în sine nu ar fi fost suficient de umilitor pentru noi, ne întâlnim cu o serie de iniţiative prin care acest grup zelos de evanghelici, nu doar nu au interes să acopere goliciunea, dar se întrec unul pe altul în a o prezenta cât mai mult, cât mai de aproape, cât mai scandalos, şi cu cât mai multe detalii. Din listele pe care le-am auzit până acum cred că nu a rămas nici un nume dintre personalităţile importante ale Evanghelicilor, care să nu fi fost implicat în mod direct sau indirect. Şi astfel, fără atenţia şi seriozitatea impuse de complexitatea acestui fenomen, lăsându-se ghidaţi nu de principiul prezumpţiei de nevinovăţie până la proba contrarie, ci mai degrabă de opusul acestuia, preferă să defileze în presă, în bloguri, sau în mass-media cu ruşinea noastră.
Necesitatea unei hermeneutici
Iată deci subdomeniile minimale care trebuie aduse sub colimatorul hermeneuticii fenomenului colaboraţionist. În primul rând cred că avem de-a face cu interpretarea deciziei de colaborare, o fază distinctă faţă de actul de colaborare ca atare, care la rândul lui trebuie interpretat. Apoi, inevitabil, este nevoie de o interpretare a documentelor în sine, a nivelului lor de veridicitate, care trebuie demonstrată nu presupusă. La fel de important, ar trebui luată în considerare hermeneutica intenţiilor cu care informaţii din aceste dosare sunt publicate şi interpretate. Cred, de asemenea, în nevoia unei hermeneutici a consecinţelor rezultate din actul colaborării, atât în ceea ce-l priveşte pe (presupusul) colaborator cât şi pe cei care au fost afectaţi de actul colaborării. Actul recunoaşterii vinovăţiei şi mărturisirii, acolo unde este cazul, trebuie luat în considerare de asemenea. În ultimă instanţă, toate aceste dimensiuni trebuie tratate în contextul mai amplu al hermeneuticii regimului comunist, în mod special al feluritelor modalităţi legitime de raportare a creştinului la sistem.
Necesitatea unui hermeneut
Care ar trebui să fie profilul ideal al acestui interpret? În ce anume rezidă competenţa şi legitimitatea celui care se angajează să analizeaze, să cântărească, să înţeleagă, şi mai apoi să emită verdicte în aceste probleme?
Doresc mai degrabă să privesc întrebarea de mai sus sub considerente spirituale, în mod special datorită apartenenţei la credinţa creştină atât a celui ce investighează cât şi a celui investigat. Dimensiunea spirituală nu trebuie să o înlocuiască pe cea profesională, dar nici să fie redusă la aceasta sau, mai periculos, să fie anulată de ea. Totodată, doresc să abandonez abordarea teoretică, detaşată a acestor lucruri şi să vorbesc la persoana întâi, părăsind - cu permisiunea moderatorilor Agora Christi - etosul nealunecării în cazuistica personală, de altfel foarte sănătos în astfel de discuţii principiale . Sper că prezentarea şi analiza unui crâmpei din viaţa mea va ajuta înţelegerea şi evaluarea argumentului propus.
În tractatul Avot (Părinţii) din Mishna, autoritatea rabinică primară, în mare parte contemporană cu scrierile Noului Testament se găseşte recomandarea de a „nu judeca un om înainte de a ajunge în situaţia lui” (Av. 2:5). Cred că această maximă cu ecouri chiar şi în învăţăturile Domnului Isus demarchează foarte precis aspectul pe care îl am în vedere…
… În primul rând pentru a sublinia că, în opinia mea, Mishna are foarte mare dreptate. Singurul om cu adevărat îndreptăţit şi compentent în analiza fenomenului este cel care a trecut prin acel iad şi a ieşit nevătămat şi neîntinat de acolo. Personal nu cunosc foarte mulţi candidaţi care s-ar califica la această treabă. Ştiu, de exemplu, că eu însumi nu mă calific. ..
…Găsesc foarte interesant faptul că Daniel Mitrofan cu care am discutat puţin despre acest aspect, şi care la rândul lui a fost membru UTC, se plasează pe o poziţie total opusă. Mi se pare absolut nejust, în cel mai bun caz, iar în cel mai rău, de-a dreptul imoral, faptul de a emite verdicte pentru unii şi alţii, precum cele din cartea lui, Pigmei şi Uriaşi, acestea venind din partea unuia care, în lumina argumentului de mai sus, nu are calificarea morală de a le emite. Şi aceasta nu doar pentru simplul fapt de a „nu fi fost pus în situaţia lor” (cf. Mishna), dar şi datorită faptului că într-o situaţie mult mai simplă decât cele pe care le analizează (adeziunea la UTC), el însuşi a ales calea de mijloc pentru care îi condamnă pe alţii.
În al doilea rând, am preferat expunerea acestui caz pentru a scoate din nou în relief un adevăr menţionat deseori, dar poate nu acceptat întotdeauna la adevărata lui dimensiune. Cred că întreaga comunitate neoprotestantă trebuie să-şi asume o vinovăţie colectivă vis-a-vis de fenomenul colaboraţionist. Personal, aici văd singurul punct de plecare spre o adevărată soluţionare în bisericile noastre, esenţialmente diferită de celelalte propuse în analiza fenomenului la nivelul societăţii. Desigur, grade variate de vinovăţie îi departajează pe unii de alţii, dar un substrat comun, chiar unul serios, de vinovăţie îl purtăm cu toţii. Oare nu tocmai aceasta este şi concluzia profetului Daniel când afirmă fără vreo ambiguitate că vinovăţia pentru pedeapsa exilului o poartă el şi întregul popor? Nu cred că rugăciunea din Dan. 10:4-19 poate fi citită fără a rămâne impresionat de frecvenţa cu care face uz de persoana întâi plural. Cât de valabil mi se pare acest lucru şi în cazul tematicii discutate aici! În ultimă instanţă, aceeaşi opţiune pentru compromis care în cazul meu s-a manifestat în acceptarea şi rămânerea în UTC a fost responsabilă pentru sucombarea altora sub presiuni mult mai mari decât cele cunoscute de mine. Cred că este de preferat ca aspecte ce ţin de nivelul individual de vinovăţie sau lipsa acesteia să fie discutate şi rezolvate după iar nu înaintea acestui pas fundamental, asumarea vinovăţiei plenare a bisericii neo-protestante.
În acest fel cred că am reuşi să evităm păcatul lui Ham de a-şi fi necinstit părintele care a greşit. Subliniez, greşit; sau păcătuit pentru cei care ar considera primul termen insuficient de grav. A ne arăta desconsiderarea sau poate chiar dispreţul faţă de ei, şi plini de hybris să credem că am fi fost mai tari, mai credincioşi, mai demni decât ei, ar fi o opţiune pe care Ham ar fi îmbrăţişat-o fără şovăire. De cealaltă parte, dorinţa de a împărţi ruşinea vinovăţiei cu ei, de a acoperi, de a proteja, şi în ultimă instanţă de a ierta, este o alternativă pe care Ham nu ar fi considerat-o vrednică de sine însuşi.
Aici cred că trebuie începută analiza fenomenului colaboraţionist, cel puţin în ceea ce priveşte infiltrarea lui în biserică. Desigur, nu se poate limita doar la atât, dar despre aceste alte dimensiuni pe altă dată.“
- Daniel Mitrofan, pe februarie 18th, 2008 at 11:47 am Said:
Este regretabil faptul ca domnul Radu Gheorghita, profesor de hermeneutica la un seminar din SUA si la ITBB propune o astfel de hermeneutica a textului din Geneza. El incalca majoritatea regulilor hermeneutice din dorinta de a-si justifica pozitia sa cu privire la deconspirarea pastorilor colaborationisti. Precum preda si domnia sa, un text nu trebuie interpretat in afara contextului, deci in textul cu Noe nu este vorba de pacatul colaborarii si nici despre deconspirare. Este vorba de imbatarea tatalui lui Ham si, la betie, dezgolirea sa trupeasca. Blestemul este aruncat ca o urmare a ironiei fiului cu privire la indecenta tatalui, dar nicaieri nu este justificata fapta lui Noe nici cea a lui Ham. Ca interpretare justificata a textului, Domnul Geroghita ar putea sa scoata aplicatia de a nu indica el insusi si nici ironiza colaborarea (daca asta s-ar putea numi vreodata “goliciune” sau rusinea) tatalui dumnealui. Precum stie bine domnia sa, domnul Gheorghita ar fi trebuit sa indice felul in care Scriptura se interpreteaza singura si faptul ca nicaieri in Biblie nu este data nici justificata interpretarea sa a textului mentionat. Alegorizarea pe care o practica dumnealui a fost o plaga a hermeneuticii Bisericii crestine, deci si o rusine pentru hermeneutica contemporana.
In ce priveste ideea domniei sale cu privire la cel care se califica pentru a emite judecati sau a fi competent in deconspirarea, domnia sa este iarasi radical gresit. Aceasta ar insemna ca nimeni nu ar putea judeca si scoate la iveala vre-un pacat intrucat toti am fost si suntem niste pacatosi si toti am esuat la momentul testului. Domnia sa nu doreste sa aduca in ecuatie standardul dupa care trebuie sa judecam si sa analizam si sa scoatem la iveala raul care se petrece si s-a petrecut in mijlocul nostru, ca si crestini. Cu acest standard trebuie sa comparam toate faptele noastre si ale domniei sale si ale rudelor sale si ale mele. Dumnezeu este cel care da standardul si El ne cere sa avem ochii deschisi si sa nu ascundem pacatul (nu goliciunea trupeasca). Daca domnia sa are nevoie de o persoana care a trecut prin toate ispitele si nu a cedat, este Domnul Isus Hristos, cel care a fost ispitit in toate ca si noi si nu a pacatuit. Hristos ne invata sa scoatem afara din Templu, din Biserica pe cei care au facut din Biserica o pestera de talhari. El este cel care ne invata sa spunem lucrurilor pe nume in public. El nu s-a rusinat sa le spuna “Vai de voi fatarnicilor”, El nu s-a sfiit sa-i spuna lui Ioan si sa-i indice persoana care avea sa-l vanda. En nu s-a sfiit sa spuna “Nu v-am ales eu pe voi si totusi unul dintre voi este un drac” (facea referire la Iuda). Apostolii nu se sfiesc sa paseasca pe urmele Domnului lor, condusi de Duhul Sau cel Sfant, si sa dea pe mana satanei pe cei care fac rau Bisericii, sa avertizeze in public biserica de cei care fac lucrarea celui rau, pentru ca ceilalti sa se fereasca si sa nu aiba nimic de a face cu ei. Tot Domnul Isus si apostolii ne invata cum sa-i disciplinam pe cei cazuti in pacat pentru ca acestia sa nu piara. Nicidecum nu ni se spune sa le ascundem pacatul sau sa ne ferim de ochii celor dimprejurul noastru. Biserica traieste in societate si societatea stie cum traim noi credinciosii. Ca de multe ori suntem fatarnici. Multi dintre cei din societate stiu de mult ca printre noi sunt multi, foarte multi care si-au vandut fratii in credinta. Daca noi o facem pe ascuns ei nu vor sti niciodata ca noi tinem la adevar si la sfintenia lui Dumnezeu, ca nu ne ascundem pacatul rusinos asa cum il fac cei nepocaiti, ci il demascam, il condamna, si ne indrepta.
Acum, in incheiere, desi sunt multe de spus, as vrea sa fac anumite precizari. Cei care au colaborat cu securitatea au comis acte de idolatrie. Prin semnarea unui angajament, acestia s-au inchinat unui “dumnezeu mai mare” decat Dumnezeul Cel Adevarat. Prin semnare ei au spus implicit: Dumnezeul meu nu ma poate scapa, Securitatea domneste pe pamantul acesta, eu pe ea o voi sluji. Acestia se aseamana cu animistii care jertfesc sufletele altor semeni pentru a pacifica mania acestor duhuri malefice. Apoi, a venit revolutia din 89. Pastorii si credinciosii colaborationisti, cu infime exceptii, nu si-au recunoscut pacatul si inca nici nu si-l recunosc, ei nu s-au pocait. Ei ar fi continuat si in clipa de fata sa toarne, sa vanda, sa delationeze pe fratii lor, daca nu sar fi renuntat la serviciile lor. Chiar si asa unii au solicitat reintegrarea lor in reteua informativa, dupa ‘89 ca sa fie in continuare conspirati. Acestia au caracterele deformate si acestia inca sunt in Biserica si ne predica despre caracterul crestin, despre nevoia de sacrificiu, despre lepadarea de pacat, despre pocainta. Aceasta “rusine” aceasta “goliciune” nu trebuie acoperita chiar cu pretul belstemelor acestor oameni care isi spumega goliciunea spirituala. La ei nu a venit in vizita pocainta si cainta adevarata, altfel noi am fi auzit vorbe de regret si nu de dezvinovatire, vorbe de condamnare ale faptelor lor si nu de justificare. Unde nu este pocainta sincera nu este iertare. Cine ascunde faptele acestora se face partas faptelor lor si nedreptateste pe cei care au fost dati de ei in mana securitatii. Este a doua prigonire a credinciosilor simpli, prin faptul ca nu li se spune ca ramanerea in credinta a fost alegerea cea demna si nu descurcareala. Este mintirea generatiilor care vin, carora in sugestia domnului Gheroghita, li se va transmite ca nu suferinta si jertfa pana la moarte este calea crucii si credinciosiei lui Hristos, ci folosirea lui Dumnezeu pentru interesele de moment. Si cate altele nu pot fi spuse aici. A uita si a nu spune adevarul nedreptatilor si crimelor comunismului, a le acoperi si a le masca in altceva decat ce au fost: o lucrare a satanei, este o mare nedreptate. Este dezumanizarea credinciosilor, este subminarea statutului de creatura a lui Dumnezeu, care trebuie sa se ghideze in viata lui dupa etalonul lui Creatorului si nu dupa interpretarile hermeneutilor cu agenda ascunsa. Numai reveland raul si condamnandu-l, asa cum s-a facut si cu raul nazist, Holocaustul, numai atunci avem sansa de a afirma din nou ca suntem oameni, creaturile lui Dumnezeu, carora ni s-a dat o lege morala de Creator pe care trebuie s-o respectam pentru a ne putea trai menirea pentru care am fost creati. Imi exprim regretul ca aceasta Agora, pretinsa a lui Crist umileste valoarea absoluta a Cuvantului lui Dumnezeu in favoarea opiniilor oamenilor, fie acestia profesori, genii, mari cugetatori.
Daniel Mitrofan
- Daniel Mitrofan, pe februarie 18th, 2008 at 3:08 pm Said:
Un text mai potrivit decat cel cu Noe si Ham ar fi cel cu Adam, Eva si sarpele. Dupa incalcarea poruncii lui Dumnezeu, si Adam si Eva incearca sa se disculpe prin aruncarea vinei pe altcineva. Amandoi incearca sa isi ascunda pacatul, amandoi fug de responsabilitate. Nu militez pentru deconspirarea parintilor de catre copii. Copiii ar putea sa-si indemne parintii sa se impace cu Dumnezeu si cu comunitatea. Nimeni nu este indreptatit sa judece pe altii, dar toti sunt indreptatiti si au datoria de a arata care sunt cerintele lui Dumnezeu, care este etalonul si unde am esuat. Cei cazuti, au datoria de a veni la lumina ei insisi. Nimeni nu ia o piatra si o aruna in cel care s-a pocait sincer. Suntem indemnati, ca acolo unde iarta Dumnezeu sa iertam si noi. Dar unde Dumnezeu inca nu a iertat (si aici se poate discuta felul in care se face iertarea), acolo unde pacatul este ascuns si afecteaza viata bisericii, Dumnezeu aduce la lumina faptele acestora. Sa ne amintim de Iuda (la Cina cea de Taina), de Acan, de Anania si Safira, de David, femeia la fantana etc. Chiar si atunci cand fariseii aduc femeia prinsa in adulter in fata Domnului Isus, Acesta nu neaga etalonul pedepsei, nici realitatea pacatului. Amandoua sunt afirmate. Domnul Isus este cel care o iarta (caci a fost adusa inaintea Lui) si ii porunceste sa nu mai pacatuiasca. Nu sunt pentru pierderea acestor oameni, dar sunt pentru descoperirea lor si pentru disciplinarea lor de catre biserica locala, unde isi duc activitatea si sunt membri. Biserica aceea va avea calauzirea Duhului Sfant pentru a lua decizia cea mai corecta. Pana cand preotii, pastorii, prezbiterii, conducatorii religiosi nu vor veni singuri cu pocainta inaintea bisericii, oameni si institutii ca CNSAS au datoria morala sa ii scoata la iveala si sa arate intunecimea umbletelor acestor oameni. Desigur, pentru noi , putem sa acordam circumstante atenuante, dar, precum in cazul lui Adam si al sotiei acestuia, Dumnezeu a fost drastic si s-a folosit din plin de standardul enuntat cand a dat porunca. Vestea buna este aceea a ispasirii vinovatiei omenesti prin jertfa Domnului Isus pentru pacatele omenirii. Daca aceste persoane vin cu cainta, recunoscandu-si gravitatea faptei, in evaluarea din fata etalonului biblic, ei vor gasi eliberare, usurare, restaurare si un nou inceput. Daca ei nu vin cu cainta, recunoscand gravitatea faptelor lor, atunci, oricat am justifica faptele lor sau aricat am cauta circumstante atenuante, aceste persoane sunt in pericolul chinurilor vesniciei departe de Dumnezeu. Lucrul acesta cu atat mai mult cu cat “judecata va incepe de la casa lui Dumnezeu” adica de la conducatorii religiosi si apoi cei din biserici care au cunoscut adevarul. Cu aceasta ma opresc.
Daniel Mitrofan
- Radu, pe februarie 21st, 2008 at 10:06 pm Said:
Draga (cu mare greutate o spun) Daniel Mitrofan,
Permisiunea pe care si-o ia Pavel de a nu include in epistola catre Galateni laude si multumiri acolo unde acestea erau necesare mi-o iau si eu in acest raspuns. Voi sari deci peste multumiri si politeturi si voi trece direct la continut.
Incep cu problema mai usoara, si anume, competenta mea hermeneutica pe care o pui la indoiala in prima parte a mesajului tau. Am decis sa nu ridic manusa aruncata de tine in acesta problema nu pentru ca nu ar fi o problema importanta sau care sa merite o discutie serioasa. O fac pentru ca in mod special in ideile pe care le expui la inceputul mesajului tau imi dovedesti ca nu te califici ca partener la o discutie substantiala pe aceasta tema. Imi pare rau ca trebuie sa fiu atit de transant, dar prefer sa afirm acest lucru direct fara sa apelez la ironiile unui raspuns (cu substanta, de altfel) care ti s-a oferit acum citeva zile. Perspectiva ta asupra alegoriei/alegorizarii ca procedeu hermeneutic este pe cit de invechita pe atit de incorecta. Ca sa-ti dovedesc acest lucru iti reamintesc faptul ca insusi Pavel o foloseste ca si procedeu legitim in citirea VT. Observa, te rog, ca in Gal 4:23 termenul folosit de el cind se lanseaza in discutarea cazului sotiilor lui Avram, Sara si Hagar, este tocmai “allegoroumena” un participiu al verbului “allegoreo” cu sensul de “a vorbi in sens figurativ, alegoric”. Riscul pronuntarii unui verdict categoric si nenuantat in problema alegoriei este mare, si ar fi trebuit sa-l iei in calcul inainte de a-l fi facut.
In al doilea rind, fara sa reiau in totalitate discutia despre cazul lui Noe si textul din Geneza, afirm din nou ca l-am utilizat doar ca ecou existential al unui fenomen pe care-l vad in familia larga de credinciosi din care laolata facem parte. Doar atit am dorit sa afirm despre acel text si legatura lui cu problematica deconspirarii. Celelalte justificari au fost deja date in citeva raspunsuri anterioare; vezi de exemplu nota de bun simt cu care incheie Cristi Rata – un specialist in VT, de altfel – “inteleg cum ai vrut sa folosesti exemplul cu Noe”. Sper sa ajungi si tu la aceeasi concluzie.
Trec acum la problema mult mai dificila si complicata a pozitiei tale fata de acest fenomen, pozitie pe care o definesti cel mai clar in cartea “Pitici si Uriasi”. Cred ca ti-am spun in timpul convorbirii noastre telefonice ca lucrez la o recenzie a cartii tale; ma gindeam sa o propun spre postare tocmai pe Agora Christi, dar la indemnul moderatorilor, am optat pentru celalalt mesaj.
Acum insa, cu permisiunea primita, si ca raspuns la raspunsul tau trebuie sa intru putin in aceasta problematica. Vreau sa scot in evidenta si sa ofer concluzia mea ca analiza pe care ai intreprins-o tu acolo este exact ceea ce NU trebuie facut intr-un fenomen de complexitatea si seriozitatea celui de care ai indraznit sa te ocupi. Iti promit si tie si moderatorilor ca voi ramine strict in perimetrul familiei mele in cazurile concrete pe care trebuie sa le semnalez. De aceea nu ma voi lega aici de partialitatea si superficialitatea judecatilor si verdictelor tale in general, si nici de momentul publicarii cartii ales cu atentie pentru a genera un impact maxim in ajunul Congresului. De asemenea nu voi trata nici faptul, confirmat deja de citeva cazuri, ca ai luat interviurile nu doar acoperind adevaratele tale intentii dar si decizind sa incluzi selectiv in analiza ta doar acele aspecte care ofereau suport ipotezei tale de lucru. Iti reamintesc ca parintii mei ti-au documentat, printre altele, perchezitiile la domiciliu la care au fost supusi si tracasarile din perioada anilor ’80 in care Dr. Nic se lupta cu autoritatile din Oradea pentru recunoasterea lui ca pastor la Biserica nr. 2. Nimic din acestea sau alte aspecte similare nu sunt incluse in cartea ta. Invinuirea pe care i-o aduci de a fi fost colaborator cu Securitatea insa apare in repetate rinduri.
Problema mult mai serioasa insa este in nedreptatea istorica crasa pe care o faci in legatura cu bunicul meu, Ioan Dan. Banuiesc ca nu l-ai cunoscut pentru ca daca l-ai fi stiut nu cred ca ai fi emis astfel de monstruozitati cu privire la el ca cele pe care, fara vreun minim de justificare, le incluzi in carte. Si faci lucrul acesta cu privire la un adevarat luptator al evangheliei, un om a carui statornicie in credinta si lista de suferinte o poate egala punct cu punct pe cea a lui Florea Cruceru oferita de Viorel Cruceru.
Deci iata, punctual, o parte din critica mea.
1. Una din tezele principale ale cartii tale este formulata la p. 60, unde afirmi urmatoarele: “prin faptul ca alegerile acestea au fost controlate de catre Departamentul Cultelor, iar fr. Ioan Dan si-a incalcat primul juramint de fidelitate, depus fata de suveran, si de supunere, fata de Constitutie si legile tarii Romania in 1946 (corect ar fi trebuit sa-si dea demisia), s-a creat un precedent de servilism fata de comunisti, care a dat tonul ‘politicii cultului’ pentru anii care au urmat.” Teza este reluata in termeni si mai categorici la p. 62: “[P]rin atasamentul fara rezerve fata de socialismul noului regim, exprimat prin motiunea Congresului, semnata de presedintele Ioan Dan si secretarul general Viorel Garoiu, s-a deschis calea compromisurilor baptiste.”
2. In rindurile care urmeaza nu oferi nici cel putin o prezentare sumara a principiilor biblice, sau, eventual, de alta natura, pe care ai cladit un asemenea verdict. Nu le mentionezi si nici nu le iei in discutie. Pentru tine, un juramint fata de un suveran, trebuia respectat in cel mai categoric si necalificat mod. In momentul in care o alta stapinire omeneasca apare pe scena istoriei, atasamentul fata de cea anterioara primeaza si orice adaptare la noile conditii sunt nelegitime si nejustificate. De remarcat ca eticheta “fara rezerve” cu care califici asertiunea ta este oferita nu doar gratuit, dar si fara o minima incercare de a urmari felul in care ea descrie sau nu realitatea.
3. As fi asteptat cel putin o remarca indirecta in care sa califici faptul ca analiza si verdictul tau sunt, in cel mai bun caz, o opinie personala, si nu adevarul final si imuabil. Mai indicat ar fi fost sa afirmi ca aceasta concluzie este strict legata de felul in care tu intelegi istoria, juramintele, sau optiunile deschise Crestinilor in vremuri dificile. Doar in aceasta intelegere in cel mai bun caz miopa, si cu siguranta nu singura legitima(!), Ioan Dan a gresit, si ar fi trebuit sa-si dea demisia. Adica, vine furtuna si capitanul vasului renunta la cirma pentru ca vremurile sunt prea grele (aceasta analogie o datorez lui Titus Dan, fiul lui Ioan Dan, care a cunoscut la rindul lui multe nedreptati si suferinte de pe urma sistemului comunist).
4. Cu toate ca nu este singurul contraargument biblic care ar putea fi adus, ma limitez doar la a semnala ca conform argumentului tau, prorocul Daniel care a slujit atit la curtea Babilonienilor cit si la cea a Medo-Persilor s-a facut vinovat de aceeasi schimbare nelegitima de loialitati precum cea de care Ioan Dan sta invinuit de tine.
5. Partea cea mai dureroasa si semnificativ mai nedreapta fata de Ioan Dan insa apare in felul in care incerci sa ilustrezi ce fel de om a fost acest Ioan Dan. Banuiesc ca ai gasit necesar sa arati ca (presupusele) deficiente ale caracterului sau se regasesc nu doar in felul in care a colaborat cu regimul dar si in felul in care si-a tratat fratii de credinta. Si astfel ajungi la cazul fratelui C., singurul invrednicit de cartea ta sa se pronunte in mod explicit cu privire la caracterul fratelui Ioan Dan.
6. Iata deci ce spune fratele C. despre Ioan Dan in scrisoarea pe care i-o trimite fratelui V. D. unul dintre cei mai buni prieteni si admiratori ai lui Ioan Dan. Cer ingaduinta pentru citarea unui paragraf mai lung:
“am primit incunostintare ca am fost suspendat din postul de pastor pentru memoriul acesta cu care eu mam [sic] aparat ca am fost amenintat cu judecata de Inspector. Am facut eu mai rau ca Dan cind a fost presedinte de Uniune ca eram in adunare generala a Comunitati [sic] la Baia Mare si au intrebat pe conducatori ce daca au oameni nesupus [sic] bisericii sal [sic] anunte pe dinsul cai [sic] scapa de ei in 24 de ore astai [sic] Dan cu pocainta lui nu stiu cum vi asa mila de el ca nu ma [sic] pocainta in el nu este nici na [sic] fost de loc dar rautate este cit in nimeni…. Dan sia [sic] batut joc de mai multi pastori si ia [sic] batjocorit da vine ziua si a dinsului in curind cum au facut cu pastorul dinaintea mea …” (p. 71)
7. Cred ca inainte de a-i fi dat ocazia fratelui C. sa ia cuvintul, ar fi trebuit sa te interesezi cine a fost el si care au fost motivele pentru care Ioan Dan a trebuit sa il suspende din pozitia de pastor. Pentru ca am promis ca voi sta strict in perimetrul familiei, nu expun aici rezultatul investigatiei mele cu privire la acest frate C. Doresc doar sa iti semnalez ca prin neglijenta de a investiga cazul in toate detaliile lui, ai comis o greseala impardonabila, una care te descalifica nu numai in raport cu analiza cazului Dan, dar si in raport cu celelalte. Sunt absolut inadmisibile atit partialitatea de care dai dovada cit si superficialitatea investigatiei tale. Culmea ironiei este ca din putinul pe care il cunosc despre tine, sunt convins ca ai fi fost mult mai dur cu fratele C. pentru ceea ce a facut decit a fost chiar Ioan Dan cu el.
Ingaduie-mi sa inchei afirmind ca, in ceea ce-l priveste pe Ioan Dan era un om prea bun ca sa fi tinut supararea pe tine pentru aceste mari distorsionari ale istoriei. Sunt convins ca toti clujenii care l-au cunoscut, ar sta de partea lui si i-ar tine apararea, dovedind cit de gresit intelegi si interpretezi anii grei de atunci pe care nu i-ai trait. Adesea Ioan Dan spunea o vorba care i-a calauzit nu doar gindirea dar si intreaga viata: “bine, la toti; rau, la nimeni”. Sunt convins ca ar fi spus acelasi lucru si despre tine. Mai mult, te-ar fi si iertat pentru prejudiciul pe care l-ai adus numelui sau onorabil. Nu stiu daca istoria, insa, va fi la fel de ingaduitoare cu tine.
Concluzia care se desprinde din felul in care ai analizat cazul lui Ioan Dan (si nu doar acesta) este ca verdictul de colaborare pe care il atribui cu atita usurinta fusese dat de tine inainte de a-ti fi inceput munca de investigatie. In analiza unui fenomen in care este nevoie de atentia chirurgului, de precizia bisturiului, si, mai presus de orice, de dorinta medicului de a aduce vindecare, ai intrat cu bocanci si inarmat cu toporul si drujba. De aceea, cred ca prin publicarea cartii ai facut mai mult rau decit bine; ai indepartat biserica de adevar si nicidecum nu ai apropiat-o; chiar mai tragic, ai impins vindecarea ei periculos de departe in viitor.
In ultima instanta, trebuie sa recunosc si sa accept ca intr-o democratie este posibil si acest lucru. De fapt, atit tu cit si eu punem in fata crestinilor din bisericile noastre doua modele de investigatie si intelegere a problemei colaborarii cu securitatea si de solutionare a acestora. Ei sunt cei care vor alege si vor decide intre alternative oferite. Necesitatea unui demers hermeneutic atent in aceste probleme a carui apologie am facut-o in articol nu-si putea gasi un argument mai bun decit cel oferit de calitatea mediocra a investigatiei tale.
Radu
Cu aceste cuvinte mi s-a încheiat accesul la comentarii pe Agora Christi, aşa cum am menţionat la început. Voi încerca în postul al II-lea să clarific mai mult lucrurile.
Categories:
